Razer anunță Kishi V2 Pro, precum și o versiune exclusivă care aduce gaming-ul de pe Xbox pe mobil

Scris de | 24 august, 2023
Razer anunță Kishi V2 Pro, precum și o versiune exclusivă care aduce gaming-ul de pe Xbox pe mobil

Printre anunțurile făcute de Razer astăzi la Gamescom 2023 se numără Kishi V2 Pro, extinderea disponibilității Razer Edge în Europa și Asia, dar și noile versiuni exclusive Xbox Edition al Kishi V2 pentru iPhone și Kishi V2 Pro pentru Android.

Kishi V2 Pro a fost inițial disponibil în mod exclusiv cu Razer Edge, dar acum poate fi achiziționat și în mod separat. Vine cu feedback tactil HyperSense Haptics, un sistem de prindere expandabil care îl face compatibil cu majoritatea dispozitivelor mobile și posibilitatea de a rula jocuri de PC sau de console prin streaming. Kishi V2 Pro mai oferă și încărcare de tip passthrough și ieșire audio de 3.5mmm, și poate folosită cu aplicația Razer Nexus 3.0 App.

Proiectate în colaborare cu Xbox, controllerele Xbox Edition licențiate oficial includ cele mai noi inovații Razer din domeniul gamingului mobil. Aceste controllere oferă precizie, confort ergonomic și design-ul legendar Xbox prin felul în care au fost amplasate butoanele și prin culoarea albă caracteristică. Fanii Xbox și Razer deopotrivă vor fi încântați de micro-switch-urile Razer folosite pentru D-pad, dar și pentru restul butoanelor, respectiv de familiaritatea funcționalității butonului Xbox când vine vorba de Xbox Remote Play și de Xbox Cloud Gaming. Cele două controllere se pot lăuda și cu o integrare nu doar cu Xbox Cloud Gaming și Xbox Remote Play, dar și cu platformele de streaming compatibile, respectiv cu jocurile native. Din nefericire, aceste controllere sunt disponibile, cel puțin pentru moment, în mod exclusiv în SUA și Canada.

Razer Kishi V2 Pro pentru Android costă 149,99 euro și e deja disponibil pe site-ul Razer, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați. Razer Edge este și el disponibil acum în anumite piețe din Europa, la prețul de 499,99 euro.

Etichete: , , , , , , , , , , , ,