Ce este un telefon bun în 2023? Bine, proastă întrebare, să mai încercăm odată. Ce face un telefon să fie cu adevărat bun în 2023? Evident, unii vor spune că performanța, alții se vor lega de camere, iar unii vor spune că softul. Dar cum ați reacționa dacă aș îndrăzni să vă spun că, în realitate, toate astea sunt niște chestii atât de subiective încât nu poți crea un singur profil de utilizator. Fiecare om are nevoi diferite, iar fiecare produs ar trebui să ofere ceva care să-l scoată în evidență. Așa că ce telefon mai bun de avut la test, dacă nu chiar Nothing Phone (2), acest Tesla al telefoanelor, acest iPhone al Androizilor… puține situații m-au făcut să alătur asemenea cuvinte, dar credeți-mă când vă spun că smartphone-ul ăsta e special, în felul lui.
Pentru cei care nu au auzit de acest brand până acum, o să fac o scurtă recapitulare: în anul 2020, unul dintre co-fondatorii OnePlus a decis că vrea o provocare nouă și a venit cu o abordare total diferită. Acesta a spus că a vrea să lucreze într-o companie care „elimină barierele dintre oameni și tehnologie pentru a crea un viitor digital perfect.” Cu o așa afirmație, trebuia ca brand-ul și produsele pe care le oferă acesta să fie cu adevărat speciale. Doar că în 2020 nu a fost prezentat nimic. Au trecut doi ani, și într-un final, în 2022 am făcut cunoștință cu Nothing Phone (1).
Primul telefon lansat sub acest brand a fost un produs atât de polarizant încât nu a durat prea mult până când telefonul a câștigat fani devotați și hateri furioși. De ce? Pentru că îndrăznește să fie altfel, cu un design curajos, specificații nu foarte impresionante și o atenție mult mai mare la chestii precum interfața grafică, sistemul de operare… știți voi, chestii d-astea de care te lovești mai mult decât de frecvența procesorului. Prima lansare a fost un succes, așa că se cerea o continuare, și înainte să realizăm că s-a întâmplat, Nothing Phone (2) a fost deja prezentat și a ajuns la teste.
Un telefon cu personalitate
Ce au în comun toate telefoanele cu Android? Păi, cam tot. Adică, sigur, înțeleg că Galaxy S23 e fain, că nu mai știu ce alt Cioco Loco Phone d-ăsta chinezesc vine cu 50 de nuclee la 10GHz și alte bazaconii… dar în goana de a impresiona prin gimmick-uri care mai de care, ori prin performanță brută, producătorii de telefoane au uitat de un aspect foarte important – personalitatea telefonului.
Haideți să facem un exercițiu de imaginație: suntem în autobuz și ne uităm în jurul nostru la oamenii care stau pe telefoane. Ce vom recunoaște de acolo? Păi ai odată iPhone-urile și… restul telefoanelor. Sacrilegiu, am zis cuvântul cu „i” în review de Android! Dar realitatea este fix asta, în care oamenii înțeleg diferența dintre iPhone și Android – un rezultat al lipsei de inspirație pe care o au companiile producătoare de telefoane cu sistemul de operare de la Google. Și în afară de Galaxy Fold de la Samsung și Pixel 7 de la Google, chiar nu cred că îmi vine în minte vreun telefon cu Android doar așa, pentru cum arată.
Nothing vor să schimbe asta și propun un design care te face și pe tine, clientul, o parte la fel de importantă din experiența de utilizare, ca și telefonul în sine. Nothing Phone (2) iese instantaneu în evidență grație aspectului său curajos. Observ că trecem printr-o renaștere a stilului transparent, iar pentru prima dată în mulți ani văd un produs care nu doar că arată bine cu un capac transparent; sunt convins că este cea mai frumoasă reproducere a acestui stil. Modul în care fiecare componentă este evidențiată pe spatele telefonului este cu atât mai spectaculos cu cât observi atenția la detalii.
Niște inscripții mici pe ici-colo, niște șuruburi frumoase care devin parte din decor și două camere în colțul din stânga sus. Și cu toate astea, se întâmplă atât de multe pe spatele telefonului încât experiența de utilizare a lui Nothing Phone (2) se bazează într-o măsură destul de mare pe această zonă. Vedeți voi, toate dungile alea gri care par că sunt așezate aleatoriu pe spatele telefonului se aprind. Se numește Glyph Interface chestiunea asta și servește ca un soi de ecran secundar. Poți să îți personalizezi modul în care luminează, poți crea efecte speciale pentru persoanele din agendă, ori poți să le folosești pe post de lanternă. O chestie unică pe care nu am mai văzut-o de mult, dar care își are originile în vechile LED-uri de notificare de pe vremea în care nu toate telefoanele aveau cameră de selfie.
Marginile sunt inspirate puternic de ceea ce vedem pe iPhone de la 12 încoace, oferind senzația de telefon construit bine și rezistent. Îmi place la nebunie că este mai grosuț pentru că se simte mai plină palma când îl scoți din buzunar, iar faptul că-l poți pune „în picioare” pe masă ca să faci un selfie sau ca să urmărești un video cât faci altceva îl consider un bonus. Pe față nu s-au schimbat prea multe de la Nothing Phone (1), iar diferența majoră este făcută de amplasamentul camerei de selfie. În cazul noului telefon a fost mutată pe centrul ecranului.
Nothing Phone (2) este unul dintre cele mai arătoase telefoane pe care le-am văzut, doar că părerea mea este cât se poate de personală. Și mi se pare că ăsta este un avantaj, dar în același timp și un dezavantaj al acestui telefon. Există mulți oameni care vor spune că arată rău, la fel cum sunt și unii care s-au îndrăgostit de acest design. Și chiar dacă meseria îmi cam impune moral să fiu imparțial, nu am cum să nu apreciez ceva care-mi place la ochi.
Sistemul de operare este la fel de interesant ca și telefonul
Dar să revenim la personalitatea aia a telefonului, că nu se rezumă doar la design, ci în cazul de față este legată puternic și de interfața grafică. Nothing Phone (2) rulează Nothing OS 2.0.3 (la momentul acestui review), adică o interfață custom intergată peste un Android 13 curat. Despre soft, nu mare lucru de spus: este cât se poate de curat, singurele aplicații preinstalate fiind alea de la Google plus Nothing X, aplicația pentru căștile wireless ale producătorului – no biggie. În setări nu găsim mari modificări în afară de meniul dedicat interfeței Glyph.
Ceea ce scoate în evidență componenta software de pe Nothing Phone (2) este interfața minimalistă care folosește un font din ăsta punctat, că tot sunt iarăși la modă. Și cred că e prima dată când văd un font de genul folosit într-un mod drăguț, ușor de citit și care reușește să nu arate ca o nucă în perete. Este ajutat și de iconițele minimaliste și widget-urile gândite pe aceeași idee de puncte. Îmi aduce aminte de ecranele AniMe Matrix de la Republic of Gamers. Și fix dedicația asta și dorința de a avea un aspect unic, îi conferă telefonului de la Nothing o personalitate puternică. Combini iluminarea de pe spate, cu UI-ul minimalist și prezentarea telefonului, și realizezi repede că p-ăsta o să-l uiți greu odată ce l-ai văzut pe viu.
Discuția despre componenta software n-ar fi însă completă dacă nu aș pomeni gradul de personalizare pe care ți-l oferă Android-ul de pe Nothing Phone (2). Chiar dacă a fost lăsat cât mai curat posibil, telefonul își permite să-l conturezi după personalitatea ta. Pe home screen poți schimba absolut tot, de la dimensiunea unei singure pictograme, până la grid și cum sunt afișate lucrurile. Widget-urile Nothing sunt și ele foarte utile, oferind mai multe pagini prin care poți scrolla. După care ai widget-urile de pe lock screen, care în combinație cu ecranul Always On Display îți oferă toate informațiile de care ai nevoie la o aruncătură de ochi.
Notificările pot fi personalizate foarte în detaliu, astfel poți alege o zonă anume care să fie colorată diferit în funcție de ce aplicație are nevoie de atenția ta. Ba mai mult decât atât, dacă ești genul ăla de om mai uituc, poți seta notificările pe modul „persistent” și vei ști mereu că becul verde de pe telefon înseamnă că iar ai uitat să răspunzi la mesaj pe WhatsApp. Mi-ar fi plăcut ceva mai multă libertate, mai ales că par toate LED-uri programabile, dar probabil vor apărea niște revizii de natură software pe parcurs.
Nimic (pun intended) nu stă în calea lui Snapdragon!
Nothing Phone (2) are sub capota transparentă o configurație hardware destul de puternică. Vorbim despre un procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, flagship-ul de anul trecut. Atunci când vorbim despre memoria RAM și capacitatea de stocare, avem trei combinații dintre care putem alege: 8GB RAM + 128GB, 12GB RAM + 256GB și 12GB RAM + 512GB. Chiar dacă procesorul ales nu este la fel de puternic ca și actualul vârf de gamă de la Qualcomm, vine ca un upgrade serios de la Nothing Phone (1) și-al său Snapdragon 778G+.
Dar cred că cel mai bine vă pot exemplifica treaba asta cu niște rezultate obținute în teste. Am descărcat Geekbench 6, 3D Mark și PC Mark, iar în toate trei am obținut niște rezultate bune de la Nothing Phone (2). Procesorul a fost fix pe unde trebuie ca și performanță, iar când vorbim despre temperaturi nu am observat nimic anormal. Nu are un hotspot anume, nu m-a deranjat în utilizare, deși am înțeles că încărcarea wireless ar cauza niște probleme cu temperatura.
Dacă tot am discutat despre încărcare, haideți să vedem și ce îmbunătățiri a primit Nothing Phone (2) în această categorie. Față de modelul precedent, capacitatea bateriei a crescut de la 4500 mAh la 4700 mAh. În combinație cu un procesor mai puternic, dar mai economic, durata de viață după o încărcare completă este de vreo 7 ore cu ecranul activ. Asta cu luminozitatea pe auto, telefonul folosit și în interior, dar și în aer liber. Ca sarcini, am avut cele uzuale – YouTube, Facebook, Instagram preț de vreo trei ore, alte două ore de testat și jucat, iar restul pe citit prostii pe internet (o altă îndeletnicire de-ale mele). Pe partea de încărcare avem fast charge la 45W pe cablu și până la 15W cu încărcătoare wireless. Telefonul știe și reverse charging, oferind 5W pentru căști sau alte telefoane.
Arată bine și cântă frumos… asta da combinație
Un aspect care mi-a plăcut destul de mult la Nothing Phone (2) a fost ecranul care nu este nimic ieșit din comun ca și tehnologie, dar își face treaba bine-mersi în orice scenariu. Vorbim despre un panou LTPO AMOLED cu diagonală de 6.7″, un upgrade de la diagonala de 6.5″ pe care o regăsim pe modelul precedent de la Nothing. Acesta are o rată de refresh de 120Hz, care poate să coboare până la 1Hz atunci când sunt afișate informații pe Always On Display sau când ai imagini statice.
Luminozitatea mi s-a părut destul de mare, având un punct maxim de 1600 nits atunci când rulează conținut HDR. În utilizarea normală urcă undeva pe la 1000 nits, o valoare decentă pentru utilizare în aer liber vara, pentru gaming și filme, și cam orice altceva între. Culorile sunt și ele destul de acurate, mai ales că Nothing te lasă să îți alegi și profilul de culoare pe care vrei să-l folosești. Personal îl folosesc pe cel pre-aplicat care se numește Alive. Față de modul standard, culorile sunt mai saturate, mai bogate. Știm cu toții cum fură asta la aspect, iar Nothing Phone (2) punctează bine aici.
Și a mai rămas sunetul, o chestie pe atât de neînsemnată, pe atât de importantă. Nu pot spune că am fost impresionat, iar asta este o chestie pe care o pot reproșa cam tuturor telefoanelor cu Android din categoria asta mid-range spre high-end. Chiar dacă sună bine, aveam ceva mai multe pretenții de la producător. La volum maxim, sunetul este foarte îngrămădit și diferitele instrumente din muzică nu prea se disting. Pe măsură ce cobori, treaba stă mai bine, dar se simte o lipsă acută de ureche muzicală aici. Contează atât de mult? Poate că nu, dar personal apreciez un telefon pe care-l pot folosi pentru YouTube cu propriile boxe, când stau în pat sau pe terasă la un pahar de orice cu gheață.
Camera este decentă, dar nu oferă nimic special
Nothing Phone (2) are un ansamblu de camere format din doi senzori de câte 50MP. Față de modelul precedent, putem spune că avem parte de o îmbunătățire, senzorul principal fiind upgradat de la un Sony IMX766 la un Sony IMX890. Senzorul ultrawide este fix același Sony JN1, iar împreună reușesc să facă o treabă bună atunci când avem lumină bună. În condiții de iluminare slabă am putut observa o inconsistență, unde câteodată avem prea mult noise, iar câteodată totul pare mult prea soft, pre”îmbunătățit” via trucuri software. Cu toate astea, eu zic că s-a descurcat onorabil, așa că v-am lăsat câteva mostre.
Am văzut ce pot face camerele de pe spatele telefonului, dar pe față cum stă treaba? Aici vedem cea mai mare îmbunătățire pe zona de senzor, făcând trecerea de la Sony IMX471 de 16MP la un Sony IMX615 de 32MP. Diferențele sunt însemnate, senzorul de pe Nothing Phone (2) fiind mai mare fizic. În plus, înglobează tot felul de tehnologii adiționale precum suportul HDR și filmare 1080p la 60FPS.
Pe partea de filmare, camerele principale știu să tragă 4K la 60 de cadre pe secundă. Dacă activezi modul Live HDR, framerate-ul scade la 30. O schimbare masivă am observat la filmarea slow-mo, care a trecut de la 120FPS la 480FPS. Ca noutăți, Nothing Phone (2) oferă modul Action Mode care stabilizează imaginea și un mod de Time Lapse 4K. Asta completează lista de îmbunătățiri aduse de noua lansare și solidifică poziția lui Phone (2) drept urmaș demn de renumele pe care l-a câștigat predecesorul său.
Preț și disponibilitate
Nothing Phone (2) este disponibil deja pe piața din România și poate fi cumpărat în două variante de culoare: Dark Grey și White. Prețul pornește de la 3.290 de lei pentru configurația cu 8GB de memorie RAM și 128GB de stocare. La 3.590 avem versiunea cu 12GB RAM și 256GB spațiu de stocare, iar la 3.890 de lei avem dotarea full cu 12GB de RAM și 512GB capacitate.
