Fiecare crash report din Mortal Kombat 1 poate ocupa până la 1GB de spațiu de stocare

Scris de | 19 octombrie, 2023
Fiecare crash report din Mortal Kombat 1 poate ocupa până la 1GB de spațiu de stocare

Mortal Kombat 1 nu a avut partea de cea mai bună lansare, fiind implicat în câteva controverse, cea mai cunoscută fiind legată de versiunea de Nintendo Switch a jocului, care are o grafică ce nu îi face deloc cinste (ca să nu fiu prea critic). De data aceasta însă, versiunea de PC a jocului ajunge în lumina reflectoarelor, după ce jucătorii de Mortal Kombat 1 au descoperit că rapoartele de eroare (crash reports) ocupau cantități uriașe din spațiul de stocare al calculatorului lor.

Mortal Kombat 1 necesită deja 100GB de stocare pentru instalare, însă crash-urile repetate au ajuns să crească acest număr considerabil. Teste de la mai mulți jucători și de la site-ul PCGamesN dezvăluie că, de fiecare dată când Mortal Kombat 1 are o eroare, creează un nou folder cu raportul erorii respective într-una din două locații din App Data. Pentru a elibera spațiul ocupat astfel, utilizatorii trebuie să șteargă folderele create în C:\Users[UserName]\AppData\Local\MK12\Saved\Steam\Crashes, și în C:\Users[UserName]\AppData\Local\CrashDumps.

Fiecare folder conține un fișier Windows Crash Dump care poate ajunge până la 1GB. Utilizatorii de pe X și forumul de discuții de pe Steam al jocului spun că au avut atât de multe crash-uri încât rapoartele au ajuns să ocupe între 16 și 70GB. Mai mult, ținând cont că rapoartele merg direct în folder-ul AppData, ocupă spațiu în stocarea principală a PC-ului, astfel că instalarea jocului pe un drive secundar nu rezolvă problema.

Cei de la WB Games investighează problema și vor încerca să găsească o rezolvare în scurt timp. Mortal Kombat 1 se confruntă însă cu mai multe probleme, inclusiv existența atâtor crash-uri fiind un motiv de îngrijorare pentru dezvoltatorii jocului.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Each Mortal Kombat 1 crash report occupies up to 1GB of storage space