7 recomandări de smartphone-uri flagship pe care să le „vânezi” de Black Friday + 2 bonus

Scris de | 9 noiembrie, 2023
7 recomandări de smartphone-uri flagship pe care să le „vânezi” de Black Friday + 2 bonus

Dacă aveți un buget mai mare pentru un smartphone de Black Friday, ar fi bine să vă uitați după un dispozitiv din gama „flagship”. Am selectat modelele care ar putea beneficia de reduceri în această perioadă, de la unele dintre cele mai mari brand-uri din piață. În cazul în care vă întrebați de ce iPhone 15 lipsește din ofertă, ei bine, Apple nu a reușit momentan să onoreze nici măcar toate comenzile inițiale din septembrie, așa că sunt șanse slabe ca aceste modele să primească reducere, având în vedere că se vând foarte bine la preț întreg.

iPhone 14 Pro / iPhone 14 Pro Max

Nu avem iPhone 15 Pro în listă, dar avem iPhone 14 Pro și Pro Max, modele care s-ar putea să primească discount-uri mai mari decât ne-am obișnuit de la produse de la Apple, pentru a putea elibera stocurile. Modelele Pro din generațiile precedente, de obicei ies din ofertă la finalizarea stocurilor, așa că dacă vă doreați un iPhone 14 Pro sau Pro Max nou, nu veți mai avea foarte multe ocazii să le cumpărați din magazin în viitor. Aceste modele încă au unele dintre cele mai bune camere foto, autonomie de top și ecrane luminoase, care ating 2.000 de nits. Singurul lor dezavantaj real este acum port-ul Lightning, care a fost înlocuit cu USB-C pe seria 15.

iphone 14 pro max

Xiaomi 13 Pro

Cu modelul 13 Pro, Xiaomi a adus, în sfârșit camerele cu senzori foto de 1” și în Europa, după ce le-a păstrat o perioadă exclusiv pe piața din China. 13 Pro de la Xiaomi are un ecran mare și luminos, este echipat cu Snapdragon 8 Gen 2, un procesor de top, și beneficiază de o construcție din ceramică, care nu se zgârie ușor. Fanii brand-ului Xiaomi cu siguranță nu vor fi dezamăgiți de acest model, care este în continuare mai performant decât Xiaomi 13T Pro, lansat recent.

Samsung Galaxy S23, Galaxy S23+, Galaxy S23 Ultra

Seria Galaxy S23 de la Samsung este pe cale să fie înlocuită de Galaxy S24 în luna ianuarie, așa că ne așteptăm ca Samsung să înceapă reduceri masive pentru aceste modele. Fiecare dintre ele reprezintă un model de referință în gama sa de preț și dimensiuni, deci nu ai cum să dai greș, indiferent de modelul ales. Odată cu aceste modele, Samsung a rezolvat mai multe probleme, oferind procesoare Snapdragon 8 Gen 2 „for Galaxy” pe fiecare în parte, camere performante și autonomie mai bună decât în trecut.

Honor Magic5 Pro

Honor Magic5 Pro a fost una dintre surprizele anului 2023. Acesta a venit în primăvară și a reușit să impresioneze nu doar printr-un design foarte „curat”, dar și prin performanța oferită, în special în zona camerelor foto. Acesta este unul dintre smartphone-urile cu Android cu cele mai performante camere din piață, fiind evidente originile brand-ului, înfrățit cu Huawei la bază. Nu doar performanța foto îl recomandă pe Magic 5 Pro, ci și performanța de înregistrare video, fiind unul dintre puținele telefoane care poate să „amenințe” iPhone la acest capitol.

Motorola Razr 40 Ultra

Razr 40 Ultra este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase telefoane din piață și rămâne, chiar și la câteva luni bune de la lansare, telefonul pliabil cu cel mai mare și mai impresionant ecran exterior. Nu are o configurație de top, fiind echipat cu un chipset de acum un an, Snapdragon 8+ Gen 1, dar compensează prin ecranul exterior care poate rula orice aplicație, fără a fi necesară deplierea dispozitivului. Cu un astfel de telefon la purtător, cu siguranță veți atrage privirile tuturor.

Samsung Galaxy Z Flip5

Cei care vor să rămână însă în ecosistemul Samsung, pot alege un pliabil Z Flip5 al companiei, care este chiar mai performant decât modelul de la Motorola, din anumite puncte de vedere. Design-ul este aproape neschimbat față de modelul anterior, dar ecranul exterior crește atât în dimensiuni, cât și în capabilități. Samsung nu dorește să ofere o libertate foarte mare utilizatorilor pentru a rula orice aplicație aici, dar widget-urile în stil „smartwatch” vor asigura o experiență plăcută de utilizare pe acest model.

ASUS Zenfone 10

Unul dintre telefoanele care au surprins în 2023 a fost ZenFone 10, cu un design compact și performanță de top, care rivalizează chiar și ROG Phone 7, tot de la ASUS. Acest dispozitiv este cam la fel de mare precum Galaxy S23, și oferă un Android „curat”, în stilul în care ne-am obișnuit de la această serie de dispozitive.

Bonus

Știm deja că eMAG oferă două modele de telefoane din game superioare la oferte speciale, în rândul ofertelor „vedetă”:

iPhone 13

iPhone 13 va fi redus semnificativ de Black Friday, la un preț de sub 3.000 de lei la eMAG. Telefonul este la fel de performant precum iPhone 14 de anul trecut, și va oferi cu siguranță o experiență de utilizare bună, câțiva ani de acum înainte. Telefonul va beneficia cu siguranță și de mulți ani de update-uri de iOS și securitate din partea Apple.

Samsung Galaxy S21 FE

Modelul S21 FE nu este unul de referință în 2023, însă este comparabil cu performanța unui flagship din 2022 și va beneficia de o reducere de preț la sub 2.000 lei. Totuși, în zona Android ar putea apărea și alte surprize la prețuri similare. Chiar și așa, S21 FE de la Samsung este un telefon care va primi în continuare câțiva ani de update-uri, și are camere cu performanțe peste celealte modele din gama mid-range.

Etichete: , , , , , , , ,