The Last of Us Part 2 va fi lansat pentru PlayStation 5

Scris de | 22 noiembrie, 2023
The Last of Us Part 2 va fi lansat pentru PlayStation 5

The Last of Us Part 2 a fost lansat în iunie 2020, cu doar câteva luni înainte de lansarea lui PlayStation 5. Fiind un joc atât de „actual” la acel moment, odată lansată noua consolă, nu am primit decât un update care a introdus posibilitatea de a rula la 60 FPS și timpi mult mai mici de încărcare – dar nu am primit niciodată o versiune dedicată PS5, ci doar un update pentru jocul de PS4. Asta urmează să se schimbe, și după The Last of Us Part 1 Remake, care a fost lansat pe PS5 și PC, al doilea joc din serie va primi același tratament.

Am primit această veste de la un cont de X numit PlayStation Game Size, care a publicat un mesaj cât se poate de simplu: un emoji de alarmă, urmat de textul PS5 și un alt emoji cu o bifă verde – sub ele, o poză de copertă a lui The Last of Us Part 2. După acest anunț, Tom Henderson, un insider popular din lumea gamingului a confirmat că o versiune nativă de PlayStation 5 a lui The Last of Us Part 2 a fost listată în baza de date a producătorului. Aceste informații se aliniază cu ce a spus un compozitor din echipa Naughty Dog într-un interviu.

Bine, o veste de genul ăsta nu ar trebui să ne mire prea tare. La începutul anului viitor, al doilea sezon din serialul The Last of Us dezvoltat de HBO Max, va intra în producție. O lansare pentru PlayStation 5 (și probabil și PC dacă ne uităm la precedentele lansări) va crea hype pentru următorul sezon, dar va aduce și schimbări însemnate jocului. Vorbim despre utilizarea triggere-lor adaptive de pe DualSense, integrarea Tempest 3D Audio, setările de accesibilitate introduse în TLoU Part I, și desigur, rezoluție mai mare… poaaaaate și Ray Tracing, pretty please Naughty Dog.

Etichete: , ,