Honor lansează primul său telefon „Porsche Design”, o ediție specială a pliabilului Magic V2

Honor Magic V2 RSR Porsche Design

Primul produs rezultat din parteneriatul anunțat recent între Honor și Porsche Design este un smartphone pliabil. Este vorba despre o variantă specială a lui Honor Magic V2, cu hardware similar la interior, însă cu un design exclusivist, realizat de celebra casă de design germană. Chiar dacă este un produs „nou”, acesta nu va folosi cel mai nou hardware disponibil pe piață, întrucât Magic V2 a fost lansat înaintea debutului celor mai recente procesoare de la Qualcomm.

Honor Magic V2 RSR Porsche Design adoptă un design diferit, însă nu schimbă componentele de la interior

Honor Magic V2 este unul dintre cele mai subțiri smartphone-uri cu ecran pliabil de pe piață, iar modelul Magic V2 RSR Porsche Design continuă în această direcție. De fapt, acesta este cam la fel de gros precum un smartphone „obișnuit”, cu o grosime de doar 9,9mm atunci când este pliat și dimensiuni impresionante de doar 4,7mm atunci când este deschis. La 234 de grame greutate, acesta este mai ușor decât un iPhone 14 Pro Max și la egalitate cu Galaxy S23 Ultra.

Cea mai mare diferență față de modelul V2 original este design-ul capacului de pe spate. Acesta este realizat sticlă, în culoarea Porsche Agate Grey, o culoare exclusivă a acestei ediții. Modulul de cameră are, de asemenea, o formă diferită, ceva mai stilizată decât dreptunghiul original de pe Magic V2. Materiale precum rama de magneziu și balamaua din titan rămân și pe acest model, ajutând la reducerea greutății.

De asemenea, modelul Magic V2 RSR Porsche Design de la Honor vine cu o configurație de top „standard”, fără alte opțiuni mai ieftine. La 2.050 euro, telefonul integrează o configurație cu 16 GB RAM și 1 TB stocare internă, dar tot cu chipset-ul Snapdragon 8 Gen 2, prezent pe modelul V2 lansat în vară în China.

Acest pliabil rămâne unul dintre cele mai compacte de pe piață

Și restul configurației hardware rămâne similară: ecran pliabil de 7,92” la 120 Hz, un ecran exterior de 6,43” la fel de fluid și un sistem de camere cu trei senzori. Avem o cameră principală de 50 megapixeli, ultra wide de 50 megapixeli și un zoom 2.5x de 20 megapixeli. Telefonul are baterie de 5.000 mAh și se încarcă la 66W, dar nu are și încărcare wireless. Cel mai probabil, sistemul de încărcare wireless ar fi adăugat greutate și grosime fără să adauge prea multe avantaje reale.

Telefonul este livrat în continuare cu Android 13 din fabrică, cu interfața MagicOS 7.2. Cel mai probabil, acesta va fi primi update la Android 14 foarte rapid și va rămâne pe lista modelelor cu suport software pentru următorii câțiva ani.

Momentan, Honor Magic V2 RSR Porsche Design a fost dezvăluit pentru piața din China, însă ne așteptăm la o lansare iminentă și în Europa, cu un preț oficial în Euro.