Samsung ar putea adopta strategia Apple: ecrane pătrate Galaxy Watch

Galaxy Watch Apple Watch

Apple a ales încă de la început un ecran pătrat pentru ceasurile sale, logica fiind că poți pune mai multe elemente pe ecran simultan, chiar dacă dispozitivul seamănă mai mult cu un computer în miniatură decât cu un ceas tradițional. Toate celelalte companii care produc smartwatch-uri pentru platforma Android pare că au convenit să adopte ecranele rotunde, însă Samsung pare că se gândește să schimbe direcția. Cele mai recente zvonuri sugerează că Samsung va crea ceasuri pătrate în viitorul apropiat.

Samsung nu ar fi la prima tentativă de a folosi ecrane pătrate pe smartwatch

Acestea nu ar fi primele ceasuri Samsung cu ecran pătrat. De fapt, cam toate generațiile inițiale de smartwatch-uri, de pe vremea când nu exista un sistem de operare unitar (precum WearOS), aveau ecrane pătrate. Primele modele Galaxy Gear de la Samsung veneau cu Tizen, un ecran pătrat, iar unele modele au fost echipate chiar și cu camere foto.

WearOS este însă dezvoltat de către Google pentru dispozitive cu ecran rotund, iar interfața OneUI de pe Galaxy Watch din prezent este gândită special pentru acest format. Samsung va trebui să regândească complet interfața ceasurilor sale pentru a adopta ecranele pătrate. Rămâne de văzut și dacă fanii Samsung vor accepta ceasuri pătrate după atât de mulți ani de modele care încearcă să emuleze aspectul ceasurilor mecanice. Pentru unii chiar aceasta este atracția principală: similaritatea cu ceasurile non-smart. Ba chiar modelele „Classic”, cu ramă fizică sunt printre cele mai apreciate.

Desigur, Samsung nu este singura companie care merge în această direcție. Producători chinezi de smartwatch-uri precum Xiaomi și Oppo au adoptat recent ecrane pătrate și design-uri apropiate de cele ale Apple Watch.

Conform SamMobile „ideea este luată în considerare intern cu entuziasm și este în plan că această schimbare se va întâmpla”. Nu este clar însă dacă noile ceasuri Galaxy Watch7, care sunt așteptate în această vară, probabil alături de modelele pliabile Fold6 și Flip6, vor fi noile modele cu ecrane pătrate, sau dacă abia anul viitor va fi făcută schimbarea.

Așa cum vedem pe modelele de la Apple, un ecran pătrat ar permite afișarea de text într-un format mai ușor de citit, în timp ce interfețele aplicațiilor ar putea afișa mai multe butoane, așezate mai natural pe ecran. De asemenea, majoritatea cadranelor digitale pentru ceasuri inteligente folosesc afișajul digital pentru indicarea orei, ceea ce este mai „natural” de afișat pe un ecran pătrat.