Tesla spune că va începe să lanseze mașini electrice noi, mai accesibile, de anul viitor

Scris de | 24 octombrie, 2024
Tesla spune că va începe să lanseze mașini electrice noi, mai accesibile, de anul viitor
foto via @tesla.com

Vești bune pentru fanii vehiculelor electrice: Tesla se pregătește să ofere noi modele, „mai accesibile”, conform raportului său fiscal din al treilea sfert al lui 2024. „Planuri pentru noi vehicule, inclusiv modele mai accesibile, rămân în curs de realizare pentru a începe producția în prima jumătate a lui 2025” se arată în raportul oficial al companiei. „Aceste vehicule vor utiliza aspecte ale platformei de nouă generație, precum și aspecte ale platformei actuale și vor putea fi realizate pe aceleași linii de producție ca seriile noastre actuale de vehicule”.

Tesla mai spune și că plănuiește să înceapă lansarea acestor modele de vehicule electrice mai ieftine în prima jumătate a lui 2025. Asta nu înseamnă, evident, că se vor și livra în același an, fiind foarte probabil să fie vorba de un eveniment de prezentare și lansare a acestora, urmând ca livrările să se facă fie la sfârșitul lui 2025, fie chiar în 2026.

Tesla a avut un sfert fiscal de succes și din punct de vedere financiar, asta în ciuda celei de-a cincea operațiuni de rechemare a Cytbertruck-ului și a unei investigații federale cu privire la funcția de condus complet autonom a companiei. Venitul net a crescut cu 8 procente, la suma de 2,51 de miliarde de dolari, și vânzările au crescut cu 2 procente față de aceeași perioadă a anului trecut. Promisiunea unor modele de Tesla mai ieftine va fi cu siguranță una care va interesa mulți fani ai vehiculelor electrice, ținând cont că prețul de bază mediu pentru modelele din 2024 este de puțin peste 63.000 de dolari.

Etichete: , , , ,

Sursa: Tesla says it will ‘begin launching’ new and more affordable EVs next year

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.