Înainte de toate, știu, vine târziu review-ul. Mă scuzați, de o săptămână joc doar Marvel Rivals și nu mai știu altceva. Deci, țineți minte Barbenheimer de anul trecut, nu? Ei bine, anul ăsta am avut Glicked. Știu, e puțin forțat și cringe, dar nu am putut să nu mă gândesc la asemănarea asta, pentru că am un sentiment puternic de deja-vu. Am spus și în preview-ul pentru Barbenheimer (Barbie și Oppenheimer) dinainte de Oscaruri că Barbie mi s-a părut că a oferit experiența cinematografică superioară dintre cele două, pentru că Oppenheimer a fost pur și simplu prea lung și extraordinar de lent pe alocuri. Ei bine, după ce am văzut Wicked și Gladiator II, am rămas iar mai impresionat de filmul considerat „mai lejer”.
Doar că de data asta diferența dintre Gladiator II și Wicked mi se pare mult mai mare decât cea dintre Barbie și Oppenheimer. Dar nu vreau să mai zic lucruri de rău despre continuarea lui Ridley Scott, poți citi review-ul aici ca să afli mai multe. Astăzi este despre Wicked, partea I.
Și da, este doar partea I. Spun asta pentru că am avut câțiva oameni în sală care nu știau asta despre film, și au fost șocați când au văzut cum secvența titlului adaugă un „Part I” la sfârșit. Deci, fiți avertizați, dacă nu ați aflat deja și vreți să mai vedeți Wicked până iese din cinema, sau așteptați până apare pe streaming. Partea bună este că cele două părți au fost filmate una după alta, și că partea a doua apare anul viitor, deci nu o situație de genul lui Spider-Verse, în care trebuie să așteptăm ani buni pentru partea a doua.
Poate cea mai mare surpriză a anului
Wicked este realizat după musicalul cu același nume, și spune povestea lui Elphaba (Cynthia Erivo) și Glinda (Ariana Grande), două tinere vrăjitoare care se înrolează la Universitatea Shiz din Tărâmul Oz. Cele două au personalități radical diferite, însă cumva par să fie legate una de cealaltă, și între ele se înfiripă o relație de prietenie. Aceasta ajunge să fie pusă la încercare însă atunci când una dintre ele primește o invitație în Orașul de Smarald, pentru a se întâlni cu Vrăjitorul din Oz.
Mărturisesc, dacă cineva îmi spunea la începutul anului că Wicked va fi un film bun, din mai toate punctele de vedere, i-aș fi râs puțin în față. Deși e regizat de Jon M. Chu, care a făcut două dintre filmele care m-au făcut să mă simt cel mai bine în ultimul deceniu – In The Heights, un alt musical, la fel ca Wicked, și excelentul Crazy Rich Asians -, încrederea mea în succesul acestui film era destul de scăzută. Ei bine, poate că nu ar trebui să mă mai îndoiesc de Jon M. Chu prea curând.
Și dacă puteam înțelege că Wicked are o șansă să fie un film bun la începutul lui 2024, ce nu aș fi putut crede niciodată ar fi fost faptul că Ariana Grande va primi o nominalizare la Oscar pentru interpretarea ei. Însă asta se va întâmpla, și este o nominalizare meritată cu prisosință, ba chiar aș zice că are șanse mari să și plece cu statueta acasă la ceremonia de la începutul lunii martie. Ariana Grande, Oscar winner – e o conversație pentru care mulți nu sunt pregătiți, dar pe care cred că o vom purta în câteva luni.
Ariana Grande, Oscar winner?
De ce spun asta? În primul rând, pentru că Ariana Grande este fără îndoială inima și sufletul acestui film. Da, chimia pe care o are cu Cynthia Erivo este excelentă, și interpretarea acesteia din urmă ca Elphaba este una foarte bună la rându-i, dar felul în care Grande îți fură privirea de fiecare dată când este pe ecran este magistral. Mimica feței, timing-ul ei comedic, naturalețea pe care o imprimă rolului, totul o fac să fie un show stealer din primul minut în care apare până la ultima secvență în care o vedem. Este extraordinar de amuzantă și fiecare număr muzical pe care îl are este excelent (nicio surpriză aici), mai ales celebrul Popular. Dacă ești puțin cârcotaș ai putea spune că este o interpretare clasică de „Disney princess”, dar merge mult mai departe, pentru că Ariana oferă mult mai mult decât atât. Glinda este un personaj naiv, cu un strop de malițiozitate care apare din când în când la iveală, dar cu propriile sale ambiții și dorințe, pe care nu se ferește să le urmeze inițial. Simplu spus, de fiecare dată când Ariana este în cadru, te vei uita la ea fie că vrei, fie că nu.
În al doilea rând, aceasta are o șansă mare la un Oscar în martie pentru că interpretarea sa, deși este clar una de rol principal, va fi propusă de studio pentru categoria de cea mai bună actriță în rol secundar. Există niște politici neplăcute care apar în industria filmului în perioada galelor de premiere, iar nominalizarea unui film sau a unui actor într-o categorie care nu prea i se potrivește neapărat pentru a avea un drum mai ușor spre victorie este probabil cea principală. În plus, în acest fel Ariana nu se va duela cu Cynthia Erivo la categoria de Best Actress, deci pot înțelege logica din spatele acestei decizii. Nu sunt de-acord cu ea, pentru că Ariana are o interpretare de rol principal, fără discuție, dar pot înțelege.
Rozul și personalitatea extrem de exuberantă a Glindei contrastează puternic cu negrul și sobrietatea pe care o afișează Elphaba. Cynthia Erivo este foarte bună în rolul „The Wicked Witch of the West”, deși nu strălucește la fel de mult ca Ariana. Este normal, personajul ei e și mult mai reținut și mai timid, cu câteva momente de rebeliune presărate de-a lungul celor 2 ore și 40 de minute ale filmului, cu mare precădere adunate în finalul acestuia. Unde impresionează cu adevărat Erivo este pe partea vocală, având câteva numere foarte bune, mai ales cel din final, unde sincer nu mă așteptam ca ea să aibă o voce atât de puternică. Casting-ul a fost însă excelent, în mod evident, cel puțin în ceea ce privește cele două staruri ale filmului.
Unde „scârțâie” Wicked
Când mergem către rolurile secundare avem însă și niște rotițe care par să nu se fi îmbinat prea bine cu restul. Și mă refer aici, cu mare părere de rău, la Jeff Goldblum, a căruit interpretare în rolul Vrăjitorului din Oz nu mă dă pe spate deloc. E adevărat, are un timp foarte scurt, fiind pe ecran doar vreo 5-10 minute, însă în acest timp pare că se joacă mai degrabă pe sine decât un personaj atât de important. Va avea însă șansa de a redresa lucrurile în partea a doua, unde cu siguranță va avea un rol mai important de jucat.
La polul opus sunt însă Michelle Yeoh, ca Madame Morrible și Jonathan Bailey, în rolul lui Fiyero. Amândoi au interpretări bune, cu un plus ceva mai consistent pentru cel din urmă, al cărui Fiyero este, deși destul de clișeic și previzibil adesea, extrem de entertaining și foarte bun în momentul său muzical. Michelle Yeoh, la fel ca Goldblum, va fi probabil o parte mai importantă din poveste în cel de-al doilea film (nu știu, speculez, nu am văzut musicalul), deci mă aștept să o văd atunci jucând un rol care să iasă mai mult în evidență.
Decorurile sunt absolut minunate și se vede că filmul acesta a primit un buget sănătos, cele 150 de milioane de dolari neducându-se pe apa sâmbetei. Wicked arată spectaculos adesea, efectele speciale sunt și ele foarte bune în unele cazuri, cel mai evident exemplu fiind unul dintre personaje, profesorul Dillamond, care este de fapt un țap cu vocea lui Peter Dinklage. Aș zice că, dacă nu vor să recompenseze din nou Dune în acest an, votanții din Academie vor întoarce capul către Wicked pentru Best Production Design în martie. Iar pentru make-up și costume, nici nu cred că ar putea exista alt învingător.
Jon M. Chu, maestrul musical-urilor
Jon M. Chu știe să regizeze musical-uri, și a dovedit asta deja cu In The Heights, un film care a fost văzut de mult prea puțină lume din cauza perioadei în care a fost lansat, în timpul pandemiei. In The Heights este un spectacol muzical, condus de niște interpretări excelente, și la fel stă cazul și în Wicked, deși poate nu la același nivel (o opinie nepopulară, știu). Ce vreau să spun aici este că Chu are această viziune perfectă pentru a transpune un spectacol de pe Broadway direct pe marele ecran fără ca acesta să își piardă esența și magia, lucru pe care nu știu câți regizori din ziua de azi îl mai pot face. Numerele muzicale sunt spectaculoase, grandioase și majoritatea cântecelor sunt bune și îți vor rămâne în minte destul de ușor – bineînțeles, Popular, dar și Defying Gravity sau excelentul What is this Feeling, care mi se pare că este și cel mai bun moment muzical din film.
Și acum câteva lucruri mai puțin plăcute. Wicked este un film lung, și vei simți asta, mai ales în partea a doua, care mi se pare că se „târăște” destul de mult până să ajungă la o concluzie. Și oricât de spectaculoase sunt decorurile și numerele muzicale, o să simți nevoia să te uiți la ceas, ceea ce nu e niciodată un semn bun. Cred că puteau fi tăiate cam 20-25 de minute din acest film fără mari probleme, dar poate că unii nu vor resimți același lucru. Povestea e destul de simplă și știi deja încotro se îndreaptă destul de repede, mesajele pe care încearcă să le transmită filmul nu sunt subtile deloc. E ok, nu e un lucru foarte deranjant, până la urmă este un film pentru toate vârstele.
