Netflix oferă acum redare HDR10+ pe televizoare și telefoane compatibile

Scris de | 25 martie, 2025
Netflix oferă acum redare HDR10+ pe televizoare și telefoane compatibile

Netflix va trece la streaming de calitate cu imagini HDR10+ pe terminalele compatibile. Ei ofereau deja HDR10 și Dolby Vision, dar specialiștii spun că tehnologia HDR10+ oferă o calitate înaltă, cu metadate per scenă și pentru dispozitivele care nu sunt compatibile cu Dolby Vision.

Imagini de calitate mai bună

Netflix a anunțat că adaugă suport pentru streaming HDR10+, pe lângă formatele existente HDR10 și Dolby Vision care sunt deja oferite pe serviciul de streaming. HDR10+ ar trebui să ofere o fidelitate vizuală mai mare pentru filmele originale Netflix, care în mod frecvent par mai întunecate pe dispozitive care redau doar în HDR10. Decizii similare au fost luate în trecut de Disney+, Prime Video sau Apple TV+.

Compania oferă tehnologia HDR10+ cu codecul AV1, tehnologie lansată inițial în 2018, care a devenit treptat standardul pentru streaming video 4K. Netflix a adoptat pentru prima dată AV1 ca o modalitate de a ajuta clienții să salveze date în timp ce fac streaming pe telefon. Tehnologia de compresie funcționează la fel de bine și pentru streaming de fișiere HDR mari. Netflix activează acum tehnologia pentru anumite titluri populare și speră să ofere în cele din urmă tot conținutul HDR în noul format. Oricine are un abonament Netflix Premium și un dispozitiv care acceptă atât HDR10+, cât și AV1 (care include cele mai moderne telefoane mobile și tablete) ar trebui să poată viziona conținut compatibil în HDR10+.

După 4K, gama dinamică înaltă (HDR) a ajuns să definească aspectul filmelor moderne, în special pe serviciile de streaming. Conținutul HDR evidențiază diferențele puternice dintre părțile luminoase și întunecate ale unei imagini. Însă acest lucru poate genera și probleme pentru cei cu device-uri mai vechi, care în general vor vedea imaginile sub-expuse și în diferite nuanțe de gri. Acest lucru afectează în special filmele originale Netflix, pentru că standardul momentului a devenit filmarea în zone obscure și întunecate.

Netflix a lansat pentru prima dată suport pentru HDR în 2016, odată cu debutul lui Marco Polo. În anii următori a adus suportul Dolby Vision și HDR10, cel mai comun format pentru această tehnologie. Dacă ați urmărit Netflix pe un afișaj care folosește deja Dolby Vision, probabil că nu veți observa o diferență, dar dacă televizorul oferă doar HDR10+, adăugarea suportului pentru format ar trebui să facă vizionarea totuși un pic mai bună.

Aceasta va fi cu siguranță o veste bună pentru cei care folosesc televizoare și telefoane Samsung. Gigantul sud coreean nu plătește licențele pentru Dolby Vision, așa că multe dintre filmele și serialele de pe Netflix erau redate doar în HDR10, care include un singur set de metadate pentru luminozitate. Trecerea la HDR10+ va putea modifica aceste valori pentru fiecare scenă în parte, similar cu Dolby Vision, pentru o experiență de vizionare mai apropiată de viziunea creatorilor. HDR10+ este un standard gratuit, iar Samsung a contribuit la dezvoltarea lui.

Etichete: , , , ,

Sursa: Engadget