Deși este un joc nou-nouț din 2025, noul South of Midnight m-a transportat înapoi în timp, într-una dintre perioadele cele mai frumoase (pentru mine, cel puțin), din gaming. Este vorba despre începutul anilor 2000, moment dominat de titluri action adventure, care mai de care. Acesta a fost momentul în care multe francize precum Prince of Persia și God of War ocupau locurile fruntașe în vânzări și totodată una dintre cele mai diverse perioade, în care studiourile mici și mari, și chiar și publisherii ofereau mai multă atenție licențelor noi, ideilor originale și jocurilor care pot spune o poveste cap-coadă fără să fie transformate automat într-o franciză de miliarde de dolari. Astfel, mă bucur că un joc precum South of Midnight există și iată de ce îl pot recomanda fără emoții.
Genul action adventure nu a dispărut complet în 2025, însă vedem din ce în ce mai rar astfel de jocuri. Se pare că ultimele speranțe rămân în mâinile companiilor care produc console, precum Nintendo, Sony și Microsoft, dezvoltatorii independenți și publisherii mari ferindu-se clar de aceste titluri. Pe de-o parte, acestea sunt jocuri scurte și liniare, cu un început și un final bine determinat și o perioadă de gameplay de 10-12 ore. Asta limitează posibilitățile de monetizare post-lansare, așa că în ultima vreme francize action adventure precum Assassin’s Creed sau God of War au făcut tranziția de șa acest gen la RPG-uri de zeci de ore în format open world.
Un stil aparte, inspirat de animațiile stop-motion
Compulsion Games, studioul din spatele South of Midnight nu are un pedigree foarte prestigios. Echipa a lucrat inițial la platformerul Contrast, unul dintre primele jocuri care s-au lansat direct pe PlayStation Plus pe PS4 și a dezvoltat jocul survival We Happy Few, care a fost destul de slab primit de jucători și critici. Astfel, nu aveam mari așteptări de la un studio mic fără un adevărat hit sub centură la activ. Am fost însă plăcut surprins de faptul că South of Midnight reușește să creeze un action adventure plăcut în 2025, care se simte ca un „palate cleanser” după o avalanșă de titluri imense de zeci de ore.
Primul lucru care te „lovește” în South of Midnight este un stil artistic unic. Compulsion Games s-a inspirat din animația „stop-motion” și a creat un joc care pare, pe alocuri confecționat manual. Personajele par uneori că sunt „păpuși” animate, în sensul bun al cuvântului, iar felul în care mișcările sunt redate pe ecran, într-un stil sacadat, exact ca în filmele de animație ale lui Tim Burton sau, de ce nu, în recentele desene Spider-Verse, adaugă o „aromă” aparte jocului. Și aceste animații nu sunt păstrate doar în secvențele cinematice, ci sunt disponibile și în gameplay. Aș zice însă că jocul nu se „simte” așa bine cu animații sacadate, dar există opțiunea de a le dezactiva.
Jocul te pune în rolul lui Hazel, o tânără din ceea ce pare fi o versiune fictivă a statului Louisiana din Statele Unite ale Americii. Întreaga acțiune are loc într-o zonă mlăștinoasă din orășelul rural Prospero, lovit la începutul poveștii de inundații în urma unui uragan. Casa în care Hazel trăia este luată de apă, iar eroina pleacă în căutarea mamei sale, care nu a reușit să scape la timp. Fără prea multe explicații, Hazel dobândește puteri magice, aflând pe parcurs că este un Weaver, o persoană care poate vedea un plan supranatural, dar și evenimente din trecut, țesute pe „Marea Tapiserie”.
Gameplay loop-ul este simplu: cinematic-explorare-lupte-repeat
Puterile lui Hazel se manifestă inițial ca simple explicații pentru mecanici de platforming precum săritura dublă sau mecanica de plutire, dar nu durează mult până când aceasta dobândește și puteri mai „ofensive” precum posibilitatea de a împinge sau a atrage obiecte, și posibilitatea de a materializa obiecte din trecut. Este un set simplu de mecanici, pentru un joc, la rândul său, destul de simplu.
Platforming-ul și explorarea nivelurilor aș spune că este mecanica principală de joc, deși toate upgrade-urile posibile, care pot fi dobândite prin investirea singurei „monede” din joc, sunt mai degrabă dedicate luptelor. Există și lupte, dar această componentă este destul de simplistă. Din când în când, în parcurgerea nivelurilor, apar niște arene de luptă, foarte evident marcate. Doar aici pot apărea inamici, iar la finalizarea luptei „cureți” zona de corupția „Stigmei”, iar natura se întoarce la viață. Luptele se dau cu maximum 3-4 inamici deodată, din vreo 5-6 tipuri în tot jocul. Nu sunt nici grele, nici complicate, dar stăpânirea atacurilor, eschivelor și abilităților speciale este necesară pentru a le duce la bun sfârșit.
Totuși, South of Midnight este „prietenos” chiar și cu cei care vor doar să parcurgă povestea, așa că există niveluri de dificultate și mai multe tipuri de mecanici de asistență care să facă jocul mai ușor, dacă ai nevoie. De exemplu, poți în fiecare moment să vezi pe unde trebuie să avansezi în nivel.
Un basm, dar nu obligatoriu pentru copii
Măcar povestea merită parcursă și ne prezintă o parte a Americii mai puțin explorată. Toți inamicii și toate elementele fantastice și chiar personaje principale în poveste sunt inspirate din legendele locale din zona New Orleans. De altfel, jocul are în permanență o atmosferă de basm, un soi de Alice, dar în locul Țării Minunilor, explorezi mlaștini, păduri, munți și câmpuri, fiecare cu poveștile lor și dramele lor. De altfel, atmosfera de basm, exprimată direct chiar și prin felul în care este prezentată, cu un narator care o urmărește acțiunile lui Hazel și le prezintă prin paginile ilustrate ale unei cărți, nu este tocmai o atmosferă pentru copii. Jocul abordează teme destul de mature precum violență, bully-ing, crime și regretul celor care le-au săvârșit.
O mare parte din joc o petreci nu doar în căutarea mamei lui Hazel, dar și în încercarea de a „curăța” regretele personajelor pe care le întâlnești. Acestea sunt și motivul pentru care „răul”, care se manifestă în acea „stigma” care produce și atrage monștrii și distrug vegetația, există în Propero.
Totuși, ai putea spune că South of Midnight este un joc abordabil, în special datorită acelui stil artistic și utilizării unei palete de culori foarte deschisă. Se pune un mare accent pe mediile de joc fantastice, pe natura care revine la viață în urma acțiunilor lui Hazel și pe rezolvarea de puzzle-uri simple. La un moment dat, Hazel îl găsește și pe Crouton, păpușa ei din copilărie, adusă fără explicație la viață, pe care o poți controla pentru a trece peste anumite obstacole. Aceasta poate fi folosită la rândul ei ofensiv, inclusiv în lupte, putând prelua controlul inamicilor, dar îl și poți controla de la distanță pentru a sparge anumite bariere sau pentru a apăsa pe butoane altfel inaccesibile. Aș zice că aceasta este o parte subdezvoltată a jocului, putând fi găsite niște mecanici ceva mai complexe pentru Crouton.
Un element care iese în evidență în timpul jocului este muzica. Au fost create melodii speciale pentru joc, în care afli lucruri despre personajele din poveste, dedicate fiecărui nivel în parte. Acestea apar chiar la momentul potrivit, după ce faci anumite descoperiri, sau te îndrepți către o confruntare importantă cu un boss, și creează din South of Midnight nu doar un action adventure plăcut, ci și un joc care ar putea avea un anume impact emoțional.
Dacă este sunt lucruri care nu pot spune că mi-au plăcut în mod special la acest joc, acelea sunt luptele cu boșii. Acestea sunt mai degrabă puzzle-uri interactive, decât teste ale abilităților tale de gamer. Majoritatea atacurilor pe care le folosești în luptele cu inamicii de bază nu sunt utile aici, fiecare boss în parte având un „gimmick” pe care trebuie să îl descoperi.
Un joc relaxant care poate umple „pauzele” de la alte titluri
Am testat versiunea de PC, care pare să fie destul de bine optimizată, putând rula cu totul la maximum în 4K la peste 60 de cadre pe secundă cu DLSS pe Quality pe un GeForce RTX 3080. Pe Xbox Series X jocul funcționează tot în 4K la 60 FPS, iar pe Series S în Full HD la 60 FPS. Nu a fost încă anunțată o versiune de PlayStation 5, dar având în vedere ultimele anunțuri de la Microsoft, probabil că aceasta nu va fi departe.
Atunci când tragi linie, South of Midnight nu este un joc nemaivăzut și nu împinge înainte nici măcar genul action adventure în vreun fel. Este doar un joc bun, fără probleme majore, care nu are oricum mari pretenții. Este genul de joc pe care l-ai împrumuta de la un prieten atunci când te-ai plictisit de FIFA , Call of Duty și Counter-Strike, care nu îți va schimba lumea sau perspectivele asupra gaming-ului. Și uneori asta este de ajuns.
