Samsung își extinde influența pe piața audio prin achiziția Sound United, compania care deține branduri renumite precum Bowers & Wilkins, Denon, Boston Acoustics și altele. Această mișcare vine după ce Samsung a cumpărat Harman în 2017, obținând control asupra unor branduri populare precum AKG, JBL și Bang & Olufsen
Sound United este un jucător important în industria audio, deținând mai multe branduri specializate în echipamente de sunet pentru consumatori și automobile. De exemplu, Boston Acoustics furnizează sisteme audio OEM pentru diverse modele de mașini.
Compania a semnat un contract de 350 de milioane de dolari pentru această tranzacție, care este supusă aprobării autorităților de reglementare și se preconizează că va fi finalizată până la sfârșitul anului. Samsung estimează într-un comunicat de presă faptul că piața globală de echipamente audio va crește de la 60,8 miliarde de dolari în 2025 la 70 miliarde de dolari în 2029.

Un aspect interesant este că, în trecut, Galaxy Buds purtau eticheta „Sound by AKG”, însă aceasta a fost eliminată în generația Galaxy Buds3. Rămâne de văzut dacă Samsung va introduce branding-ul unei nou achiziționate companii în viitoarele sale produse audio.
O altă perspectivă din care putem să abordăm această achiziție este legată și de notorietatea colaborării dintre Apple și Beats. În mai 2014, Apple a anunțat achiziția Beats Electronics și Beats Music pentru 3 miliarde de dolari, marcând una dintre cele mai mari tranzacții din istoria companiei. Beats, fondată în 2006 de Dr. Dre și Jimmy Iovine, devenise un brand iconic în industria audio, cunoscut pentru căștile sale premium și pentru serviciul de streaming Beats Music, care a fost ulterior integrat în Apple Music. Apple a continuat să vândă căștile Beats, dar a folosit expertiza echipei pentru a dezvolta AirPods.
La fel ca în cazul eliminării tagului de „Sound by AKG”, Apple a redus treptat influența firmei pe care a cumpărat-o în branding-ul produselor proprii, concret, eticheta „Sound by Beats” nu mai apare pe dispozitivele Apple. Acum, pare că Samsung vrea să devină un competitor și mai performant în piața audio, acolo unde brandurile recent achiziționate și-au câștigat deja notorietatea și încrederea în ochii consumatorilor.