Fortnite rămâne unul dintre cele mai populare jocuri din lume, nu doar pe PC, dar și pe telefon, iar curând va arăta și mai bine pe device-urile mobile. Dacă nu ești familiar cu DLSS, am scris o mulțime de materiale despre asta în ultimii ani, dar pe foarte scurt este un sistem de îmbunătățire a graficii, oferit de cei de la NVIDIA pe plăcile lor. AMD are același lucru, într-o oarecare măsură, doar că se numește FidelityFX Super Resolution (FSR). Funcții ca acestea permit jocurilor să aibă un nivel mai mare de detalii, rezoluții mai ridicate și un framerate mai rapid, oferind performanțe mai bune per total.
Vara trecut, Arm a introdus Accuracy Super Resolution (ASR), o funcție care încearcă să facă același lucru ca DLSS sau FSR, dar pentru placa grafică de pe telefoanele mobile. Ținând cont de îngrijorările cu privire la sănătatea bateriei și încălzirea telefoanelor în jocuri, o astfel de funcție pare foarte potrivită pentru gaming-ul pe mobil, iar Epic Games a anunțat că adaugă suport pentru aceasta în Fortnite.
Epic spune că printre îmbunătățirile din joc se numără o cantitate mai mare de detalii la obiectele aflate la distanță, utilizare redusă a memoriei, o performanță îmbunătățită a texturilor și scene în mișcare mai fluide. Efectele par destul de subtile momentan, conform celor de la Android Authority, însă tehnic vorbind încă se lucrează la o implementare cât mai eficientă, până în momentul în care funcția va deveni disponibilă oficial.
Vom vedea o demonstrație a felului în care ASR funcționează în Fortnite la Unreal Fest 2025, săptămâna aceasta, iar funcția va fi disponibilă în viitorul apropiat, atât pe iOS, cât și pe Android.