EA a anunțat oficial data de lansare pentru EA Sports FC 26, continuatorul celebrei serii FIFA, care se va lansa, bineînțeles, la sfârșitul lunii septembrie – chiar pe 26. Jocul va fi disponibil pe PC, prin Steam și Epic Games Store, PS4, PS5, Xbox One, Xbox Series X/S, Nintendo Switch și Switch 2.
Pe coperta variantei standard a jocului se vor afla Jude Bellingham și Jamal Musiala, în timp ce versiunea Ultimate îl va avea pe copertă pe Zlatan Ibrahimovic.
Cel mai interesant lucru din trailer este că EA recunoaște că, în trecut, nu prea a fost atentă la cererile fanilor, și promite că de data asta chiar a ascultat și a acționat în consecință. Astfel, în loc de clasicul trailer fără gameplay, care e de fapt o secvență cinematică ce nu îți arată mai nimic, producătorul a venit de data asta cu un trailer în toată regula, cu gameplay și cu comentarii ale oamenilor cu privire la îmbunătățirile pe care le cer (și pe care le vor primi în noul joc).
EA promite astfel intercepții mai curate și mai controlate, tacklinguri mai corecte și rezultate mai consistente din duelurile pe care le au jucătorii. Rămâne de văzut dacă într-adevăr va fi așa, dar ce știm este că vor exista două experiențe diferite de gameplay, una competitivă și una autentică. Prima va avea o viteză de joc mai crescută, în timp ce a doua se va concentra mai mult pe simularea jocului de fotbal, asemănător cu ceea ce vezi la televizor. EA spune că prima este ideală pentru Clubs și FUT, în timp ce a doua va funcționa cel mai bine în Career Mode.
Nu doar atât, dar EA promite în sfârșit și schimbări la Career Mode și mai ales la Manager Career, un mod de joc pe care compania l-a neglijat ani la rând și în care aducea noutăți „cu țârâita”. Există și un nou tip de jucător, pe care EA îl numește Archetype, și care aparent ar fi inspirat din marii jucători ai lumii. Compania nu prea explică cum vor funcționa, doar că inclusiv jucătorii tăi din Clubs vor putea să beneficieze de pe urma acestei funcții, deci așteptăm mai multe detalii să vedem exact la ce se referă.
Rămâne de văzut cât de reale vor fi schimbările pe care le anunță EA în acest an, și dacă de această dată chiar au ascultat de fani.