Deși guvernul american rămâne în continuare în shutdown de aproape o lună, pe terenul Casei Albe săptămâna aceasta a început în forță. Muncitorii au început să demoleze aripa estică a clădirii, care va fi înlocuită de o sală de bal în care vor încăpea 1000 de invitați și va avea o suprafață de 8360 de metri pătrați. Proiectul nu este realizat din bani publici, deși costă 250 de milioane de dolari. În schimb, Donald Trump folosește donații private pentru șantierul pe care l-a creat pe peluza uneia dintre cele mai cunoscute clădiri din lume.
Casa Albă a dezvăluit și lista celor care finanțează acest proiect, iar pe aceasta se află mai toate companiile mari de tech din Statele Unite: Amazon, Apple, Google, Meta și Microsoft. Alături de acestea, pe listă și-au făcut loc și giganții din industria de apărare, precum Palantir și Lockheed Martin, dar și furnizori de servicii de telecomunicații, Comcast și T-Mobile. Trump a primit și bani din industria crypto, evident, pentru a-și construi sala de bal mult visată, cu nume precum Coinbase, Ripple, Tether America și gemenii Winklevoss apărând pe listă.
Nu e clară contribuția fiecărui donator pentru proiect, dar știm sigur că cel puțin 20 de milioane de dolari provin de la Google, ca parte dintr-un acord la care au ajuns cu Trump în urma unui proces. Președintele american reclama aici felul în care YouTube i-a suspendat contul după protestele violente din 6 ianuarie 2021, de la Capitoliu.
Relația giganților din Silicon Valley cu Donald Trump s-a schimbat simțitor de-atunci, șefii acestor companii făcând concursuri de plecăciuni în fața președintelui american. Meta și Amazon au donat la campania acestuia, iar oameni ca Sam Altman, Jeff Bezos sau Elon Musk au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i face pe plac liderului american în ultimii ani.