Apple pariază pe conectivitate satelit: vom putea trimite fotografii sau folosi navigația și fără semnal GSM

Apple își extinde ambițiile în domeniul comunicațiilor prin satelit, pregătind funcții precum trimiterea de imagini și conectarea aplicațiilor terțe, în timp ce dezvoltă un MacBook accesibil destinat pieței educaționale.

Scris de | 10 noiembrie, 2025
Apple pariază pe conectivitate satelit: vom putea trimite fotografii sau folosi navigația și fără semnal GSM

Apple se pregătește pentru o nouă etapă în evoluția iPhone-ului, extinzând funcționalitățile bazate pe comunicații prin satelit. Potrivit Bloomberg, compania lucrează la o suită de actualizări care vor transforma radical modul în care dispozitivele sale pot funcționa în absența conexiunii celulare tradiționale.

După succesul funcției Emergency SOS prin satelit introdusă pe iPhone 14, Apple dezvoltă acum un sistem avansat care va permite utilizatorilor să trimită și să primească mesaje cu imagini chiar și atunci când nu au semnal pe rețeaua GSM. În plus, compania pregătește un API care va oferi aplicațiilor terțe acces la conexiunea prin satelit, deschizând drumul către navigație, comunicare și servicii de hărți fără dependență de rețelelele mobile tradiționale.

Funcțiile vor fi gestionate de Satellite Connectivity Group, divizie condusă de Mike Trela, și vor fi disponibile nu doar pe iPhone, ci și pe Apple Watch Ultra 3. În plan se află și extinderea compatibilității către iPad, odată cu introducerea modemurilor Apple proprii pe aceste dispozitive. Noile funcții vor folosi infrastructura Globalstar, dar compania explorează și scenarii de colaborare cu SpaceX, în contextul în care Elon Musk ar putea achiziționa Globalstar, o mișcare care ar putea accelera modernizarea flotei de sateliți.

Apple vede această tehnologie drept o investiție strategică pe termen lung, care i-ar putea asigura independența de operatorii tradiționali. Chiar dacă o parte dintre funcții vor rămâne gratuite, altele, precum conectivitatea extinsă sau serviciile premium de date, ar putea fi oferite contra cost, prin intermediul partenerilor din industrie.

Bloomberg reiterează și alte informații despre care am aflat anterior. Menționează acel acord cu valoare de aproximativ 1 miliard de dolari pe an cu Google, care va oferi modele LLM Gemini pentru a îmbunătăți asistentul Siri. Se pare că Apple va folosi un modelul cu 1,2 trilioane de parametri, de aproape zece ori mai mult decât actuala versiune Apple Intelligence, și va reprezenta una dintre cele mai mari colaborări între cele două companii, pe lângă acordul care stabilește Google drept motor de căutare implicit pe iOS.

Pe lângă aceste proiecte software, auzim iarăși despre un nou MacBook „low-cost”, conceput pentru a concura direct cu laptopurile cu Windows ieftine și Chromebook-urile. Proiectul, denumit intern „J700”, va fi orientat către studenți și utilizatori cu bugete reduse și ar putea deveni cea mai accesibilă opțiune Mac din ultimii ani. Lansarea este planificată pentru sfârșitul lui 2026, alături de noua generație de MacBook Pro cu procesoare M6 și ecran OLED.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Bloomberg