Sistemele de siguranță Tesla păcălite de un cap de păpușă. Compania vrea aprobare în Europa

Scris de | 16 iunie, 2026
Sistemele de siguranță Tesla păcălite de un cap de păpușă. Compania vrea aprobare în Europa

Sistemul de asistență la condus Tesla FSD (Full Self-Driving) revine în centrul unei dispute de siguranță, după ce mai multe cazuri de păcălire a sistemului de siguranță au apărut în mediul online. Soferii folosesc capete de plastic lipite cu o ventuză de plafonul de sticlă al mașinii pentru a păcăli camera de monitorizare din cabină. Astfel, aceștia pot activa modul FSD în timp ce nu sunt atenți la drum, așa cum cer legile pentru autonomie de nivel 2. În paralel, Tesla ar fi prezentat autorităților din Europa statistici de siguranță considerate înșelătoare de cercetători independenți, o situație care ar putea afecta planurile de dezvoltare a funcției în regiune.

Cele două „episoade” ating aceeași problemă: acest „Full Self-Driving (Supervised)” nu este un sistem autonom, ci unul de nivel 2, care cere supraveghere constantă din partea șoferului. Dacă monitorizarea poate fi păcălită ușor, iar datele de siguranță sunt contestate, aprobarea europeană devine mai greu de tratat ca simplă formalitate, așa cum era sugerat în ultimele săptămâni după ce patru țări din UE au oferit aprobare provizorie funcției.

Cum este păcălită monitorizarea șoferului

Potrivit Electrek, pe platforme chineze de e-commerce au apărut mici capete de plastic vândute drept „partener de călătorie ” sau „decorațiune de bord”. Prețurile lor variază între 20 și 50 de dolari, iar unele sunt promovate explicit drept soluții pentru păcălirea camerei pentru șofer din Tesla.

În mod normal, camera din cabină urmărește poziția capului și mișcarea ochilor pentru a verifica dacă șoferul este atent la drum în timpul folosirii Autopilot sau FSD (Supervised). Un cap de plastic montat strategic lângă oglinda retrovizoare ar putea satisface criteriile sistemului, deși șoferul nu este, de fapt, atent la trafic.

Digital Trends a scris despre un caz în care un proprietar de Tesla Model 3 din China ar fi folosit un cap fals care semăna cu actorul Dwayne „The Rock” Johnson și ar fi mers 30 de minute în modul Full Self-Driving fără nicio alertă de siguranță. În acest timp, șoferul ar fi mâncat semințe de floarea-soarelui cu o mână și ar fi filmat cu cealaltă, ceva ce sistemul automat al mașinii ar trebui să depisteze. În mod normal, dacă nu ești atent la drum, mașina te avertizează, iar dacă ignori avertismentele, dezactivează sistemul Full Self-Driving. La mai multe abateri consecutive, opțiunea se dezactivează complet.

Fenomenul nu este complet nou. Înainte de monitorizarea cu camera din cabină, mașinile aveau senzori în volan. Unii șoferi foloseau greutăți montate pe acesta pentru a păcăli mașina, care credea că mâinile sunt pe volan. În acea situație NHTSA, autoritatea care reglementează drumurile și vehiculele din SUA a intervenit împotriva unui produs numit „Autopilot Buddy”. Desigur, asta nu a împiedicat alte copii și soluții alternative să apară.

Datele de siguranță prezentate în Europa

Reuters a obținut prin cereri de acces la informații publice, documentele depuse de Tesla pentru aprobarea Full Self-Driving (Supervised) în Europa. Publicația spune că Tesla a prezentat autorităților din Suedia și Olanda statistici proprii despre siguranța sistemului de condus asistat. Aceste date ar fi fost folosite în eforturile de obținere a aprobării europene.

Una dintre afirmațiile incluse în materialele Tesla era că FSD ar fi putut „salva 32.000 de vieți. Prezentarea atașată de un manager de politici Tesla către autoritățile suedeze mai susținea că FSD ar fi putut preveni 1,9 milioane de răniri și că mașinile Tesla cu FSD pot merge de peste șapte ori mai mult între accidente decât șoferul american mediu.

Problema, potrivit cercetătorilor citați în articol, ține de metodologia comparației. Tesla ar compara accidentele în care mașinile cu FSD au declanșat airbagurile cu o rată generală de accidente din SUA care include și incidente mult mai ușoare. Acest de tip de comparație care ar umfla artificial diferența reală de siguranță.

Situația din UE

În noiembrie 2024, Tesla a trimis către RDW, autoritatea rutieră din Olanda, un link către raportul său de siguranță și a susținut că folosirea mai intensă a FSD „duce la drumuri mai sigure”. După peste un an de teste și discuții, RDW a aprobat FSD în Olanda în aprilie și încearcă acum să obțină aprobarea la nivelul Uniunii Europene în numele Tesla. RDW a transmis Reuters că „nu se bazează pe afirmații de marketing sau statistici externe” și că face propriile „teste, analize și verificări”. Totuși, instituția nu ar fi spus dacă a verificat validitatea statisticilor americane prezentate de Tesla.

Pentru o aprobare la nivelul UE, este nevoie ca reprezentanții a 55% dintre statele membre, care acoperă 65% din populația blocului, să voteze favorabil. Până atunci, unele țări pot autoriza FSD individual, iar Olanda, Lituania, Belgia și Danemarca au făcut deja acest pas. Nu este clar cum sau dacă situația sistemelor de păcălire a monitorizării sistemului FSD va afecta aprobarea acestei funcții în Europa.

Etichete: , , ,