eMAG şi KissFM lansează „Reţeaua”

⇣ Sari la articol

eMAG, în parteneriat cu KissFm, lansează campania de promovare a comerţului online din România – „Reţeaua”.
Campania se desfăşoară sub forma unui concurs în perioada 20 septembrie – 17 decembrie 2010 pentru care a fost deschis microsite-ul http://reteaua.emag.ro. Participanţii pot acumula şanse la premii prin completarea unor chestionare zilnice cu cinci întrebări despre viaţa online, prin achiziţia oricărui produs de pe eMAG, prin activarea unor coduri săptămânale comunicate la radio şi TV sau prin cooptarea prietenilor în campanie.
„Pe lângă obiectivele de promovare, încercăm prin această campanie să creştem încrederea si nivelul de informare ale participanţilor în activităţile online în general şi în comerţul online în special. Una dintre cele mai importante metode de participare este chestionarul zilnic. Am prevăzut în aceste chestionare întrebări care să determine participanţii să găsească singuri răspunsuri referitoare la subiectele sensibile asociate comerţului online sau a metodelor de informare sau distracţie online,” a declarat Radu Apostolescu, director marketing eMAG.
Participanţii au ocazia să câştige săptamânal, prin tragere la sorţi, unul dintre cele 5 aparate foto digitale Nikon Coolpix L21 şi un iPad Apple de 32 GB. La finalul campaniei eMAG oferă un autoturism Porsche Cayman.

Articole asemanatoare