Ionuț Gaotă, Mobility Business Group Lead, Microsoft România: „ Terminalele Windows Phone au avut o rată mare de adopție în segmentul tinerilor – datorită suitei de programe multimedia și social-networking deja cunoscute, precum Internet Explorer, Windows Live, Live Messenger, Facebook și Twitter – dar și în cadrul segmentului business prin prisma instrumentelor de productivitate Outlook, Office Mobile, Sharepoint, Office Communicator.”
Pe fondul unei reveniri a pieței de terminale și telecom, susținută de o creștere susținută a vânzărilor de smartphone-uri și diversificării sistemelor de operare și a ofertelor, Microsoft a început anul fiscal 2011 prin două anunțuri: lansarea Office Mobile 2010 pentru portofoliul Windows Phone 6.5 destinat mediului de business, precum și confirmarea lansării în România a noului sistem de operare Windows Phone 7. Primele terminale Windows Phone 7 vor ajunge pe piața locală spre sfârșitul anului calendaristic, beneficiind de susținere din partea operatorilor telecom și a pieței retail și online.
Noul sistem de operare Microsoft reprezintă o inovație în spatiul smartphone, redefinind experiența consumatorului și oferind un nou mod de interacțiune cu telefonul. Integrarea serviciilor Windows Live, Facebook, Outlook și Bing oferă ușurință și simplitate în accesarea conținutului important pentru utilizatori: albume foto, comentarii, update-uri și emailuri de la contacte.