Noile telefoane Sony au carcase care includ o secţiune transparentă, iluminată în momentul în care primeşti un apel sau un mesaj. Secţiunea transparentă preia culoarea fotografiilor vizionate sau a copertei albumului pe care îl asculţi în acel moment.
Atât Xperia P cât şi Xperia U sosesc cu Android 2.3 în momentul lansării, însă vor primi update la Android 4.0. Sistemul de operare este completat de o nouă interfaţă cu un nou player audio şi video şi un nou album.
Sony Xperia P are o carcasă unibody din aluminiu cu dimensiuni de 122 x 59.5 x 10.5 mm, greutate de 120 grame şi un ecran de 4 inchi Reality Display cu rezoluţie 960 x 540 pixeli şi tehnologie White Magic care îmbunătăţeşte luminozitatea.
Telefonul are la bază un procesor dual core de 1 GHz, 16 GB memorie internă şi o cameră de 8 megapixeli cu bliţ LED, autofocus, zoom digital 8x, mod 3D Sweep Panorama şi înregistrare video HD 1080p.
În ceea ce priveşte conectivitatea, Xperia P oferă pe lânăg NFC, HDMI şi DLNA şi posibilitatea culplării la un Smart Dock. SmartDock-ul îţi permite conectarea telefonului la un televizor HD prin HDMI sau conectarea unui mouse şi a unei tastaturi prin USB, transformând Xperia P într-un mini PC.
Sony Xperia U este un model mai compact, cu un ecran de 3.5 inchi, procesor dual core la 1 GHz, o cameră de 5 megapixeli şi tehnologii de sunet cum ar fi xLoud sua 3D surround sound.
Sony Xperia P şi Xperia U vor fi disponibile din al doilea trimestru al acestui an.