Lava Pixel V1, un nou smartphone Android One

Lava a prezentat primul model din noua serie de smartphone-uri a companiei, numită Pixel Series. Pixel V1 este un device realizat în colaborare cu Google pe baza platformei Android One, iar modelul vine cu sistemul de operare Android 5.1 Lollipop, fiind certificat Google.Smartphone-ul dispune de un ecran HD de 5,5 inchi, de tip IPS, ce acoperă 73,6% din suprafața ecranului, fiind protejat de sticlă Asahi Dragon-Trail.

La interior avem un procesor quad core de la Qualcomm, pe 64 biți, tactat la 1,3 GHz, cu 2 GB de memorie RAM. Spațiul intern de stocare este de 32 Gb, dar poate fi extins per car microSD. Pe partea de camere foto avem una principală de 13 megapixeli și una frontală de 5 megapixeli. Alte caracteristici: bateria este de 2650 mAh, Wi-Fi, microUSb 2.0, FM Radio, GPS.Lava Pixel V1 va fi disponibil în versiune 3G și dual SIM, la un preț de aproximativ 160 de euro.