Nintendo va lansa un nou Switch în acest an, cu ecran OLED de 7 inci

Scris de | 4 martie, 2021
Nintendo va lansa un nou Switch în acest an, cu ecran OLED de 7 inci
Foto: Nintendo

Nintendo plănuiește să lanseze în acest an un model nou al consolei sale de jocuri, informează cei de la Bloomberg. Aceștia notează că noua consolă ar urma să aibă un ecran OLED la rezoluție 720p, de 7 inci, creat de Samsung Display și că modelul va intra în producție în cursul lunii iunie.

Switch-ul actual are un ecran LCD de 6,2 inci la 720p, în timp ce Nintendo Switch Lite are tot un ecran LCD la 720p, însă mai mic, de 5,5 inci. Foarte multe jocuri de Switch au probleme însă în a atinge rezoluția nativă în modul handheld, astfel că noul ecran fiind tot la rezoluție 720p nu este tocmai o surpriză.

Se pare totuși că noul model va fi capabil de grafică în 4K atunci când este conectat la un televizor, astfel că decizia de a rămâne la 720p în handheld ar putea fi luată și din raționamente privind autonomia bateriei.

Sursele celor de la Bloomberg nu dau o dată clară de lansare pentru noua consolă, însă asigură că aceasta va sosi în timp pentru sărbătorile de iarnă și că noile ecrane vor fi livrate în jurul lunii iulie. Inițial, vor fi făcute aproximativ „un milion de unități” pe lună însă, ținând cont de problemele de stoc pe care consola japonezilor le-a avut anul trecut, este foarte posibil ca acest număr să fie majorat măcar în perioada care precedă sărbătorile.

Etichete: , , , ,

Sursa: Nintendo Plans Switch Model With Bigger Samsung OLED Display