Sony Xperia 5 II a fost lansat la sfârșitul anului trecut, în plină pandemie, și combinația de timing nu tocmai fericit cu numele deja clasic Sony (adică unul care pare exagerat de complicat) a făcut ca, pentru mulți, acest smartphone să treacă puțin neobservat. În perioada în care l-am utilizat însă, Xperia 5 II mi-a adus argumente solide cu privire la calitățile sale și de ce ar merita să fie considerat unul dintre cele mai bune telefoane din piață într-un anumit segment.
Segmentul la care mă refer aici este cel al telefoanelor „mici” – sau, mă rog, ceea ce am început eu să percep ca telefoane mici și ceea ce majoritatea producătorilor numesc „compacte”, pentru că Xperia 5 II se află fix la granița aceea subțire dintre un telefon utilizabil cu o mână și unul care necesită o strângere mai fermă.
Să o luăm însă cu începutul. Sony oferă în cutia lui Xperia 5 II un încărcător de 18W și cablul de conectare USB-C la USB-C, plus o cantitate considerabilă de maculatură. Lipsește o pereche de căști, însă probabil Sony se așteaptă să ai deja o pereche de căști bune, eventual cu noise-cancelling, fie ele true wireless sau over-ear, sau măcar să iei în calcul achiziționarea uneia.
Sony și formatul 21:9
Telefonul are un aspect lunguieț, fiind ușor de ținut în mână. Marginile de sus și jos sunt destul de mari, dar nu deranjante, iar pe spate găsești logo-ul Sony, poziționat central. Apropo de spate, acesta este un magnet de amprente, deci recomand utilizarea unei huse de cum scoți acest telefon din cutie.
Sony Xperia 5 II vine cu două porturi, unul USB-C în partea de jos și un jack de căști de 3,5mm în partea de sus. Butoanele sunt în schimb din abundență prezente pe acest telefon, fiind cinci la număr, toate pe partea dreaptă, în timp ce pe stânga se află lăcașul cartelei SIM. În ceea ce privește butoanele, îl avem pe cel de power, cu senzor de amprentă integrat, două butoane de volum, un buton pentru Google Assistant și un buton pe care îl vei folosi ca declanșator atunci când folosești aplicația Camera Pro de la Sony (pentru că dacă ai telefonul acesta, e aproape musai să folosești și acea aplicație, despre care vom vorbi puțin mai târziu în detaliu).
Telefonul are 6,1 inci în diagonală, și vine cu un ecran de tip 21:9, despre care Sony spune că este mai bun pentru vizionarea de conținut, ținând cont că mulți regizori folosesc acest aspect pentru filmarea producțiilor lor. Pentru platforme precum YouTube însă, nu este cea mai bună alegere, și vei descoperi că pierzi destul de mult din imagine dacă alegi să „umpli” întreg ecranul telefonului. Cu toate astea, nu pot să spun că e un aspect care mă deranjează. În urmă cu ceva timp am testat Sony Xperia 1, și m-am familiarizat atunci cu experiența de vizionare pe un astfel de format, și deși nu pot spune că mi se pare cea mai optimă alegere pentru un smartphone, mărturisesc că experiența de a vedea un film ca Spider-Man: Homecoming (produs cu formatul 21:9 în minte) este excelentă și greu de reprodus de alte device-uri.
Îmi place foarte mult și faptul că este un telefon ușor, la numai 163 de grame fiind unul dintre cele mai „slim” device-uri care mi-au trecut prin mână în ultimele luni. Asta deși șasiul este făcut din aluminiu și avem sticlă pe spate și pe față (Gorilla Glass 6 în ambele cazuri). În plus, vine și cu certificare IP65 și IP68 pentru reizstență la praf și apă (poate fi scufundat până la 1,5 metri timp de 30 de minute).
Display și performanță
Experiența de vizionare este ajutată și de ecranul foarte bun OLED, cu certificare HDR, rată de refresh de 120Hz și rezoluție de 1080 x 2520 de pixeli. Luminozitatea nu este cea mai ridicată, dar este suficient de bună pentru a nu avea probleme în lumina soarelui, iar culorile sunt bine accentuate și reprezentate. Ce au telefoanele Sony în plus față de alte device-uri este acel Creator Mode, o funcție care reproduce imaginea în felul în care creatorul aplicației / filmului a dorit, pentru o experiență cât mai fidelă.
La interior se găsește un Snapdragon 865, realizat pe 7nm, cu opt nuclee și un procesor grafic Adreno 650, iar varianta pe care am testat-o eu este cea cu 128GB de stocare și 8GB de memorie RAM (mai există una singură, cu aceeași memorie RAM dar cu o stocare de 256GB). Din fericire, există opțiunea de a adăuga un card microSD pentru a mări stocarea telefonului, în cazul în care nu o vei găsi suficientă. Apropo de stocare, aceasta este ultrarapidă, de tip UFS 3.0.
Experiența de utilizare e identică cu a unui flagship din punct de vedere al performanței. Xperia 5 II este rapid, nu are nicio problemă în aplicații și nu am avut parte de erori pe perioada în care a „poposit” la mine. Am jucat Mortal Kombat și puțin Call of Duty Mobile pe el, și l-am trecut printr-un test clasic în care deschid mai multe aplicații destul de solicitante în mod repetat timp de 5 minute, iar Xperia 5 II a rezistat foarte bine.
Dynamic Vibration
În ceea ce privește autonomia, Xperia 5 II vine cu o baterie de 4000mAh, ce se poate încărca cu 21W și ajunge la 50% în 30 de minute, conform celor de la Sony. Compania japoneză e puțin cam în urmă la acest capitol față de concurență, care propune încărcare pe mai mulți watts și mai rapidă, însă integrarea cu software-ul funcționează mai bine acum, iar bateria te poate ține o zi întreagă, astfel că nu ar trebui să vezi ca pe o corvoadă încărcarea telefonului (cum mi se întâmplă mie dacă sunt nevoit să o fac înainte de ora 18).
Sunetul este stereo și se aude foarte bine – difuzoarele nu „sparg” nici la volumul maxim, care este destul de puternic cât să umple o cameră cu ușurință, însă adevăratul star este funcția de Dynamic Vibration, care are rolul de (stop me if you heard this before) a-ți îmbunătăți experiența de vizionare. De obicei când aud sau citesc aceste cuvinte de la un producător am o senzație naturală de a-mi da ochii peste cap, însă aici e puțin diferit, pentru că da, vorbim de un gimmick, dar unul care mi se pare chiar interesant. M-am uitat la un episod de Drive to Survive pe Netflix în așteptarea noului sezon, și trebuie să recunosc că senzația de vibrație care crește atunci când monoposturile se întrec pe circuit este excelentă și contribuie la atmosfera generală a serialului. Pe de altă parte, aș vedea și posibilitatea în care această funcție ar putea deveni enervantă pentru anumite persoane, dar poate fi oprită cu ușurință, așa că nu ar trebui să reprezinte o problemă.
Aplicațiile „Pro”, asul din mâneca Sony
Am lăsat ce e mai important la sfârșit, anume camerele lui Sony Xperia 5 II. Din punct de vedere al cifrelor nu vei fi impresionat de ele, însă utilizarea s-ar putea să îți lase o altă impresie. Avem trei senzori pe spate, toți de 12MP – un wide cu f/1.7, un telefoto cu f/2.4, capabil de zoom optic 3x și un ultrawide cu f/2.2, și unul pe față, de 8MP cu f/2.0. Telefonul poate filma la calitate 4K până la 120fps și are și stabilizare optică.
Sony se diferă de alți producători prin faptul că include pe telefoanele sale două unelte de filmare și foto premium, Cinema Pro și Photo Pro. Practic, aceste două aplicații funcționează ca un mod Pro de pe camera oricărui alt telefon puțin mai avansat, împrumutând din meniul camerelor foto Sony și având un aspect și control similar cu acestea. Poți alege lentila pe care o folosești pentru fiecare fotografie, poți regla balanța de alb, poți chiar și fotografia în rafală. Pare complicat, dar dacă te joci câteva ore prin acest meniu, experiența ta de fotografiere și filmare cu Sony Xperia 5 II va fi clar mai bună.
În ceea ce privește rezultatul camerelor, nici aici Sony nu a dat greș. Deși au doar 12MP, senzorii de pe Xperia 5 II oferă rezultate bune spre foarte bune, în funcție de scenariile prin care îi treci. Ultrawide-ul mi s-a părut cea mai slăbuță din cele trei camere, deoarece tinde să includă puțin noise spre margini, pe lângă deformarea care e oarecum de așteptat, dar care este totuși puțin cam deranjantă aici.
În schimb, principala și camera tele se descurcă foarte bine și surprind excelent chiar și mici detalii, precum un fir de păr alb pe o pisică neagră. Există tendința de a întuneca puțin fotografiile, însă poți regla acest lucru din setări și chiar îți recomand să o faci, pentru o acuratețe a culorilor cât mai clară și bună.
Strălucitor în portrete
Aspectul la care Xperia 5 II strălucește însă, spre surprinderea mea, a fost portretul. Poți scoate niște rezultate magistrale cu această funcție pe smartphone-ul celor de la Sony, care realizează unul dintre cele mai bune bokeh-uri pe care le-am întâlnit până acum pe un telefon. AI-ul știe imediat să scoată fețele în evidență și aplică un bokeh corect, fără să „uite” zone ale corpului și eliminând majoritatea distragerilor dintr-o fotografie.
În ceea ce privește filmarea, e greu să găsești un telefon care să îți permită să faci atât de multe ca unul Sony, cu ajutorul aplicației Cinema Pro. Într-adevăr, majoritatea utilizatorilor vor utiliza foarte rar mai mult de 25% dintre funcțiile acestor aplicații (Cinema Pro și Photo Pro), dar asta nu schimbă faptul că sunt foarte utile pentru cei care vor să scoată puțin mai mult din fotografiile și videoclipurile realizate cu smartphone-ul.
Nu puteam să închei acest review fără să amintesc de preț. Sony recomandă un preț de aproximativ 4000 de lei pentru Xperia 5 II, ceea ce poate părea puțin cam mult pentru un telefon de 6,1 inci cu Snapdragon 865. Și da, și mie mi se pare puțin cam mult și cred că ar fi trebuit să fie situat în jurul sumei de 3200-3500 de lei măcar în momentul de față, la aproape 6 luni de la lansare.
Concluzia connect
Dacă vrei un telefon mic, pe care să îl poți utiliza cu o mână, Sony Xperia 5 II s-ar putea să fie recomandarea aceea „out of left field”, complet neașteptată, dar care se mulează perfect pe cerințele tale. Vine cu o cameră care poate străluci și din care poți scoate rezultate excelente, dacă ești dispus să îi dedici puțin timp, un ecran superb și un format neobișnuit, dar care cu siguranță va atrage atenția.