Noi modele Samsung Smart Monitor, lansate de producător: ce specificații au

Scris de | 25 mai, 2021
Noi modele Samsung Smart Monitor, lansate de producător: ce specificații au

Samsung a anunțat disponibilitatea globală a noii sale game extinse de monitoare inteligente, oferind mai multe dimensiuni de ecran și opțiuni de design, împreună cu noi funcții inteligente și îmbunătățite. Gama include acum un model M7 mai mare, de 43 inci (rezoluție UHD). Modelele M5 (rezoluție FHD) sunt acum disponibile la dimensiuni de 24 inci, 27 inci și 32 inci, cu o opțiune nouă de culoare albă.

Seria Samsung Smart Monitor a fost lansată în noiembrie 2020, fiind gândită pentru a satisface nevoile actuale din sfera afacerilor, a mediilor academice, precum și ale utilizatorilor care lucrează, învață și se relaxează la domiciliu. Smart Monitor oferă aplicații media și aplicații de productivitate integrate, o conectivitate bună, difuzoare încorporate și o telecomandă alimentată cu celule solare.

Monitoarele Samsung Smart: Cele mai recente adăugiri

  • Smart Monitor M7 de 43 inci (Model: M70A) – Ca model de vârf, Smart Monitor M7 vine acum într-o dimensiune mai mare de 43 inci, care dispune de un afișaj 4K Ultra-High Definition (UHD). M7 de 43 inci poate comuta funcționalitățile, trecând de la un dispozitiv de lucru la un hub de divertisment 4K cu aplicații integrate de redare a conținutului, difuzoare și capabilități HDR10 pentru a optimiza conținutul UHD.
  • Smart Monitor M5 de 27 inci și 32 inci, alb (model: M50A) – M5 vine acum într-un design alb, atât pentru modelele sale de 27 inci, cât și pentru cele de 32 inci.
  • Smart Monitor M5 24 inci (Model: M50A) – Gama M5 vine acum și într-o nouă dimenisune Full HD de 24 inci, făcându-l cel mai accesibil Smart Monitor la nivel de preț.

Pe lângă noile opțiuni de dimensiune și design, Samsung dezvăluie și o serie de noi caracteristici. TV Plus oferă o varietate de conținut 100% gratuit, în mod direct și la cerere, fără a fi nevoie de descărcări sau înregistrări în prealabil. Între timp, Universal Guide oferă recomandări de conținut bazate pe o analiză a preferințelor utilizatorului și a modelelor de vizionare, oferind sugestii personalizate pentru aplicații precum Netflix, Prime Video și multe altele.

Asistentul vocal a fost actualizat de la modelele anterioare pentru a permite nu doar Bixby, ci și alți asistenți vocali precum Google Assistant și Amazon Alexa. Funcția de acces la distanță va fi, de asemenea, actualizată la „PC on screen” în iunie, permițând o conectivitate sigură între monitorul inteligent și computerele externe pentru o utilizare mai eficientă.

Ca parte a programului Samsung de sustenabilitate pe termen lung, M7 de 43 inci include o telecomandă all-in-one alimentată cu energie solară și realizată din plastic reciclat, cu încărcarea din lumina solară, cea artificială sau printr-o conexiune USB-C. În plus, telecomanda pentru alte modele a fost realizată parțial din plastic reciclat pentru a contribui la reducerea amprentei de carbon și la amplificarea acțiunilor din zona de sustenabilitate.

Folosind aceleași caracteristici ca prima generație, gama Samsung Smart Monitor oferă opțiuni de conectivitate atât pentru PC-uri, cât și pentru smartphone-uri. Utilizatorii își pot conecta dispozitivele mobile personale folosind Tap View, Mirroring sau cu Apple AirPlay 2.

În plus, Samsung DeX le permite utilizatorilor să se bucure de o experiență desktop, conectându-și monitorul la dispozitivul mobil. Display-ul poate accesa, de asemenea, aplicațiile Microsoft 365, permițând utilizatorilor să vizualizeze, să editeze documente și să le salveze în cloud, fără o conexiune la computer, cu ajutorul Wi-Fi încorporat. Pentru o configurare la locul de muncă, Smart Monitor oferă numeroase porturi, precum un port USB Type-C, porturi USB și capabilități Bluetooth 4.2.

Display-ul se poate transforma, de asemenea, într-un hub de divertisment, cu posibilitatea de a accesa conținutul OTT și de a urmări filme și emisiuni preferate pe Netflix, HBO și YouTube, fără o conexiune la un computer sau dispozitiv mobil.

Etichete: , ,