Xiaomi prezintă noua sa trotinetă electrică, Xiaomi Pad 5 și noi produse AIoT

Scris de | 7 octombrie, 2021
Xiaomi prezintă noua sa trotinetă electrică, Xiaomi Pad 5 și noi produse AIoT

Xiaomi a lansat astăzi în România noua sa tabletă, Xiaomi Pad 5, noul Mi Electric Scooter 3, Mi 2K Gaming Monitor de 27 de inci, precum și două produse AIoT care vor extinde oferta de dispozitive inteligente pentru locuință și din segmentul wearable, Redmi Buds 3 Pro și Mi Smart Air Fryer.

Xiaomi Pad 5

Xiaomi Pad 5 este dotat cu un display WQHD+ de 11 inci și o rată de refresh de 120Hz, cu suport pentru Dolby Vision. De asemenea, acustica este imersivă datorită difuzoarelor quad cu tehnologie Dolby Atmos.

Xiaomi Pad 5 poate scana documente prin folosirea camerei de 13MP, iar acestea pot fi trimise ușor către colegii de birou sau de clasă. Xiaomi Smart Pen cântărește 12,2g, are 4096 de niveluri de sensibilitate la presiune și o rată de răspuns la atingere de 240Hz.

Xiaomi Pad 5 este echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 860 construit pe 7nm, ce asigură viteze de până la 2.96Ghz. Și pentru ca utilizatorii să rămână tot timpul conectați, Xiaomi Pad 5 este dotat cu o baterie cu o capacitate de 8,720mAh.

Mi Electric Scooter 3

Mi Electric Scooter 3 este dedicat celor care parcurg distanțe scurte și are dotări de siguranță suplimentare. Mi Electric Scooter 3 este disponibil în două variante de culoare, Onyx Black și Gravity Grey. Are și o greutate redusă și practică, precum și un sistem upgradat de pliere în 3 pași, devenind astfel mai ușor de ridicat, depozitat și transportat în portbagajul mașinii, în autobuz sau în tren.

Cu o viteză de până la 25km/h și cu o putere maximă a motorului de 600W, Mi Electric Scooter 3 trece ușor peste pante și denivelări în timpul deplasărilor scurte din oraș. De asemenea, are și noi elemente de siguranță. Acestea includ un sistem de frânare antiblocare regenerabil E-ABS și un nou disc cu două plăcuțe de frână pe spate. 

Mi 2K Gaming Monitor 27 inci

Xiaomi a lansat pe piața din România și un produs pentru gameri. Noul Mi 2K Gaming Monitor de 27 de inci vine cu o rezoluție 2560 x 1440 QHD și o rată de refresh de 165Hz. De asemenea, monitorul este certificat VESA Display 400 și are 95% din gama de culori DCI-P3.

Redmi Buds 3 Pro

Redmi Buds 3 Pro se laudă cu ANC hibrid și moduri transparency. Căștile au Bluetooth 5.2 pentru o conectivitate stabilă dual-device, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot schimba dispozitivul, spre exemplu atunci când urmăresc un film pe laptop și sunt apelați pe smartphone, fără a mai fi nevoie să își reconecteze dispozitivele.

Redmi Buds 3 Pro asigură 6 ore de folosire doar a căștilor sau pot ajunge la 28 de ore a timpului de playback, în momentul în care sunt încărcate în cutie. La o încărcare de doar 10 minute în cutie, utilizatorii beneficiază de 3 ore de playback de muzică. În plus, Redmi Buds 3 Pro sunt compatibile și cu încărcarea wireless. Căștile au trecut și prin redacția noastră, și poți citi review-ul lor aici.

Mi Smart Air Fryer 3.5L

Mi Smart Air Fryer 3.5L se adresează oamenilor extrem de ocupați, dar care nu sunt dispuși să facă compromisuri în privința unui stil de viață mai sănătos. Mi Smart Air Fryer 3.5L îi ajută să gătească acasă fără a folosi ulei.

Compatibil cu aplicația Mi Home, dispozitivul poate fi ușor controlat remote și poate fi setat la orice temperatură între 40°C și 200°C. Aplicația oferă și peste 100 de idei de rețete de preparate rapide ce se pot face în fiecare zi cu Mi Smart Air Fryer 3.5L.

Cu ajutorul Mi Smart Air Fryer 3.5L, utilizatorii pot programa un preparat în avans cu până la 24 de ore. Acest lucru oferă posibilități nelimitate, fie că este vorba despre fermentarea lactatelor sau deshidratarea hranei pentru animalele de companie. Atunci când mâinile nu pot fi folosite, comenzile vocale asigurate de Google Assistant și Amazon Alexa pot porni, pune pe pauză sau verifica timpul rămas pentru preparare. Display-ul OLED afișează timpul și temperatura.  

Prețuri și disponibilitate:

Xiaomi Pad 5 va fi disponibil în România în varianta de stocare 6GB+128GB și cu două opțiuni de culoare: Cosmic Gray și Pearl White, cu un preț recomandat de vânzare de 1.799 lei, în rețeaua partenerilor autorizați. Pentru comenzile înregistrate în perioada 7-9 octombrie 2021, cumpărătorii vor putea achiziționa Xiaomi Pad 5 la prețul special de 1.499 lei.

Mi Electric Scooter 3 va fi disponibil cu prețul recomandat de vânzare de 2,099.99 lei, în rețeaua partenerilor autorizați Xiaomi din România.

Mi 2K Gaming Monitor 27’’ va avea un preț recomandat de vânzare de 2,199.99 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

Căștile Redmi Buds 3 Pro vor fi disponibile la un preț recomandat de vânzare de 299.99 lei.

Mi Smart Air Fryer are prețul recomandat de vânzare de 399.99 lei.

Etichete: , , , , , ,