Cum te angajezi în Canada, în industria de gaming sau VFX

Scris de | 18 octombrie, 2021
Cum te angajezi în Canada, în industria de gaming sau VFX

Companiile tech din Montréal s-au aliat pentru a crea „Journées Québec Gaming & VFX”, o inițiativă unică pentru oportunitățile de recrutare la nivel mondial. Aceasta caută profesioniști din România și Balcani, care sunt interesați să se mute la Montréal pentru a se alătura sectoarelor în creștere rapidă de jocuri video, efecte vizuale și animație.

Peste o sută de oportunități de angajare sunt în prezent disponibile pentru jocuri video, VFX și animație, incluzând poziții pentru niveluri medii, până la seniori, pentru programatori, artiști, regizori, asigurarea calității (QA), experiența utilizatorului și interfața pentru utilizatori (UX/UI), design-ul jocurilor, animație, compoziția sunetului și multe altele. Mai multe studiouri recrutează activ în cadrul evenimentului Journées Québec Gaming & VFX, printre care:

·      WB Games Montréal

·      Cinesite

·      Framestore

·      Turbulent

·      Netease Games

·      Moment Factory

·      Motive Studios (EA)

·      Eidos Montréal

·      Square Enix Montréal

·      Beenox

·      MiHoYo

·      Ludia

·      Halodi Robotics

·      Norsfell

·      Tencent America

·      AAStudios (Artifex Animation Studios Inc.)


·      Dpt.

Candidații care vor o astfel de oportunitate pot aplica pentru diferite poziții pe website-ul talentmontreal.com începând de astăzi până vineri, 12 noiembrie 2021. Angajatorii vor selecta potențialii candidați și îi vor invita la un interviu online care va avea loc între 15 și 21 noiembrie 2021. Majoritatea studiourilor își vor asista candidații câștigători în procesul de obținere a permisului de muncă în Canada.

“Mai mult ca oricând, Montréal este locul unde trebuie să fii. Industriile tehnologice și creative ale orașului creează capodopere și proiecte avangardiste. Montréal se clasează în mod constant printre primele hub-uri la nivel mondial și pe primul loc în Canada pentru creativitatea digitală: este un loc în care carierele sunt menite să avanseze ”, a declarat Stéphane Paquet, președinte și CEO, Montréal International.

De-a lungul anilor, studiourile de animație și efecte vizuale din Montréal au participat la nenumărate producții, printre care The Rise of Skywalker, Stranger Things, Jurassic World, Blade Runner 2049, 1917 și Tomb Raider. Personaje precum Ezio Auditore (Assassin’s Creed), Scooby Doo și Batgirl au fost, de asemenea, dezvoltate cu ajutorul studiourilor din Montréal.

Creșterea exponențială a industriei a fost, de asemenea, subiectul unui studiu recent condus de KPMG, care a arătat că între 2009 și 2019, ocuparea forței de muncă în oraș a crescut în medie cu 8% în fiecare an pentru industria jocurilor video și cu 28% pentru efectele vizuale.

Etichete: , , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.