REVIEW Huawei MatePad 11, o adiție foarte bună la ecosistem

REVIEW Huawei MatePad 11, o adiție foarte bună la ecosistem

Scris de | 23 noiembrie, 2021

În reviewul recent pe care l-am făcut pentru Huawei Nova 9, cel mai nou smartphone lansat de compania chineză pe piața din România și din Europa, am vorbit despre toate workaround-urile pe care le poți aplica pentru a trece peste restricțiile impuse de SUA, și anume peste lipsa GMS (Google Mobile Services). În acest material vreau să aprofundez și mai mult această idee și să judecăm Nova 9, luat la pachet cu Huawei MatePad 11. Practic, mi-am ținut respirația și am plonjat direct în piscina călduță care este ecosistemul producătorului din Shenzen.

În ultima vreme, timp de mai multe săptămâni, am utilizat destul de mult un combo telefon + tabletă de la Huawei pentru munca de zi cu zi care nu necesită neapărat accesul la un laptop. În speță, am lucrat cu editare text, editare foto rudimentară, streaming de conținut multimedia, adică Netflix, YouTube și Spotify, dar am și redactat articole pe connect.ro de pe aceleași device-uri. Practic, am atins și subiectul tabletă vs. laptop. Și vă voi detalia impresiile mele mai jos.

Deși nu sunt în mod normal utilizator de tabletă, indiferent de producător, și fiind mândru posesor al unui iPad care este folosit de maximul 5-6 ori pe an, a fost o provocare destul de grea pentru mine, mai ales în condițiile în care mi-am impus să folosesc pe cât de puțin posibil un laptop sau un PC desktop. Nu zic că a fost ușor, însă soluțiile există și da, poți să folosești chiar și un mouse și o tastatură externă. În practică totul este destul de simplu, iar interfața de control se poate „lega” cu ușurință la tabletă prin funcția Bluetooth, deci va trebui să te asiguri că ai un mouse sau o tastatură compatibile.

HarmonyOS + EMUI = Love

Ecosistemul din care fac parte MatePad 11 și Nova 9 se aseamănă foarte mult cu altele, ale altor producători, însă se bazează pe versiunea de open-source a sistemului de operare Android, pentru că știm cu toții evenimentul mai puțin plăcut pentru Huawei, care a avut loc în urmă cu un an și jumătate. Deși, în teorie, nu avem același sistem de operare pe cele două device-uri, Harmony OS-ul 2.0 de pe tabletă este integrat foarte bine cu EMUI 12, interfața de utilizare a smartphone-ului.

Și deși sunt mai multe ecuații la mijloc, și mai multe elemente care trebuie să fie conectate între ele într-un mod nativ, Huawei a reușit să facă cele două device-uri „să se pupe” așa cum trebuie, pentru ca tu să pierzi cât mai puțin timp atunci când ai ceva de făcut. Ecranul telefonului poate fi proiectat în timp real pe display-ul tabletei, iar diferența în acest caz este că nu ai nevoie de nimic, doar de trei apăsări de buton.

Un lucru și mai interesant este că poți lucra pe tabletă, iar în același timp poți controla telefonul, în sensul că poți trimite mesaje text sau te poți folosi de galeria foto a acestuia, într-un mod picture-in-picture. Poți arunca și un laptop în acest mix și deja vorbim de trei ecrane interconectate pe care le poți controla dintr-un singur loc, alegerea fiind a ta. În plus, cu Huawei Share poți să faci schimb de fișierele de care ai nevoie, plimbându-le de colo colo, pe ecranul de care ai nevoie într-un oarecare moment al zilei.

Design și Display

Huawei MatePad 11 este o tabletă convențională de 10,95 inci, adică în parametrii în care se situează cele mai populare și mai bine vândute dispozitive. Primul lucru mai ciudat pe care l-am observat, hai să-i spunem inedit, este faptul că producătorul chinez a amplasat camera foto pentru selfie-uri și videoconferințe pe laterală, ceea ce înseamnă că Huawei vrea ca noi să folosim această tabletă mai mult în modul landscape. Poate fi mai greu pentru unii utilizatori care s-au obișnuit cu modul portret, însă este cât se poate de clar în această situație că modul de utilizare recomandat este cel menționat mai sus.

Cel mai bine vei folosi tableta pe post de wannabe laptop, capitol la care MatePad 11 stă foarte bine, atât prin fluiditatea lui HarmonyOS care este posibilă datorită procesorului Qualcomm Snapdragon 865, fabricat cu ajutorul unui proces pe 7nm, și, desigur, celor 6GB de memorie RAM. În ceea ce privește spațiul de stocare, pentru că vei avea nevoie de unul destul de ofertant dacă vrei să folosești tableta pe post de mașinărie de productivitate, iar varianta care se comercializează pe piața locală beneficiază totuși de 128GB. Și mai bine e că avem aici și slot de card SD, pentru cei care au nevoie de și mai mult spațiu de desfășurare.

Să trecem rapid în revistă și câteva detalii despre camera foto, deși nu voi intra foarte tare în acest subiect. În cazul tabletelor, probabil ultimul lucru care te va interesa este camera principală, de pe spate. Huawei MatePad 11 beneficiază de un senzor foto de 13MP cu f/1.8 care este capaibil și de înregistrare video 4K la 30 de cadre pe secundă. Deși este oarecum decentă, camera foto de pe spate este mai puțin importantă decât cea de pe față la un astfel de device, pentru că ea va fi folosită în timpul conferințelor cu diverse persoane pe Zoom sau Teams.

Sunet, Software & Baterie

Un aspect destul de interesant pe care l-am sesizat mereu atunci când am pus mâna pe o tabletă Huawei este faptul că producătorul a avut mereu grijă să se ocupe foarte bine de partea audio. Harman Kardon s-a implicat și în acest caz, iar MatePad 11 poate fi folosită cu ușurință și ca boxă externă, sunetul fiind clar, fidel și bine calibrat. Mai ales dacă folosești o aplicație de muzică precum Tidal, vei observa imediat diferența în calitate.

Și dacă tot am vorbit despre aplicații, Huawei AppGallery este acum o „fereastră” decentă de descărcat software-ul de care ai nevoie, iar magazinul Huawei are grijă să îți găsească și apk-uri verificate pe internet, pentru aplicații pe care nu le găsești în mod normal pe downloaderul de pe HarmonyOS. Părerile mele detaliate despre toată această situație cu sistemul de operare poți citi aici, în review-ul meu pentru Nova 9.

În ceea ce privește bateria, MatePad 11 se poate lăuda cu un acumulator integrat de 7250 mAh, care te va purta prin viața ta de la birou timp de două zile de utilizare mai serioasă, în timpul programului de muncă. Performanța atinsă e chiar acolo sus, pe categorie cu iPad Pro sau Galaxy Tab. Iar un alt lucru pozitiv pe care-l notăm aici este faptul că avem parte și de Fast Charging la 22W, ceea ce înseamnă că te poți bucura de un 0-100% la baterie în aproximativ două ore.

Concluzia connect

Huawei a făcut o treabă foarte bună cu integrarea seamless dintre cele mai recente telefoane cu HarmonyOS sau EMUI, fapt care ne demonstrează că există viață și în ecosistemul Huawei, chiar dacă device-urile companiei nu mai beneficiază de aplicațiile din ecosistemul Google. Poți să îți faci treaba fără probleme și pe un smartphone ca Nova 9 sau o tabletă MediaPad 11, iar acesta e doar începutul.

Ele se integrează bine una cu cealaltă, și pot fi „legate” fără probleme și cu laptopul sau căștile scoase pe piață de același producător. Aruncă și un smartwatch în ecuație și chiar și o boxă externă sau un monitor și deja ai o stație de lucru interconectată, care te va ajuta cu siguranță la o productivitate mai bună.

Etichete: , , ,