Apple a desemnat Wild Rift jocul anului în cadrul App Store Awards 2021

Scris de | 3 decembrie, 2021
Apple a desemnat Wild Rift jocul anului în cadrul App Store Awards 2021

Apple a numit League of Legends: Wild Rift drept Jocul Anului pe iPhone în cadrul App Store Awards 2021. Competiția App Store Awards premiază cele mai bune jocuri și aplicații pentru iPhone, iPad, Mac, Apple TV și Apple Watch apărute recent în App Store, care folosesc tehnologiile Apple în moduri interesante și care au atras atenția publicului de-a lungul întregului an.  

Premiul de Jocul Anului pe iPhone este a doua distincție câștigată de Wild Rift în cadrul unei competiții realizate de Apple, după ce în vară a fost câștigătorul categoriei de inovație la Apple Design Awards 2021.    

“Una dintre provocările reale este să transpui comenzile unui joc de tip MOBA precum League of Legends pe un ecran tactil și de dimensiuni mici, cum ar fi un iPhone. Ei fac o treabă extraordinară cu comenzi personalizate, cum ar fi posibilitatea de a glisa o abilitate în colțul ecranului pentru a o anula în mijlocul bătăliei, permițându-ți să ai tot jocul nuanțat la care te-ai aștepta de la League of Legends pe un ecran tactil, ceea ce este extraordinar”, spunea Mark Grimm, manager de parteneriat la Apple, în cadrul evenimentului Apple Design Awards 2021 din vară. 

League of Legends: Wild Rift a fost lansat anul trecut și a fost apreciat de curând și de alte competiții precum Google Play Best of 2021, unde a câștigat premiile Cel mai bun joc competitiv și Cel mai bun joc pentru tablete, dar și la Golden Joystick Awards, unde a fost numit Jocul Anului.  

Etichete: , , , , ,