Hogwarts Legacy te va arunca în lumea magică a lui Harry Potter în iarnă. Iată 14 minute de gameplay

Scris de | 18 martie, 2022
Hogwarts Legacy te va arunca în lumea magică a lui Harry Potter în iarnă. Iată 14 minute de gameplay
Foto: WB Avalanche

Hogwarts Legacy, cel mai nou joc al WB Games Avalanche, a primit în seara de 17 martie un State of Play dedicat, în care am putut vedea pentru prima oară gameplay-ul jocului și am aflat detalii concludente despre povestea și diferitele mecanici ale acestuia. Titlul se va lansa pe PC, PlayStation 4, PS5, Xbox One și Xbox Series X/S la sfârșitul acestui an, în perioada sărbătorilor de iarnă, după ce a avut o dată de lansare inițial programată în 2021.

Jocul este un spin-off care are loc în universul Harry Potter, însă cu aproximativ un secol înainte de evenimentele cunoscute de fanii seriei de filme și cărți. Vei intra în rolul unui student în anul 5 la Hogwarts. Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii, acolo unde vei învăța să creezi poțiuni, să faci diferite farmece și vrăji, vei întâlni animale fantastice și vei putea crește plante magice. De asemenea, personajul principal va avea și o abilitate specială de a folosi magie străveche, pe care o va utiliza în lupta cu antagoniștii jocului.

Bineînțeles, deși jocul are loc cu mult timp înainte de evenimentele din Harry Potter, vei putea întâlni câteva personaje cunoscute, precum fantome ale Caselor sau Peeves, strigoiul castelului. Clasele din Hogwarts Legacy vor fi predate de profesori noi, iar castelul (care arată absolut superb) va putea fi explorat în întregime, inclusiv locațiile iubite de fanii seriei, precum Camera Necesităților (Room of Requirements) sau Camerele de Zi ale celor 4 Case. De asemenea, pentru a naviga domeniul castelului, jucătorii vor avea la dispoziție mături pe care vor putea zbura pentru a ajunge mai rapid în diferitele locații din apropiere de Hogwarts.

Etichete: , , , , ,