Samsung va împrumuta din industria auto pentru bateriile viitorului pe smartphone-uri

Scris de | 21 aprilie, 2022
Samsung va împrumuta din industria auto pentru bateriile viitorului pe smartphone-uri
Aufbau eines MEB Batteriesystems.

Se pare că oricât de mari ar deveni bateriile pe smartphone-uri, tot nu sunt de ajuns pentru procesoarele înfometate de energie. Vorbim atât despre Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, cât şi despre Exynos 2200. Ei bine Samsung a început să privească spre industria auto în căutarea de inspiraţie pentru bateriile viitoarelor sale smartphone-uri.

În acest moment iPhone 13 Pro Max este un reper când vine vorba despre autonomie şi optimizarea bateriei pentru consum. Alte telefoane care s-au remarcat prin consum redus ar fi cele OnePlus sau realme în ultima vreme. Samsung va folosi pe viitor o tehnologie preluată direct de la automobilele electrice şi un design stacked pentru bateriile sale. E vorba despre baterii cu multiple straturi de celule suprapuse.

Publicaţia sud-coreeană The Elec scrie că noua idee Samsung implică producţia de baterii „multi etajate”. Multiple celule vor fi suprapuse, amintind de designul multi cell folosit deja de Apple, dar în pachete separate, nu în acelaşi. Asta ar oferi bateriilor o creştere a capacităţii de 10%. E puţin, dar… mai bine decât nimic. Pentru o autonomie de 10 ore, o oră în plus e importantă.

Problema e că Samsung trebuie să îşi upgradeze liniile de asamblare, producţie şi asta ar putea dura ani. În continuare aşteptam marea evoluţie spre baterii cu grafen, la care se lucrează de ani buni deja. Xiaomi Mi 10 Ultra a experimentat cu aşa ceva, dar nu am mai auzit nimic de alte proiecte de gen de atunci. Panasonic şi Tesla lucrează la baterii de genul pentru vehicule electrice, dar terminalele portabile nu par a fi gata de această evoluţie.

Samsung SDI are deja o linie de producţie pilot pentru baterii stacked la fabrica sa din Tianjin, China. Un Galaxy S24 cu baterie de 5500 mAh începe să sune plauzibil.

Etichete: , , , ,

Sursa: XDA Developers