Xiaomi devine, partener oficial Leica, îi va inaugura tehnologia pe flagship-ul Xiaomi 12 Ultra

Scris de | 24 mai, 2022
Xiaomi devine, partener oficial Leica, îi va inaugura tehnologia pe flagship-ul Xiaomi 12 Ultra

Se pare că zvonurile au fost reale, iar parteneriatul dintre Xiaomi şi Leica se concretizează. După mai bine de jumătate de deceniu de colaborare între Huawei şi Leica, cele două companii au decis să meargă în direcţii diferite, iar acum Xiaomi îşi va brandui telefoanele cu logo-ul nemţilor. Telefonul inaugural este Xiaomi 12 Ultra.

Ce a mai făcut Leica în ultima vreme? Şi-a încercat norocul în Japonia cu propriul telefon, cunoscut drept Leitz Phone, o ediţie limitată şi a colaborat şi cu Sharp la un telefon sau două. Teaserele indică şi o lansare a unui nou flagship Xiaomi în iulie, cel mai probabil Xiaomi 12 Ultra. Am mai văzut scăpări şi randări pentru acest model şi un lucru e sigur: faţă de predecesor el nu va aduce un ecran secundar în spate.

Ce va avea la bord este noul procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, proaspăt anunţat. Avem parte şi de un clip oficial în care sunt oferite detalii despre parteneriatul dintre Leica şi Xiaomi şi îl puteţi vedea mai jos. În el, pe la minutul 2:20 se discută despre un nou senzor foto cu dynamic range generos, care ar putea fi acel Sony IMX989 de aproape 1 inch, cu rezoluţie de 50 de megapixeli. Şanse mari să vedem alături de el şi o cameră de 50 de megapixeli ultrawide şi una telephoto periscopică cu rezoluţie necunoscută.

Aşteptăm un zoom optic de cel puţin 5X şi digital de 120X. Cât despre Huawei, se pare că P50 şi P50 Pro au fost ultimele sale telefoane cu branding Leica. Povestea începuse odată cu Huawei P9, când colaboraea cu Leica a fost inaugurată, în 2016.

Etichete: , , ,

Sursa: Notebookcheck