REVIEW Samsung Galaxy A53 5G – Standardul în midrange

REVIEW Samsung Galaxy A53 5G – Standardul în midrange

Scris de | 19 iulie, 2022

Samsung și a sa serie de A50-uri a fost în vârful segmentului midrange de la debut, nu doar prin device-ul oferit, ci și prin popularitatea de care s-a bucurat. Lăudate îndelung pentru raportul calitate-preț pe care l-au oferit, telefoanele Samsung din această serie au ajuns la varianta A53 (și 5G), cea mai nouă și mai strălucitoare de până acum. 

Design

Strălucitoare este mai mult o figură de stil însă, pentru că în realitate A53 5G vine cu un spate mat, curat, în 4 nuanțe diferite: alb, negru, albastru și portocaliu. Sunt practic aceleași variante ca la A33 5G, pe un spate la fel de simplu și de bine construit, tot din plastic. A53 5G cântărește doar 189 de grame și are aproximativ 8mm în grosime, ceea ce îl face un telefon foarte ușor de utilizat.

Ecranul este protejat de sticlă Gorilla Glass 5 de la Corning, iar telefonul beneficiază de protecție IP67 pentru praf și apă, astfel că poate fi scufundat la adâncime mică pentru până la 1 minut și 30 de secunde.

Ansamblul de cameră este ușor ridicat, dar integrat bine în restul spatelui, oferind o estetică foarte plăcută. Spatele atrage amprente în ciuda faptului că este mat, însă se poate șterge foarte ușor, și oricum cel mai probabil vei opta pentru o husă care să îl acopere.

Ecran

Ca de obicei, ecranul este punctul în care un telefon de la Samsung se remarcă cel mai rapid. Pe A53 5G, sud-corenii au ales să pună un Super AMOLED de 1080 x 2400 de pixeli, cu o rată de refresh de 120Hz și o luminozitate care atinge până la 800 de niți în HBM (High Brightness Mode). Practic, acest telefon oferă poate cel mai bun display pe care l-ai putea găsi pe un midrange, extraordinar de rapid și frumos, cu o luminozitate bună (asta fiind o problemă de care mă plâng constant la telefoanele din acest segment de preț) și o acuratețe a culorilor excelentă.

Marginile și bărbia ecranului se pot observa destul de ușor, însă odată ce dai drumul la un film sau serial pe vreun serviciu de streaming, sau la un clip pe YouTube, vei uita rapid că sunt acolo. Cei 6,5 inci ai ecranului îl fac să fie și suficient de mare pentru a te bucura fără probleme de conținutul pe care vrei să îl vezi, dar și destul de capabil să îți intre într-un buzunar, fără să te chinui prea mult.

Viteza ecranului este un alt avantaj evident pentru zona midrange, unde multe dintre device-uri sunt la maximum 90Hz rată de refresh, A53 5G fiind perfect nu doar pentru o navigare lină și rapidă prin meniu, ci și pentru jocuri.

Performanță

Și dacă tot am adus în discuție jocurile, merită să trec în revistă și cum s-a comportat în sesiunile de gaming Galaxy A53 5G. L-am testat cu puțin timp înainte ca Apex Legends să se lanseze, deci nu am apucat să îl „stresez” în battle royale-ul meu favorit, dar tot am instalat Marvel Future Revolution și Call of Duty. Am început să joc pe high, după care am scăzut puțin grafica odată ce am remarcat că spatele începe să se încingă. Experiența de gaming a fost însă per total foarte bună, și în afară de încinsul spatelui, lucru pe care îl așteptam oricum atunci când am setat grafica, nu pot să zic că a existat vreo problemă.

La interior se află un procesor Exynos 1280, cu 8 nuclee și realizat pe proces de 5nm, ajutat de un GPU Mail-G68. În ceea ce privește combinațiile de RAM + stocare, Galaxy A53 5G chiar nu se joacă, având nu mai puțin de 5 variante diferite, pornind de la 4GB RAM și 128GB stocare până la un impresionant 8GB RAM și 256GB stocare, cifre mai mult decât suficiente pentru un midrange.

Camera

Cel mai mare upgrade față de Samsung Galaxy A33 5G se observă la capitolul camerei, acolo unde sud-coreenii au mers pe un senzor principal de 64MP cu f/1.8, alături de un ultrawide de 12MP cu f/2.2 și doi senzori de 5MP, unul de macro și unul de adâncime, ambele cu f/2.4.

O să încep cu lucrurile mai rele, ca să știi foarte bine cu ce ai de-a face. Am notat atât cazuri de overexposure, cât și de underexposure, pe principală, dar și pe ultrawide. Nu există o cameră tele, astfel că fotografiile cu zoom se folosesc de zoom digital, prin crop, și asta se remarcă imediat, cantitatea de detalii fiind semnificativ mai scăzută. Zoom-ul 2x funcționează însă destul de bine, și am fost mulțumit de rezultatele obținute cu el.

Camera macro se înscrie în lungul șir de camere macro care nu strălucesc, pe care le-am găsit pe o mulțime de midrange-uri. Da, poți scoate și rezultate decente cu aceasta, dar cei 5MP se vor vedea imediat dacă te uiți la fotografie pe un ecran puțin mai mare decât cel al telefonului. Este însă utilizabilă, spre deosebire de cele pe care le găsești pe alte midrange-uri, care par că sunt adăugate doar ca număr sau pentru a adăuga un rând în plus la capitolul specificațiilor.

Bun, și acum să trecem și la lucrurile bune. E clar că Galaxy A53 5G nu are o cameră perfectă, nici nu trebuie să fie așa – vorbim de un midrange, până la urmă. Însă atunci când funcționează bine, rezultatele sunt superbe. Atât principala (inclusiv în 2x), cât și ultrawide-ul sunt capabile de fotografii foarte bune, cu o acuratețe a culorilor apropiată de ceea ce vezi în realitate (cu micile modificări de rigoare, dacă ai AI-ul activ, în post-procesare, precum cerul mai albastru decât ceea ce vezi cu ochiul liber) și o surprindere excelentă a detaliilor. În fotografiile de zi, mi se pare că elementele arhitecturale au fost foarte bine „prinse”, singurele mici probleme pe care le-am remarcat fiind la mulțimile de elemente – frunzele copacilor, spre exemplu. 

Deformarea de pe ultrawide nu e deranjantă, dar rezultatul final al fotografiilor (din nou, cu AI activ) mi s-a părut foarte „pregătit de Instagram”, în lipsa unei alte descrieri care să îmi vină în momentul în care scriu review-ul. Nu mă înțelege greșit însă, nu mi s-a părut neapărat un lucru rău acesta, mai ales că poți dezactiva AI-ul pentru a avea acel aspect mai natural, pe care să îl editezi apoi după pofta inimii tale, dacă dorești asta.

Fotografiile de noapte sunt capitolul la care Galaxy A53 5G m-a impresionat cel mai mult, mai ales că nu aveam așteptări uriașe. Știu că în zona asta s-au făcut progrese mari în ultimii ani, dar pe acestea le poți remarca mai ales la flagship-uri, nicidecum pe telefoanele midrange. Iată însă că subiectul acestui review a fost foarte bun pe timp de noapte, iar majoritatea fotografiilor în care ai o sursă de lumină bunicică în cadru se vor folosi la maximum de aceasta și de AI pentru a scoate rezultate cu mult peste ce te-ai aștepta. 

Portretele sunt și ele destul de bune, cu un nivel de bokeh destul de mare. Nu este aplicat constant în mod corect, însă de cele mai multe ori își va face treaba și te vei putea declara mulțumit – mai ales dacă subiectul înțelege că trebuie să stea la poză fără să se miște prea mult.

Pentru filmare, Galaxy A53 5G poate înregistra până la maximum 4K cu 30fps, atât pe camera de pe spate, cât și pe cea frontală, iar stabilizarea este giroscopică. Apropo de camera de selfie, aceasta este reprezentată de un senzor de 32MP, cu f/2.2, pe care sincer nu prea am folosit-o foarte mult.

Sunet și autonomie

Galaxy A53 5G are difuzoare stereo, lucru excelent pentru zona midrange, iar acestea se aud destul de bine și tare. În ceea ce privește autonomia, bateria lui A53 5G are 5000mAh și se poate încărca cu 25W, suficient cât să te țină cam o zi întreagă. Problema, la fel ca la seria de anul trecut, este că brick-ul de încărcare nu se află în cutie, lucru peste care nu pot în continuare să trec cu vederea, mai ales când vorbim de un midrange, un telefon care este destinat celor care nu vor să cheltuie foarte mult pe un device nou.

Concluzia connect

Samsung Galaxy A53 5G este un midrange care reușește să reunească mai toate aspectele pe care îți poți dori să le ai pe un astfel de telefon: performanță bună, o cameră care nu te lasă la greu, un ecran foarte bun (că doar la el privești 4-5 ore pe zi) și baterie suficientă pentru întreaga zi. Samsung are o rețetă foarte bună pentru zona midrange, pe care a învățat-o deja destul de bine, pentru că am ajuns la câteva generații de Galaxy A, și știe cum să o repete. Telefonul este disponibil în mare parte în configurația cu 6GB RAM și 128GB stocare, la un preț de 1550 - 1600 de lei, însă poți merge și mai sus, dacă îți dorești mai multă stocare sau mai mult RAM (deși sincer nu cred că ai avea nevoie).

Plusuri

  • Raportul calitate-preț.
  • Principala poate oferi rezultate excelente, și se descurcă bine și noaptea.
  • Ecranul este unul dintre cele mai bune pe care le poți găsi pe un telefon midrange.
  • Performanță.

Minusuri

  • Lipsa brick-ului de încărcare în cutie.
  • Camera poate fi inconstantă.

Etichete: , , , , ,