Motorola Edge 30 Fusion anunţat oficial: telefon cu procesor Snapdragon 888+, încărcare rapidă

Scris de | 9 septembrie, 2022
Motorola Edge 30 Fusion anunţat oficial: telefon cu procesor Snapdragon 888+, încărcare rapidă

Motorola a prezentat pe 8 septembrie 2022 o tripletă de telefoane din gama Edge 30, mai precis Motorola Edge 30 Neo, Edge 30 Ultra şi Edge 30 Fusion. Acesta din urmă poate fi catalogat drept un „aproape flagship”, sosind cu cel mai puternic CPU Qualcomm din 2022, Snapdragon 888+.

Îl putem considera lejer telefon de gaming, între stocarea UFS 3.1, RAM-ul LPDDR5 şi procesorul Qualcomm Snapdragon 888+. Ce e special la spatele acestui telefon este faptul că îl vom găsi într-o versiune Neptune Blue, cu finisaj de „piele vegană”. Avem şi alte 3 culori, dar în cazul lor e vorba de un panou de sticlă în spate.

Ecranul de 144 Hz e de asemenea binevenit pentru gaming, mai ales că avem în Play Store titluri care suporta un aşa refresh rate, precum Dead Cells. Pentru ce dotări are, acest telefon e foarte subţire şi uşor, la 7.45 mm în talie şi o greutate de doar 175 de grame.

Iată dotările complete:

Ecran 6.55 inch, OLED 10 bit, Full HD+, 144 Hz, HDR10+
CPU: Qualcomm Snapdragon 888+
RAM: 8/12 GB LPDDR5
Stocare: 128/ 256/ 512 GB UFS 3.1
Baterie: 4400 mAh, cu încărcare la 68W
Cameră selfie: 32 MP
Cameră spate: 50 MP + 13 MP ultrawide + 2 MP Bokeh, blitz LED
Conectivitate: 5G, USB-C, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.2
Altele: difuzoare stereo cu Dolby Atmos, cititor de amprente în ecran

Motorola Edge 30 fusion are certificare SGS pentru emisii reduse de lumină albastră şi vine cu certificare IP52 pentru rezistenţa la stropire. Rulează Android 12 cu My UX pentru personalizare, opţiuni Dolby Atmos şi de gaming, iar Ready For îi permite mirroring-ul pe monitor, TV, PC.

Etichete: , , , ,