Meta anunţă headsetul Meta Quest Pro, cu VR, AR şi Metaverse

Scris de | 12 octombrie, 2022
Meta anunţă headsetul Meta Quest Pro, cu VR, AR şi Metaverse

Mark Zuckerberg a ţinut un eveniment axat pe VR şi Metaverse pe 11 octombrie 2022, pentru a dezvălui noul headset Mixed Reality Meta Quest Pro. Produsul era cunoscut pentru o perioadă drept Project Cambria, iar acum îi aflăm dotările şi preţul.

Meta ne-a tot oferit teasere cu privire la acest dispozitiv în ultimele luni, promiţând o inovaţie deosebită. Acest headset are un profil mai subţire decât Meta Quest 2, dar costă mult mai mult, trecând de la 400 de dolari la 1500 de dolari. Ni se oferă atât acces la realitate virtuală, cât şi realixate mixtă, combinând imagini preluate din realitatea din jur cu overlay-uri virtuale. Designul aminteşte de o pereche de ochelari de schi, doar că într-o variantă sci-fi.

Bateria a fost mutată în spate, pentru a echilibra greutatea, iar confortul… nu ar fi chiar prioritar. Cei care au încercat casca au rămas cu o urmă adâncă pe frunte după o utilizare îndelungată. Noua generaţie de optică folosită aici adoptă lentile „clătită”, cu un modul optic cu 40% mai subţire, în vreme ce display-urile au densitate mai mare a pixelilor. Există şi spaţiere continuă a lentilelor pentru a adapta distanţele inter pupilare.

Astfel poţi citi text în VR, mesaje şi mailuri. Imaginea capturată de camerele externe apare acum în color, după ce pe Meta Quest 2 apărea doar în alb-negru. Avem şi captură şi tracking facial, astfel încât expresiile noastre să fie redate pe avatarul din Metaverse. Meta Pro Quest 2 are un procesor Qualcomm Snapdragon XR2+, care oferă cu 50% mai multă putere de calcul decât Meta Quest 2. Controllerele nu mai au unele în jur ca la Quest 2 şi au un design mai liber, o manetă cu 3 butoane mari şi două mici.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Wired