ASUS ROG Strix Scar 17 (2022) – Bestie de gaming, cu Intel la bord

ASUS ROG Strix Scar 17 (2022) – Bestie de gaming, cu Intel la bord

Scris de | 21 noiembrie, 2022

A trecut ceva timp de când am avut pe mâini un laptop de gaming de la ASUS, astfel că acest lucru s-a schimbat odată cu sosirea în redacție a lui ROG Strix Scar 17, în versiunea sa pentru 2022, și cu noile procesoare Intel de generația a 12-a la bord, în cazul meu, un i7. Așadar, ce poate acest laptop și cu ce păreri am rămas în urma folosirii lui, aflăm în rândurile următoare.

Design

Să începem cu începutul: Strix Scar 17 este un laptop pe care nu ai cum să nu îl remarci, fie și datorită numai dimensiunilor sale considerabile, oferindu-ți un ecran de 17 inci uriaș, pe care va fi o plăcere să îl folosești în jocuri. Nu lipsește iluminarea RGB, efectele fiind găsite sub tastatură, pe margini și într-o bandă care se duce de-a latul laptopului, în partea de jos. Și logo-ul ROG de pe spate este iluminat, și poți opri sau seta aceste lumini după bunul plac din aplicația proprietară a celor de la ASUS, Armoury Crate. Ba mai mult, îți poți crea propriile efecte de lumini prin Aura Creator.

Capacul este din metal, iar restul laptopului este din plastic solid, și poți remarca o mulțime de detalii de la prima vedere, precum linia diagonală trasată pe partea dreaptă a tastaturii și a capacului, logo-ul ROG sau porturile care sunt situate pe spate. Faptul că este negru mai reduce puțin din capacitatea sa de a-ți sări în ochi, însă tot se va face remarcat, mai devreme sau mai târziu. Partea proastă este că vorbim însă de un laptop masiv, care va cântări destul de mult în ghiozdanul tău, dacă vrei să îl cari cu tine pe undeva, având vreo 2,8 kilograme. Nici brick-ul de încărcare nu e unul mic, așa că va trebui să îl iei și pe acela în considerare.

Porturi, tastatură și touchpad

În ceea ce privește porturile, poți fi sigur că nu îți vor lipsi opțiunile de conectivitate. Avem una bucată jack de căști și HDMI 2.1, două porturi USB-A 3.2 și unul USB-C, tot 3.2, care oferă suport DisplayPort și este folosit și pentru alimentare, un port LAN și minunatul port Thunderbolt, care nu trebuie să mai lipsească de pe laptopuri în anul 2022, oferindu-ți posibilitatea să conectezi la el tot ce îți dorești, de la monitoare la plăci video externe și multe altele. Mai găsești și un slot proprietar ASUS Keystone, pe care îl poți folosi pentru a regla rapid setările pe care le dorești pe laptop.

Așadar, fie că vrei să îl folosești ca desktop machine și să conectezi un monitor la el, fie că ești dispus să îl cari după tine prin călătorii sau pentru joacă sau muncă remote, vei avea destule opțiuni de conectare a perifericelor, sau a altor gadget-uri de care ai nevoie. Ce lipsește de aici este probabil un port pentru carduri microSD, însă nu trebuie să uităm că vorbim totuși de un laptop destinat, înainte de toate, gaming-ului.

Tastatura are iluminare RGB per-key, adică poți configura fiecare tastă în parte cu nuanța pe care ți-o dorești, dacă ești foarte pasionat de acest lucru. Experiența de scris este bună, nu rupe gura târgului, dar nici nu lasă de dorit prea mult, tastele sunt suficient de mari și au o cursă satisfăcătoare.

Problema mea aici este touchpad-ul, care mi se pare mult prea mic pentru dimensiunile pe care le are ROG Strix Scar 17. Probabil că cei de la ASUS știu că majoritatea utilizatorilor care folosesc laptop-uri de gaming preferă să se joace cu un mouse, însă chiar și așa mi se pare că un touchpad atât de mic pe un laptop atât de mare este o dezamăgire.

Display

Ecranul uriaș al lui Strix Scar 17 are, ce surpriză, 17 inchi. Mă rog, mai exact, sunt 17,3 inchi, cu o rezoluție QHD, adică 2560 x 1440 de pixeli, și rată de refresh de 240Hz. Asta înseamnă că vei avea o calitate excelentă în majoritatea jocurilor, secondată de o viteză la fel de bună. Este și destul de luminos, la 300 de niți, și experiența de gaming pe el este cam cea mai apropiată de una pe un monitor pe care o vei găsi probabil pe un laptop de la ASUS, mai ales ținând cont de dimensiuni. Marginile sunt destul de mari, mai ales cea de jos, și acesta e cam singurul lucru care mă deranjează puțin din punct de vedere estetic la monstrul de aici.

Performanță asigurată de a 12-a generație de procesoare Intel

La interior, ROG Strix Scar 17 în versiunea 2022 se laudă cu un procesor Intel de 12-a generație, care aduce două tipuri de nuclee diferite, P-cores și E-cores, alături de câteva tehnologii noi. Pe lângă numele care sunt puțin amuzante, noile nuclee vin cu diferite avantaje, astfel:

-P vine de la Performance și aceste nuclee sunt mai mari și concepute pentru viteză și task-uri dificile, fiind și capabile să păstreze eficiența la un nivel ridicat. Un astfel de nucleu este optimizat pentru performanță cu un singur fir de execuție cu latență redusă și beneficiază și de ajutorul funcțiilor AI. În plus, este capabil de hyper-threading și poate rula două fire de execuție software în același timp.

-E vine de la Efficient, și aceste nuclee sunt, evident, mai mici, astfel că mai multe E-cores pot fi folosite în spațiul pe care îl ocupă un singur P-core. Ele sunt optimizate pentru performanță multi-core-per-watt, adică îți pot da un nivel de performanță necesar activității pe care o realizezi pe laptop și să ruleze în același timp sarcini în fundal. O diferență majoră față de nucleele de performanță este faptul că acestea sunt capabile să ruleze un singur thread de software.

Ei bine, ROG Strix Scar 17 are nu mai puțin de 14 nuclee la interior, în procesorul i9-12900H, tactat la 3.8GHz și care poate urca până la 5GHz în Turbo Boost. Cele 14 nuclee se împart în 6 P-cores și 8 E-cores, iar pentru ca acestea să funcționeze, Intel folosește o tehnologie proprietară numită Intel Thread Director, integrată în hardware.

Scurtă explicație și pentru Intel Thread Director, pentru că e important să înțelegem ce face această tehnologie: practic, ea se adaptează la diferite sarcini de lucru pe care le realizezi pe laptop, și ajută sistemul de operare să atribuie aceste sarcini într-un mod mai inteligent, diferitelor nuclee. Astfel, lucrurile mai solicitante, precum streaming-ul sau gaming-ul la calitate înaltă, ar putea folosi de exemplu mai multe P-cores, în timp ce browsing-ul pe internet sau scrisul unui document Word ar putea să recurgă mai degrabă la E-cores. De asemenea, ține cont și de TDP–ul sistemului, condițiile sale de operare și setările de putere.

Placa grafică de la interior este un RTX 3080 Ti de la NVIDIA, ceea ce înseamnă că vei avea parte de toate tehnologiile producătorului, precum ray tracing și DLSS, pentru îmbunătățiri grafice și de frame-uri în jocuri, iar memoria RAM este de 32GB DDR5, împărțită în două slot-uri de câte 16GB fiecare, oferind viteze de până la 4800MHz. Asta se traduce într-o performanță în jocuri foarte bună și posibilitatea de a rula orice titlu nou va ajunge pe piață în următorii doi ani, aș îndrăzni să spun chiar pe high, fără să îți faci griji. Pentru stocare, ai disponibil nu mai puțin de 1TB pe un SSD M.2 NVMe, astfel că nu mai e nevoie să folosești ceva în plus.

Baterie, sunet și conectivitate

Bateria lui ROG Strix Scar 17 este una în concordanță cu laptopul, adică mare, suficient cât să te joci fără să fii conectat la priză câteva ore bune. Ecranul este însă un consumator considerabil, la cei 17 inchi ai săi, chiar și atunci când luminozitatea e mai scăzută, și bănuiesc că mulți vor alege să țină laptopul la încărcat permanent, mai ales dacă îl vor folosi ca înlocuitor de desktop. 

Sunetul are certificare Dolby Atmos și vine din patru speakere cu tehnologie de amplificare inteligentă, fiind astfel destul de puternic și de clar. Prefer să folosesc în continuare căști când lucrez la un laptop, dar pentru cazul în care poate nu vrei să faci asta, poți sta liniștit cu gândul că sistemul de sunet de aici își va face treaba. De asemenea, pentru conferințe, ASUS a încorporat și un microfon cu tehnologie de anulare a zgomotului de fundal.

Nu lipsește nici Wi-Fi 6E, care oferă viteze de până la 6 ori mai rapide decât Wi-Fi 5, venind și cu o latență mai scăzută în timp real, pentru utilizări în videoconferințe sau jocuri.

Concluzia connect

ASUS ROG Strix Scar 17 este încă un membru de succes al familiei de laptopuri de gaming de la ASUS, foarte puternic și capabil, deși dimensiunile sale ar putea să te sperie. Sigur, nu e un gadget pe care să îl iei după tine oriunde mergi, dar specificațiile sale și ecranul uriaș îl fac o soluție de gaming excelentă și pe care nu vei regreta să o folosești. Problema prețului intră însă în discuție, pentru că acesta este unul piperat, pe la 16.000 de lei la eMAG, la momentul scrierii acestui review. Dacă merită sau nu, te las pe tine să decizi.

Plusuri

  • Specificații foarte competente, o adevărată mașinărie în jocuri.
  • Iluminarea RGB integrată excelent în design.
  • Procesorul.
  • Multitudinea de porturi.

Minusuri

  • Prețul.
  • Touchpad-ul prea mic.

Etichete: , , , , , , ,