Campionatul Mondial de Esports din 2023 se va ține în România, la Iași

Scris de | 14 martie, 2023
Campionatul Mondial de Esports din 2023 se va ține în România, la Iași

România va găzdui, între 24 august și 4 septembrie, Campionatul Mondial de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Aceștia vor concura pentru titlul de campioni mondiali, la individual sau pe echipe, în șapte competiții la șase jocuri de top.

“Am reușit să aducem această competiție de prestigiu și să transformăm Iașiul în Capitala internațională a Esports, fapt care ne face să fim foarte mândri. Este o reconfirmare din partea organizațiilor internaționale a faptului că Iașiul este un pol digital important pe harta lumii, fapt subliniat și de dezvoltarea în acest oraș a din ce în ce mai multe business-uri de prestigiu internaționale, cât și a numeroase branduri locale cu o amprentă internațională puternică”, a declarat Daniel Juravle, viceprimar al Municipiului Iași.

Campionatul Mondial de Esports se va desfășura în cadrul Digital Throne, ce va aduce entertainment-ul digital în toate formele sale, de la scene multimedia și artiști de muzică de top și până la proiecții impresionante pe Palatul Culturii din Iași sau parade de cosplay în costume ale eroilor din filme și jocuri video. La eveniment sunt așteptați să participe peste 20.000 de împătimiți ai sporturilor electronice și peste 50.000 de iubitori ai muzicii. Audiența mondială, care va urmări online competițiile, se va ridica la peste 30 milioane de oameni.

Mai mult de 700 de jucători din peste 120 de țări se vor înfrunta pe cele patru scene gigant la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Încă o premieră în istoria Campionatului Mondial de Esports este organizarea primului World Championship la Counter Strike: Global-Offensive destinat echipelor feminine.

„Federația Internațională de Esports luptă în mod continuu pentru incluziune și diversitate în esports. Echipele feminine sunt o parte esențială a Campionatelor Mondiale de Esports și suntem încântați de viitoarele competiții feminine pe care le vom organiza. Cea mai valoroasă jucătoare de CS:GO din lume a momentului este Ana Dumbravă, originară din zona Moldovei, nu departe de Iași, și sunt sigur că va fi o inspirație pentru echipele feminine din întreaga lume pentru a participa la competiție, reprezentând una din cele peste 120 de țări”, spune Vlad Marinescu, Președintele IESF.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 Euro, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

În momentul de față au loc competițiile naționale care desemnează, pentru fiecare joc în parte, componența echipelor care vor merge în turneele regionale care se vor desfășura în lunile mai și iunie.

Etichete: , , , , , , , , , , ,