Nu e vreun secret pentru cine mă cunoaște că sunt un fan uriaș al unuia dintre cei mai cunoscuți super eroi creați vreodată. Spider-Man reprezintă o parte uriașă a copilăriei mele, desenul animat din 1994 fiind unul dintre lucrurile pe care le așteptam în fiecare seară, cu sufletul la gură, pe Fox Kids. Acolo am luat și contactul cu unele dintre poveștile de referință ale Țesătorului, așa cum e numit în multe dintre versiunile în limba română ale comics-urilor, precum The Clone Saga, adaptată atunci ca Spider Wars, sau The Venom Saga, în care apare costumul negru al lui Spider-Man și, ulterior, unul dintre cei mai cunoscuți rivali ai săi, Venom, poveste care va fi adaptată și în jocul Spider-Man 2, care va fi lansat pe PlayStation 5 în acest an.
Nu întâmplător am început menționând The Clone Saga, pentru că acela a fost primul moment în care am realizat că Spider-Man-ul pe care îl știam eu nu este singurul existent în universul Marvel. Peter Parker era acompaniat de Ben Reilly, sau Scarlet Spider, o clonă a acestuia și un personaj despre care am aflat, ulterior, că nu se numără printre cele mai iubite din istoria comics-urilor despre Țesător.
În 2011, apărea Miles Morales, un Spider-Man nou, creat de Brian Michael Bendis, unul dintre arhitecții universului Marvel modern din benzile desenate și omul din spatele unor povești pe care abia aștept să le văd reproduse, sub o formă sau alta, în live action, ca House of M, sau Secret Invasion (care va avea curând și un serial pe Disney+), iar în spatele design-ului său extraordinar se află Sara Pichelli.
Încă de la apariția sa, Miles Morales a părut să fie un personaj aparte, destinat succesului, și nu doar pentru că avea o culoare a pielii diferită de Peter Parker, dată de background-ul său afro-latino. Poveștile sale au fost bine primite de cei care chiar le-au citit (existând, evident, o reacție negativă rapidă la anunțul unui Spider-Man de culoare), iar Miles a fost construit pentru a fi suficient de diferit de Peter Parker, atât prin abilitățile sale, cât și prin felul său de a fi, păstrând însă aceleași valori ca ale oricărui Spider-Man.
În 2018, Miles Morales primea și un film, Spider-Man: Into the Spider-Verse, care a primit și Oscarul pentru cea mai bună animație a acelui an. Into the Spider-Verse prezintă originea lui Miles Morales, de la momentul în care obține noile sale puteri până la cel în care își învinge primii săi inamici, cu ajutorul altor Spider-Men, veniți din alte universuri.
Into the Spider-Verse a reprezentat pentru animație un semn că „se poate și altfel”, trăgând în același timp un semnal de alarmă pentru Disney / Pixar, ale căror producții animate din ultimii ani nu au mai reușit să aibă același succes, chiar și după reintrarea încasărilor la box-office în parametri apropiați de cei dinainte de pandemie. Lightyear reprezintă cel mai bun exemplu, aducând pentru companie doar 226 de milioane de dolari la box office-ul global, cu un buget de 200 de milioane, un flop care a dus și la concedieri în masă, realizate chiar zilele trecute.
În schimb, pelicule ca Puss in Boots: The Last Wish sau The Bad Guys, care au folosit un stil de animație inspirat din Into the Spider-Verse au obținut cifre excelente, cu încasări de 442,5 milioane de dolari, respectiv 250 de milioane de dolari (ambele cu un buget de sub 100 de milioane de dolari). Rămâne de văzut ce succes va avea Pixar cu al său Elemental, un film cu care studioul încearcă un stil nou de animație, îndepărtându-se de cel care i-a adus celebritatea.
Across the Spider-Verse
Across the Spider-Verse este continuarea lui Into the Spider-Verse, și vine la 5 ani de la lansarea primului film. L-am văzut în IMAX și plănuiesc să îl mai văd măcar încă o dată, pentru că am tot descoperit lucruri pe care le-am ratat la prima vizionare de când am ieșit din sala de cinema. Cel mai impresionant lucru la el este însă, fără îndoială, cel pentru care am scris introducerea lungă de mai sus: stilul de animație.
Faptul că Across the Spider-Verse și Beyond the Spider-Verse (care se lansează anul viitor, fiind partea a doua a poveștii început aici) se lansează la mai puțin de un an unul după altul (cel puțin la momentul la care scriu articolul) mi se pare absolut incredibil. Producția pentru Across the Spider-Verse ar fi început pe 9 iunie 2020, iar faptul că a fost realizat într-un timp atât de scurt este pur și simplu uimitor, ținând cont de ceea ce oferă din punct de vedere al imaginilor.
Across the Spider-Verse este, fără vreun dubiu, cea mai frumoasă animație pe care am văzut-o vreodată. Fiecare cadru din film poate fi luat și pus într-un tablou, pe un poster, pe un wallpaper, fără probleme. Fiecare univers pe care personajele îl vizitează are propriul său stil de animație, propria paletă de culori și un look care se simte diferit de orice altceva ai văzut până acum. Fie că vorbim de universul lui Spider-Gwen, care combină culorile pentru a ilustra sentimentele personajelor atunci când au o conversație, de cel al lui Spider-Man 2099 care se folosește de un look futurist, sau de cel al lui Spider-Punk, care este absolut uimitor, și care a durat 3 ani pentru a fi realizat, fiind complementar personajului în caracterul său nonconformist, și făcându-l să iasă în evidență în fiecare scenă în care se află. Un alt standout este universul extraordinar de colorat din Mumbattan, unde sălășluiește Spider-Man India, unul dintre cele mai amuzante personaje din film. Iar faptul că toate aceste personaje își păstrează estetica indiferent de universul în care se află face ca, în anumite scene, să observi 3 tipuri diferite de animație pe ecran în același timp, lucru care ar trebui să fie obositor sau măcar bizar – dar care nu e deloc, și mai mult te lasă cu gura căscată.
Nu lipsesc secvențele parcă rupte dintr-o revistă de benzi desenate, pe care le-am văzut și în primul film, în care Miles lovește pe cineva, iar pe ecran apare, cu litere mari – onomatopeea. De asemenea, sunt și mici casete care explică anumite elemente, sau indică de unde provin anumite personaje, exact ca în comics.
Felul în care se mișcă personajele, expresivitatea pe care o au, atenția pe care animatorii au oferit-o chiar și sprâncenelor unui personaj atunci când stă cu capul în jos, cât de dinamice pot fi scenele de luptă, și aspectul minunat al fiecărei clădiri sau încăperi în care se află, fac din Across the Spider-Verse un spectacol vizual, un film absolut aparte și o animație care împinge limitele a ceea ce se poate face în acest gen.
La asta contribuie, bineînțeles, și voice acting-ul, care este excepțional. Shameik Moore și Hailee Steinfeld sunt Miles Morales și Spider-Gwen, Daniel Kaluuya e excelent ca Spider-Punk, Jason Schwartzman reușește să fie atât comic-relief, cât și amenințător și periculos în rolul lui Spot, un „villain of the week” care încearcă să își depășească condiția, iar Oscar Isaac îi dă viață lui Miguel O’Hara, aka Spider-Man 2099, și nu cred că voi mai putea citi vreodată o replică a sa din comics fără vocea lui Isaac în minte. Reacțiile personajelor, fiecare replică este perfect reprezentată de animație, emoția este exprimată atât în voce, cât și în imagine, astfel că actorul și personajul ajung să se confunde ca într-un film live-action.
Povestea este scrisă de Phil Lord, Christopher Miller și David Callaham, filmul fiind regizat de Joaquim Dos Santos, Kemp Powers și Justin K. Thompson. Across de Spider-Verse îl trimite pe Miles Morales prin mai multe lumi, unde descoperă o societate de Oameni Păianjen, care are ca scop protejarea multiversului, amenințat de un nou inamic. Conceptul de multivers a fost tratat deja în filme importante din ultimii ani, ca Everything Everywhere All at Once, care a și câștigat Oscarul pentru cel mai bun film al lui 2022, sau pelicula Marvel Doctor Strange in the Multiverse of Madness.
Into the Spider-Verse a precedat însă ambele producții, și a setat un standard al poveștii pe care Across the Spider-Verse reușește să îl ridice, încorporând mai mult din orice, de la personaje, până la decoruri, și reușind să păstreze o linie narativă clară, concisă, fără să se piardă în detalii sau să producă excesiv scene care nu deservesc povestea principală – așa-numitele „fan service moments”. Bineînțeles, sunt prezente și acestea, dar sunt fracțiuni de secundă în unele cazuri, sau alteori scene de maxim 10-15 secunde, menite să stârnească o reacție de „aha, ăla e X” din partea privitorului, după care revenim la ceea ce contează. Iar pentru un film care include câteva sute de variante diferite ale lui Spider-Man, e impresionant cât de multă importanță a dat construirii personajelor principale, pe care le cunoșteam deja din primul film, și peste care o altă echipă de scenariști ar fi trecut cu vederea tocmai din acest motiv.
Un lucru remarcabil pe care îl mai face Across the Spider-Verse este că prezintă un antagonist care evoluează de-a lungul filmului, devenind din ce în ce mai periculos și puternic, deși dispare oarecum în cea de-a doua parte a filmului, lăsând locul unei alte povești.
Foarte important de menționat e că Across the Spider-Verse este doar prima parte dintr-o poveste care va avea finalul în martie anul viitor, cu Beyond the Spider-Verse. Inițial exista și un „Part I” în titlu, atunci când filmul a fost anunțat, însă ulterior a fost scos, și am observat câțiva oameni în sala de cinema care au fost surprinși de sfârșitul filmului, deci e bine să ai asta în minte.
Soundtrack-ul este la fel de bun ca în primul film – îl ascult pe repeat de câteva zile, iar Metro Boomin a reușit aici ceva ce credeam imposibil, după ce soundtrack-ul din Into the Spider-Verse a rămas luni întregi în vârful celor mai ascultate melodii ale mele de pe Spotify. Piesele sunt potrivite pentru fiecare moment, iar fiecare personaj principal are propriul său score, care nu are cum să nu îți rămână întipărit în memorie. Am înțeles că au existat ceva probleme cu sunetul în anumite săli de cinema, dialogul fiind greu de auzit, însă la IMAX nu am remarcat problema asta.
Ca să închid cercul și să revin la titlul acestui articol – de ce trebuie să vezi Spider-Man: Across the Spider-Verse? E simplu: pentru că reușește să fie aparte, să nu semene cu niciun alt film pe care l-ai văzut până acum, mai ales din punct de vedere al imaginii. Animațiile cunosc o adevărată renaștere în ultimii ani, datorită unor filme ca Into the Spider-Verse și Across the Spider-Verse, și încep să primească recunoașterea pe care o merită. Pentru că reușește să refolosească elemente din primul film și să le îmbunătățească (în retrospectivă, cred că îmbunătățește primul film cu totul, reușind să se lege de elemente peste care am trecut cu vederea la vizionarea acestuia). Pentru că este capabil să construiască pe scheletul primei producții, oferind în același timp mai mult, mai bine și mai spectaculos. E un film lung, de 2 ore și 20 de minute, însă nu vei simți această durată, mult mai cruntă fiind așteptarea până la partea a doua, din martie 2024. Bring on Beyond the Spider-Verse!