Top aplicații și jocuri de Android: Google Play Best of 2023

Scris de | 1 decembrie, 2023
Top aplicații și jocuri de Android: Google Play Best of 2023

Google a dezvăluit câștigătorii premiilor acordate celor mai bune aplicații și jocuri pentru platforma Android, disponibile în magazinul său de aplicații, Play Store. Categoriile premiate sunt în categorii precum „cea mai bună aplicație”, „cel mai bun joc” și premii de popularitate, bazate pe voturile fanilor. Iată care au fost în 2023, cele mai apreciate și mai bune aplicații de Android de către Google și de comunitatea utilizatorilor din SUA:

Cea mai bună aplicație: Imprint: Learn Visually

Imprint este o aplicație de „învățare”, explicând concepte complexe din psihologie, filosofie, istorie, finante sau afaceri prin exemple simple, cu suport vizual ușor de înțeles. Aceasta a fost votată drept cea mai bună aplicație pentru smartphone-uri cu Android în 2023.

Cel mai bun joc: Honkai Star Rail

După succesul răsunător al Genshin Impact, HoYoVerse a venit cu încă un hit pe mobile. Acesta este un joc RPG în stil japonez (chiar dacă producătorul este de origine chineză), care adoptă același stil vizual care a urcat Genshin Impact pe culmile succesului, cu personaje în stil anime și efecte speciale spectaculoase. 

Cea mai bună aplicație multi-device: Spotify

Categoria multi-device acoperă și tablete și laptop-uri cu Chrome OS, care au acces la aplicațiile din Google Play Store. Dintre toate, cea mai bună a fost aleasă Spotify, cea mai populară aplicație de streaming de muzică din lume. Aceasta nu are nevoie de nicio introducere, fiind modul în care majoritatea utilizatorilor de internet ascultă muzică în 2023. Desigur, există mulți fani și pentru YouTube Music, Apple Music sau TIDAL, dar Spotify are de departe cele mai avansate funcții, cele mai multe opțiuni de abonare și se reinventează constant cu elemente de design noi.

Cel mai bun joc multi-device: OUTERPLANE – Strategy Game

Outerplane pare să fie încă un joc în stilul RAID: Shadow Legends, și are chiar și elemente comune cu Honkai Star Rail. Și acesta adoptă un stil vizual „anime” și permite jucătorilor să se angajeze în lupte „epice” turn-based. 

Cea mai populară aplicație: ChatGPT (votată de utilizatori)

ChatGPT a fost cel mai „hot” subiect al anului 2023, aducând inteligența artificială cu adevărat în „mainstream”. După un debut de mare succes la sfârșitul anului 2022, în 2023, ChatGPT a devenit și aplicație de mobil, care primește constant actualizări și funcții noi. Cu aplicația instalată pe telefon, poți avea acces rapid la cel mai avansat AI de acest gen, gratuit.

Cel mai popular joc: Monopoly Go! (Votat de utilizatori)

Monopoly Go arată ca un joc „normal” de Monopoly, însă mecanicile sale de joc sunt mai degrabă adaptate la cele ale jocurilor de mobil, cu energie pentru a da cu zarul și multe posibilități de a plăti pentru a primi avantaje în fața concurenților. Toți oponenții din joc sunt aleși la întâmplare, însă în mare parte, experiența de joc este una „solitară”. Se pare însă că simplitatea lui Monopoly Go! este chiar cea care a împins jocul către culmile succesului.

Iată și restul de aplicații premiate în cadrul Best of 2023 de la Google:

Cele mai bune aplicații din 2023

Pentru distracție: Bumble For Friends: Meet IRL

  • Mențiuni: Reelsy Reel Maker Video Editor

Pentru dezvoltare personală: Voidpet Garden: Mental Health

  • Mențiune: Imprint: Learn Visually

Aplicație esențială: Artifact: Feed Your Curiosity

  • Mențiune: ReciMe: Easy & Tasty Recipes

Aplicații necunoscute: Aware: Mindfulness & Wellbeing

  • Mențiune: Stippl: Explore, Plan & Share

AI: Character AI: AI-Powered Chat

  • Mențiune: ChatGPT

Pentru familii: Paw Patrol Academy

  • Mențiune: LEGO DUPLO DISNEY

Aplicații pentru bine: AWorld in support of ActNow

Pentru ceasuri: WhatsApp Messenger

  •  Mențiuni: AllTrails: Hike, Bike & Run, Audible: Audio Entertainment

Pentru tablete: Concepts: Sketch, Note, Draw

  • Mențiuni: Canva: Design, Photo & Video, Everand: Ebooks and audiobooks

Pentru Chromebook: FlipaClip: Create 2D Animation

  • Mențiuni: Evernote – Note Organizer, Wideo

Pentru Google TV: Max: Stream HBO, TV, & Movies

  • Mențiuni: Amazon Prime Video, Crunchyroll, Disney+, Tubi: Movies & Live TV

Pentru mașini: Amazon Prime Video

  • Mențiuni: Beach Buggy Racing, Spotify

Cele mai bune jocuri din 2023

Multiplayer: Farlight 84

  • Mențiuni: Arena Breakout, Call of Dragons, MARVEL SNAP, Undawn

Ușor de jucat: MONOPOLY GO!

  • Mențiuni: Chrome Valley Customs, Mighty DOOM, Monster Hunter Now, Ninja Must Die

Independent: Vampire Survivors

  • Mențiuni: Roto Force, Song of Bloom, Super Meat Boy Forever, Underground Blossom

Poveste: Honkai: Star Rail

  • Mențiuni: Down in Bermuda, FINAL FANTASY VII EVER CRISIS, Lost Words: Beyond the Page, MementoMori: AFKRPG

Jocuri în desfășurare: Stumble Guys

  • Mențiuni: Clash of Clans, EA SPORTS FCTM Mobile Soccer, Merge Gardens, Royal Match

Jocuri pentru bine: Pokémon Sleep

  • Mențiuni: Beecarbonize, Garden Joy – Design Game, Lingo Legend Language Learning, Longleaf Valley: Merge & Plant

De pe Play Pass: Magic Rampage

  • Mențiuni: ARIDA: Backland’s Awakening, Linea: An Innerlight Game, Machinarium, Silly Royale – Devil Amongst Us

Pentru tablete: Honkai: Star Rail

  • Mențiuni: MARVEL SNAP, MONOPOLY GO!, Roto Force, SOULS

Pentru Chromebook: Minecraft

Pentru Google Play Games on PC: Arknights

Etichete: , , , , , , , ,

Sursa: Android Police