PlayStation 5 Slim și-a făcut apariția în trei culori noi la CES 2024

Scris de | 10 ianuarie, 2024
PlayStation 5 Slim și-a făcut apariția în trei culori noi la CES 2024
Sursă foto: Eurogamer

CES 2024 a fost un eveniment interesant pentru fanii Sony, aceștia făcând cunoștință cu o mașină electrică creată în colaborare cu Honda care poate fi condusă folosind controller-ul DualSense. Dar asta nu înseamnă că gamerii au fost uitați, iar compania japoneză a prezentat și trei carcase noi de PlayStation 5 Slim, acesta fiind acum disponibil în trei variante de culoare: roșu, albastru și argintiu. Fiecare capac este mat pe toată suprafața, astfel scăpăm și de aspectul 50/50 cu o bucată lucioasă, deci se rezolvă și problemele legate de amprente și praf.

Sony a mers la sigur cu alegerea culorilor, oferind trei dintre cele mai populare opțiuni de pe piață. Capacele roșii și cele albastre arată foarte bine și schimbă serios aspectul de altfel plicticos al consolei, dar favoritele mele sunt de departe capacele argintii. Mă duc cu gândul la PlayStation 2-ul gri, inspiră un aer retro și sunt sigur că ar arăta superb alături de un televizor cu rame argintii – adică foarte multe de pe piață. Conform producătorului, sunt în lucru și niște capace negre, dar acestea nu au fost gata la timp pentru evenimentul din Las Vegas.

PlayStation 5 Slim se bucură de un succes la fel de mare ca și versiunea originală a consolei, iar faptul că acum poți să cumperi varianta Digital și s-o echipezi cu un cititor de discuri mai târziu reprezintă un atu important. Mișcarea asta a picat bine și pentru gameri, dar și pentru Sony care are acum un cost de producție mai mic. Consola se vinde foarte bine în continuare, dovadă fiind anunțul de luna trecută în care producătorul a anunțat că vânzările au trecut de 50 de milioane de unități. Panourile colorate prezentate la CES 2024 vor fi disponibile în curând la prețul de 54.99$.

Etichete: , ,