Epic Games Store, anunțat oficial pentru iOS și Android. Va marca întoarcerea Fortnite pe iPhone

Scris de | 21 martie, 2024
Epic Games Store, anunțat oficial pentru iOS și Android. Va marca întoarcerea Fortnite pe iPhone

Epic Games a anunțat oficial magazinul Epic Games Store pentru platformele mobile. Se pare că planul este ca noul magazin de jocuri să funcționeze într-o manieră similară cu cel de pe PC, oferind dezvoltatorilor de titluri de mobil posibilitatea de a publica jocuri pe Android și iOS cu o ofertă mai bună de comisionare a tranzacțiilor față de App Store și Google Play Store. Desigur, magazinul pentru iOS va fi disponibil exclusiv în Uniunea Europeană.

Epic Games Store va fi disponibil pe iPhone doar în Europa, dar în toată lumea pe Android

Conform Epic Games, noul său magazin va fi primul de acest gen, care se concentrează pe distribuția exclusivă de jocuri video pentru mobil. Fortnite va fi, desigur, jocul cel mai mare pe care îl va distribui prin intermediul Epic Games Store, însă alte titluri de la parteneri vor fi, de asemenea, livrate pe acest magazin.

Vestea bună este că nu ai nevoie de un cont diferit față de cel de Epic Games pe care îl ai deja. Dacă folosești deja pe un PC Epic Games Store, experiența de utilizare pe mobil va fi una complementară. Ba chiar Epic Games se laudă că va fi singurul magazin de jocuri care va fi disponibil simultan pe PC, macOS, Android și iOS. Având în vedere popularitatea Steam Deck și creșterea în popularitate a SteamOS și soluțiilor de gaming pe Linux, poate că ar fi o idee bună ca Epic să investească și în creșterea în această direcție.

Epic Promite că magazinul de mobil va oferi aceleași avantaje pentru dezvoltatori. Față de împărțirea încasărilor de 70%/30% de pe alte magazine, Epic Game Store va oferi 88% către dezvoltatori și va păstra doar 12% pentru a putea menține serviciile active. De asemenea, există și programe prin care dezvoltatorii pot păstra 100% din încasări pentru cumpărăturile făcute în joc, dacă folosesc sisteme de plată proprii. De asemenea, pentru primele șase luni pe platformă, Epic Games nu va percepe comisioane. Cei care folosesc Unreal Engine pentru proiectele lor, pot de asemenea să își crească încasările.

La o primă vedere, totul pare în regulă, iar Epic pare să se țină de cuvânt referitor la ceea ce a declarat în trecut. Rămâne de văzut câți dezvoltatori va putea atrage pe platformă și prin ce metode. Magazinul Epic Games Store de PC a crescut în ultimii câțiva ani prin comisioane mai mici, dar și plata către dezvoltatori pentru a lansa anumite titluri cu exclusivitate temporară pe magazinul său. Utilizatorii au fost atrași însă și cu jocuri gratuite săptămânale. Nu este clar dacă Epic va continua această campanie de fidelizare și pe mobil.

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , , , ,

Sursa: 9to5mac