Nokia G42: merită un telefon pe care îl poți repara acasă?

Nokia G42: merită un telefon pe care îl poți repara acasă?

Scris de | 20 mai, 2024

Recent, ne-am trezit în redacție cu un telefon Nokia. Și nu orice telefon Nokia, ci G42 5G, un model lansat în urmă cu un an, din gama de buget de la HMD Global. Aproape că îmi venea să îl trimit înapoi, însă apoi am văzut pe cutie ceva ce mi-a atras atenția: logo-ul iFixit. Eu sunt din fire curios și îmi place să desfac dispozitive și chiar să le repar, dacă îmi stă în putere, așa că am decis să îi dau totuși o șansă, în special pentru a vedea care e treaba cu „reparabilitatea”. Hai să vedem împreună ce implică parteneriatul HMD cu iFixit, dar și ce poți să mai faci cu un telefon care costă astăzi nici mai mult, nici mai puțin de 800 de lei.

Nokia G42 este un telefon de 800 lei… și se vede

M-am uitat pe lista de specificații fugitiv și ceea ce am văzut nu mi-a inspirat mare încredere: construcție integrală din plastic, ecran HD cu notch pe panel LCD la doar 90 Hz, margini groase în jurul lui, un chipset destul de vechi și un sistem de camere cu trei senzori, dintre care doar unul pare să fie cât de cât competent. Fără doar și poate, acest telefon este unul care valorează cam… 800 lei, poate chiar și mai puțin, având în vedere cât de competitivi sunt producătorii chinezi în acest segment de preț.

Și voi discuta încă din capul locului despre performanță și camere, pentru că nu acestea mi se par așa interesante în cazul de față. În testele de performanță, chipset-ul Snapdragon 480+ își arată limitările: vorbim despre scoruri la jumătate față de telefoanele mid-range ale momentului în toate testele sintetice: GeekBench, AnTuTu, 3DMark și PCMark. Nu este un telefon de gaming și nu recomand altceva în afară de joculețe 2D simple pe acesta. De altfel, experiența de utilizare nu este una tocmai fluidă, chiar dacă avem de a face cu un ecran la 90 Hz. De vină este pe de-o parte procesorul, pe de altă parte cei doar 6 GB memorie RAM, care se umplu destul de repede odată ce începi să deschizi câteva aplicații, chiar și dintre cele uzuale.

Nokia G42 este un telefon pentru funcții de bază: apeluri, mesaje text, rețele de socializare și browsing. Desigur, poți vedea filme pe el, dar ecranul HD nu este cel mai bun loc pe care să vezi noile producții Netflix sau Disney+, poate cel mult un clip pe YouTube, similar cu cel la care vă uitați acum, dar nu ceva la care țineți neapărat să vedeți totul la calitate înaltă. HDR? Nu avem. Faptul că este un panel la 90 Hz nu-l ajută așa mult, întrucât se simte imediat că avem un timp de răspuns mic și motion blur. După ce folosești dispozitive cu ecrane OLED, cu greu vei mai putea să te adaptezi la un LCD din gama ieftină.

Camera nu este tocmai rea, pentru prețul cerut

Un capitol la care chiar am fost surprins este însă camera foto. Deși aș putea fi rău și să zic că din trei camere, doar una este cu adevărat utilă, are… să zicem două camere. Un wide de 50 megapixeli fără stabilizare optică, și o cameră macro de 2 megapixeli. Cea de-a treia este camera de „adâncime”. Rezultatele pe timp de zi sunt însă peste așteptări, deși se pot vedea limitările și în lumină puternică. De exemplu, telefonul folosește expunere lungă chiar și în soare puternic, deci elementele în mișcare nu sunt întotdeauna înghețate, și avem de a face doar cu două perspective: 1x și 2x. Din fericire, ambele sunt decente în materie de detalii și culori pentru un telefon ieftin. Da, imaginile sunt suprasaturate, dar totuși plăcute. Cumva procesarea extra face un telefon „ieftin” să pară că face poze peste capabilitățile sale. Nu aveam oricum pretenții de camera phone la acest preț.

Fotografie pe timp de zi (1x/2x/macro/selfie)

Desigur, avem un interval dinamic limitat, deci vom vedea multe instanțe în care imaginile pot ieși „arse”, dar chiar am fost surprins de faptul că această cameră nu este tocmai rea. Și macro-ul este decent, la fel, peste așteptări, pentru cine are nevoie de așa ceva. Nu aș recomanda acest telefon pentru filmări, fiind limitat la rezoluție 1080p, iar lipsa stabilizării se vede imediat. Există stabilizare electronică, dar nu face mare diferență. Și pe selfie stă destul de bine și am fost în special surprins de calitatea decupajului pe mod portret.

Fotografie pe timp de noapte (1x/selfie)

Nu pot recomanda însă Nokia G42 pentru modul nocturn, imaginile sunt de cele mai multe ori mișcate, din cauza lipsei stabilizării, dar din când în când mai apare și câte un cadru decent. Filmarea pe timp de noapte este însă inutilizabilă. Nu încercați.

Reparabilitatea, punctul forte al lui G42

Acum că am stabilit că avem de a face cu un telefon ieftin și nu își depășește obligatoriu condiția, care e treaba cu reparabilitatea? Ei bine, HMD a construit acest telefon de la început pentru a putea fi ușor de desfăcut și ușor de reparat în cazul în care pățește ceva carcasa de plastic, ecranul, bateria sau port-urile din partea de jos. Da am zis port-uri, pentru că acest telefon are ȘI jack de căști, nu doar port USB-C. Și suportă și carduri microSD, lucruri pe care telefoanele de peste 2.000 lei le-au cam uitat.

Având în vedere cât de ușor poți pătrunde în carcasa lui Nokia G42, mă mir că HMD susține că acest telefon este rezistent la stropi de apă. Tot ce ai nevoie dintr-un kit iFixit (sau orice alt kit de reparații) pentru a desface acest telefon este o… pană de chitară de plastic. Treci cu aceasta pe toate lateralele pentru a desface clemele dar… trebuie să ai puțină grijă să nu rupi panglica senzorului de amprentă, integrat în butonul power.

HMD oferă prin iFixit posibilitatea de a cumpăra un nou capac de plastic, o baterie nouă, ansamblul cu port-uri din partea de jos sau ecranul. Alte componente, precum placa de bază, sau camerele nu sunt disponibile și probabil că înlocuirea lor ar fi mult mai complicată. Pentru aceste operațiuni există ghiduri pas cu pas pe site-ul iFixit, iar procesul este destul de simplu chiar și pentru cineva care nu a mai făcut asta.

Totul pare foarte OK, până când intrăm în detalii. Pe de-o parte, HMD încearcă să pună acest telefon pe un piedestal al sustenabilității. De aceea, Nokia G42 este livrat fără încărcător în cutie. Consecința? Va trebui să cumperi unul separat. Astfel, mai adaugi câteva zeci de lei la acei 800 de lei doar pentru asta. Apoi, piesele, deși nu sunt scumpe, nu sunt nici tocmai ieftine în raport cu prețul telefonului.  Un ecran LCD la 50 de euro nu pare scump, însă acei 50 de euro sunt aproape o treime din prețul total al telefonului. Capacul de plastic în sine costă 25 de euro, iar o baterie alți 25 de euro. Dacă vrei și uneltele iFixit necesare operațiunii, se adaugă încă 5 euro la fiecare, iar transportul costă încă 10 euro. Dacă ai nevoie să schimbi ecranul, capacul de pe spate și bateria, deja ajungi aproape de prețul aceluiași telefon la SH sau de nou la o ofertă bună.

Este de apreciat faptul că există aceste componente, iar cei care vor să le înlocuiască acasă o pot face ușor, dar cred că se putea face puțin mai mult. Aceste componente ar trebui să poată fi comandate și local, de la oricare magazin partener HMD Global, pentru costuri mai mici de transport și poate la prețuri mai mici în general.

Conceptul este bun, dar nu pentru produsul acesta

Totuși, cred că cel mai grav este faptul că un astfel de program de parteneriat cu iFixit este dedicat unui telefon care oricum nu va rezista foarte mult în timp. Avea un procesor depășit încă de anul trecut, când a fost lansat. O baterie de smartphone rămâne în condiții OK până pe la trei ani, după care capacitatea sa scade sub un nivel acceptabil. Peste doi-trei ani, Nokia G42 va fi probabil inutilizabil chiar și pentru anumite cazuri de utilizare de bază, odată ce aplicații „standard” precum Facebook sau Messenger primesc noi funcții și vor necesita putere de procesare mai mare sau mai mult RAM. Astfel, faptul că poți cumpăra o baterie nouă pentru a-i extinde ciclul de viață nu este foarte util, de fapt.

Ce avem nevoie este o construcție care să permită dezasamblare ușoară pe mai multe telefoane din gamele mid-range și flagship, telefoane care pot fi folosite pe termen lung pentru 3-4-5, poate chiar 7 ani, având în vedere perioada de suport software a anumitor companii. De altfel, HMD promite doi ani de actualizări software și trei ani de actualizări de securitate lunare. Practic, odată ce bateria „moare”, și utilizarea telefonului devine riscantă, acesta fiind vulnerabil la atacuri cibernetice. Astfel, mi se pare că Nokia G42 este un efort bun, dar într-o direcție cam greșită.

Concluzia connect

Nokia G42 un telefon pe care nu-l pot recomanda. La 800 lei, acesta oferă un hardware doar... OK, dar care ar putea să fie de ajuns pentru primul telefon al unui copil. Iar faptul că există ecran de schimb care poate fi comandat ușor, poate evita cumpărarea unui alt telefon atunci când inevitabil copilul îl sparge. Doar nu-l cumpărați pentru promisiunea „sustenabilității”, sau dacă doriți un telefon care să reziste mult în timp.

Plusuri

  • Poate fi reparat acasă, ceea ce îi poate prelungi durata de utilizare în timp
  • Este un telefon OK pentru a fi oferit unui copil drept primul smartphone
  • Camera este peste așteptări
  • Are un preț accesibil

Minusuri

  • Piesele nu pot fi cumpărate din România, ci se comandă exclusiv de pe site-ul iFixit
  • Performanța este limitată, ceea ce sugerează că va fi depășit tehnologic rapid
  • Vine fără încărcător în pachet

Etichete: , , , ,