MSI Titan 18 HX AI review: un nou „rege” al performanței

MSI Titan 18 HX AI review: un nou „rege” al performanței

Scris de | 20 mai, 2025

Ultima lună a fost dominată de lansări de laptop-uri, care de care mai bine echipate pentru gaming și se pare că bine am făcut pentru că am lăsat MSI Titan 18 HX AI la final, întrucât acesta revendică titlul de cel mai performant laptop din mai multe puncte de vedere. Desigur, pentru a atinge această performanță, noul „titan” al MSI renunță la portabilitate, dar măcar compensează și cu alte avantaje.

Titan 18 HX AI de la MSI reunește cele mai performante componente

Am testat în ultimele săptămâni laptop-uri foarte bine dotate, cu cele mai performante componente care puteau fi integrate în computere portabile. MSI Titan 18 HX vine la rândul său cu un procesor Intel Core Ultra 9 275HX, cel mai performant procesor al companiei, echipat cu 24 de nuclee (8 P-Cores și 16 E-Cores) și frecvență în boost de până la 5,4 GHz. Diferența este că MSI nu îl limitează în niciun fel. Procesorul poate consuma între 45 și 160W, așa cum este listat și în specificațiile oficiale, iar asta se va vedea în teste, unde MSI a reușit să depășească și alte configurații echipate cu același procesor.

Apoi avem deja „clasicul” GeForce RTX 5090 de la NVIDIA, cel mai performant GPU al momentului, la rândul său complet nelimitat atunci când vine vorba despre consum de energie. Cu 24 GB GDDR7, peste 10.000 de nuclee CUDA și cele mai moderne nuclee grafice și AI, acesta va asigura performanță de top în gaming, upscaling, aplicații creative și cam tot ce îi arunci în față, inclusiv AI  local.

Configurația este completată de 64 GB memorie DDR5 la 6400 MT/s, dar față de alte soluții, MSI permite și upgrade de până la 96 GB, ambele slot-uri fiind disponibile SO-DIMM pentru upgrade. Și la capitolul stocare am avut pare de o adevărată surpriză: trei slot-uri M.2 pentru SSD-uri PCI-Express 4.0 și încă un slot PCI-Express 5.0. Modelul testat a venit cu trei SSD-uri de 2 TB în Raid0, pentru un total de 6 TB cu viteze imense de transfer.

Desigur, toate acestea consumă energie, așa că Titan 18 HX vine la pachet cu cel mai puternică sursă externă de laptop pe care am văzut-o până acum: oferă 400W, care chiar pot fi accesați în full load, dacă CPU și GPU rulează la putere maximă.

Construit „ca un tanc”

Cu un nume precum „Titan”, MSI Titan 18 HX nu putea fi un laptop obișnuit sau compact. Astfel, avem de a face cu unul dintre cele mai impresionante modele din piață în acest moment (3,6 kg și între 24 și 32 mm grosime). Atunci când cumperi un astfel de „mastodont” îți asumi că vrei performanță cu orice preț. Construcția este, din magneziu și aluminiu pentru a ține greutatea în frâu la aceste dimensiuni, iar liniile de design sunt puternic îndreptate spre zona de „gaming”, însă laptop-ul nu este tocmai decorat cu tot felul de briz-briz-uri.

Are iluminare RGB pe logo-ul de pe capac, pe tastatură și chiar și pe trackpad, însă acestea pot fi dezactivate sau configurate în culori neutre pentru a „ascunde” faptul că vorbim despre un laptop de gaming. Acesta poate fi considerat fără probleme un desktop replacement de productivitate, iar la asta ajută și faptul că are toate port-urile de care ai avea nevoie poziționate foarte bine pe trei dintre cele patru margini.

Avem două USB Type-A și un card reader SD pe stânga, alt USB-A, două USB-C Thunderbolt și jack de căști pe dreapta, plus conectorul proprietar de alimentare reversibil, HDMI 2.1 și port Ethernet 2.5 Gbps pe spate. Chiar nu îi lipsește nimic, iar Bluetooth 5.4 și Wi-Fi 7 asigură cele mai performante conexiuni wireless.

Am fost surprins să văd că un producător de laptop-uri de gaming chiar încearcă să facă ceva diferit la capitolul tastatură și trackpad. Tastatura este echipată cu switch-uri mecanice de la Cherry. Am mai văzut astfel de inițiative în trecut, dar numai pe câteva taste, precum WASD, dar MSI Titan 18 HX are switch-uri mecanice pe „aproape” toată tastatura (în afară de zona de numpad și tastele de funcții). Senzația atunci când scrii pe o astfel de tastatură pe laptop este ciudată la prima vedere, însă te obișnuiești repede. Am apreciat precizia switch-urilor și stabilitatea capacelor tastelor. Chiar se simte o diferență în utilizare.

Trackpad-ul mi se pare însă că experimentează puțin cam mult. Pe de-o parte acesta este integrat în zona de sub tastatură, sub un panel de sticlă. Este un trackpad complet iluminat RGB, ceva ce nu am văzut foarte des, dar și unul care nu are deloc butoane. Este echipat cu un senzor de presiune și un sistem haptic de vibrații care imită o apăsare fizică. Funcționează foarte bine, dar faptul că nu are o limită bine definită fizic te poate face să îi depășești limitele în timpul utilizării fără să îți dai seama.

Cel mai luminos display de laptop

Ecranul lui Titan 18 HX este surprinzător de luminos. Folosește un panel Mini-LED cu rezoluție 4K la 120 Hz, ceva ce nu vezi prea des pe laptop-uri. Asta asigură un contrast mai bun, în special în HDR, și am observat că inclusiv la nivelurile minime de luminozitate, acesta este extrem de luminos. De altfel, iluminarea nu se închide complet nici la minimum, iar la intensitate maximă devine chiar dificil să te uiți direct în el, mai ales pe un fundal alb. Astfel, este foarte ușor de folosit în lumină puternică, inclusiv afară, iar suprafața mată asigură estomparea reflexiilor.

La acest nivel nu se putea pune problema unui ecran slab. Totul arată excelent pe el, inclusiv în HDR unde luminozitatea de top își arată avantajele. Rezoluția 4K pe un ecran de 18” asigură o calitate excelentă a imaginii, iar hardware-ul poate susține gaming în 4K nativ sau prin upscaling chiar și pe cele mai înalte setări, așa cum vom vedea la capitolul performanță.

Performanța CPU de pe MSI Titan 18 HX depășește concurența

Intel Core Ultra 9 275HX continuă să fie cel mai puternic procesor pe care l-am testat până acum pe un laptop. În toate testele de performanță întrece Ryzen 9 HX 370 de la AMD, pe care l-am testat anterior, dar și implementarea de pe ROG Strix SCAR 18 de la ASUS. Nu sunt diferențe mari, dar se vede că MSI a venit cu o răcire mai eficientă, care păstrează frecvențele în boost mai sus pentru mai mult timp, cât și cu un aport de energie în plus.

Testele de procesor în CineBench și GeekBench demonstrează că MSI s-a concentrat în special pentru a extrage toată performanța disponibilă în Intel Core Ultra 9 275HX și probabil că până la lansarea unei noi generații de procesoare, nu vor mai apărea surprize majore la acest capitol. Dacă vrei cel mai performant procesor de productivitate de pe laptop, acesta pare să fie alegerea în acest moment.

Avem performanță de top și în gaming

Testele de gaming au fost realizate în aceleași condiții ca și până acum. Avem aceeași selecție de 12 jocuri, majoritatea compatibile cu ray tracing și DLSS4. Toate jocurile au fost rulate pe cele mai înalte setări,  cu ray tracing la maximum, în rezoluții QHD și 4K, atât cu DLSS, cât și fără. DLSS a fost testat pe Balanced în QHD și pe Performance în 4K, așa cum recomandă NVIDIA.

Rezultatele au fost impresionante. Deja testasem Scar Strix 18 care avea același procesor și același GPU, dar pe MSI Titan 18 HX, acestea sunt complet dezlănțuite. Folosind profilul de perfromanță maximă, cam în toate jocurile au fost depășite performanțele anterioare obținute pe laptop-uri cu RTX 5090.

Gaming QHD

Diferențele pot părea mici la prima vedere în anumite situații, dar ele sunt consistente. De exemplu, la rezoluție nativă în QHD, diferența între alte laptopuri performante de gaming și Titan 18 HX poate ajunge la peste 30%. Desigur, diferă de la joc la joc, iar anumite titluri au fost între timp actualizate, iar driverii NVIDIA îmbunătățiți, dar nu prea poți rezolva cu software limitări hardware precum cele de putere și de răcire. Titan 18 HX de la MSI a obținut atât în rezoluție nativă, cât și cu DLSS dar și cu Frame Generation, acolo unde a fost cazul, cele mai bune performanțe de până acum în această selecție de jocuri. Sunt și situații în care, punctual, alte modele îl întrec, dar acelea sunt excepția, nu regula.

Gaming 4K

În rezoluție 4K, cea nativă pentru ecranul lui Titan 18 HX, diferențele sunt ceva mai mici, dar modelul de la MSI tot reușește să ofere constant performanță mai bună, în toate situațiile. Vorbim inclusiv în rezoluție nativă, cu DLSS și cu Frame Generation. Pentru nivelul acesta de detalii, adică ray tracing maxim, frame generation este necesar pentru a putea atinge un nivel de performanță care să maximizeze performanțele ecranului, de 120 de Hz.

Performanță înaltă înseamnă și temperaturi ridicate, dar nu peste limite

La nivel software, MSI are o strategie modulară. Există o aplicație MSI Center, care oferă acces la funcțiile de configurare a nivelului de performanță, dar pe lângă el există și altele care controlează alte aspecte ale laptop-ului. MSI Center mi se pare simplist, ceea ce poate fi un avantaj, întrucât este mai ușor de folosit. Tastatura poate fi configurată din aplicația SteelSeries, care vine preinstalată, iar ecranul poate fi configurat independent din MSI True Color. Sunt sigur că există o metodă mai simplă sau mai elegantă de a integra totul într-o singură soluție, dar nu este rău nici așa.

Având în vedere puterea oferită și consumul de energie ridicat, nu mă așteptam la valori mici la nivelul consumului sau temperaturilor. Atunci când este stresat la maximum, procesorul ajunge în 100 de grade Celsius, limita superioară impusă de Intel, ceea ce înseamnă că se ajunge și la Throttling. Frecvențele se stabilizează pe la 4,3 GHz, ceea ce nu este rău deloc, iar în gaming și în productivitate, procesorul nu ajunge niciodată la 100% utilizare, deci vorbim despre cazuri extreme. Consumul se duce spre 170W însă, doar pe CPU.

Pe GPU ne apropiem de 80 de grade în full load, dar nu depășim această valoare, cu un consum similar de 160-170W în cazuri extreme. Astfel, este de înțeles de ce a fost aleasă o sursă de 400W pentru acest model. Dacă doar CPU și GPU pot consuma împreună 340W, monitorul și restul componentelor mai au destul loc pentru a nu suprasolicita sursa. Zgomotul ventilatoarelor este mai scăzut decât m-aș fi așteptat având în vedere că au de răcit, dar pentru o experiență confortabilă de joc recomand căști.

Sistemul audio integrat este chiar bun, având patru difuzoare stereo și chiar subwoofer, toate cu putere de 2W (deh, e destul loc la interior). Calitatea audio este bună însă, chiar și la volum maxim, fără distorsiuni, și cu mai mult bas decât ne-am obișnuit să vedem pe laptop-uri.

Așa cum probabil toată lumea s-ar aștepta de la un astfel de laptop, bateria imensă de 99Wh nu va ajuta foarte mult la autonomie reală atunci când nu este conectat la priză. Într-un mod mai economic ai putea să atingi 1-2 ore, dar ecranul foarte luminos, la rezoluție înaltă, plus componentele de top nu pot consuma foarte puțin nici măcar pe profiluri minime. Doar procesorul, singur, atinge un consum de 45W chiar și în cele mai relaxate condiții.

Concluzii

Este greu să găsești ceva mai puternic în piață în acest moment, dar trebuie să fii conștient ce implică asta. În primul rând, un preț deloc de ignorat: aproape 6.000 de euro (29.230 lei, mai exact). Apoi, portabilitate redusă. La 3,6 kg și un încărcător de încă peste 1 kg, ne apropiem deja de un total de 5 kg. Este clar că scopul acestui computer este să ofere performanțe fără compromis, preferabil conectat la priză și eventual la unul sau două monitoare externe, plus monitorul integrat, foarte foarte performant la rândul său.

Concluzia connect

MSI Titan 18 HX pare că a fost realizat pentru a arăta că „se poate”: adică se poate să ai un computer pe format de laptop atât de performant și care folosește la maximum resursele pe care le are la dispoziție, fără să ia în calcul limite de orice fel.

Plusuri

  • Cea mai bună performanță pe un laptop de până acum
  • Are o selecție de port-uri solidă, inclusiv card reader
  • Ecran extrem de luminos
  • Tastatură cu switch-uri mecanice

Minusuri

  • Trackpad-ul nu are limite și poți părăsi zona tactilă din greșeală
  • Încărcător foarte mare
  • Software de configurare simplist

Etichete: , , , , , , , , ,