Energy Expo - Join the revolution

Samsung ar putea lansa un model suplimentar de Z Fold 6, foarte probabil să fie o variantă „Slim” sau „Ultra”

Scris de | 24 mai, 2024
Samsung ar putea lansa un model suplimentar de Z Fold 6, foarte probabil să fie o variantă „Slim” sau „Ultra”

De ceva vreme s-au tot auzit zvonuri despre un Samsung Galaxy Z Fold 6 Ultra și un Samsung Galaxy Z Fold 6 FE, iar acum a fost „leaked” o altă posibilă variantă, numită Samsung Galaxy Z Fold 6 Slim.

Inițial, acest lucru a fost menționat de Ross Young (un leaker cu un istoric bun), care a afirmat pe X că acest Z Fold 6 Slim ar putea avea un ecran mai mare decât modelul standard Samsung Galaxy Z Fold 6 și că, așa cum sugerează și numele, ar fi mai subțire.

Acesta se pare că nu va avea un digitizer, stratul de plastic sau sticlă de pe ecran care suportă inputul de S-Pen, ceea ce înseamnă că nu va avea suport pentru accesoriul de tip stylus, însă astfel Samsung ar putea reduce din grosimea sa.

Presupusa lansare, la început de 2025

Interesant, prețul se presupune a fi similar cu cel al modelului standard Samsung Galaxy Z Fold 6, iar Young adaugă că acest model Slim va fi lansat, probabil, la începutul anului 2025, alături de Samsung Galaxy S25. Adică cu mult după lansarea modelului standard Z Fold 6, unul care va fi anunțat, cel mai probabil în iulie, alături de Samsung Galaxy Z Flip 6.

Young mai spune și că există șanse ca Slim să fie, de fapt, Samsung Galaxy Z Fold 6 Ultra despre care s-a tot zvonit, iar numele său să nu fie încă confirmat nici măcar intern. Totuși, dacă este vorba de un model Ultra ne-am putea aștepta la un preț mai mare decât cel al modelului de bază Z Fold 6.

Deci, fie Ultra sau Slim, e posibil să existe un model suplimentar de Z Fold 6 din care putem alege, unul mai subțire și posibil mai mare în diagonală decât modelul de bază. Cu toate acestea, mai există posibilitatea și ca Z Fold 6 Ultra să fie destinat exclusiv pieței din Coreea de Sud.

Etichete: , , ,

Sursa: Mysterious Samsung Galaxy Z Fold 6 Slim and Z Flip 6 Slim models could be on the way