Viziunea AI Samsung: cum ne ajută deja AI-ul în viața de zi cu zi
Energy Expo - Join the revolution

Viziunea AI Samsung: cum ne ajută deja AI-ul în viața de zi cu zi

Scris de | 8 iulie, 2024

Recent, am fost invitați la sediul central Samsung din Coreea de Sud, unde am văzut la prima mână ceea ce compania numește „viziunea” integrării inteligenței artificiale (AI) în toate aspectele vieții cotidiene. Reprezentanții companiei au discutat atât despre felul în care AI-ul poate îmbunătăți productivitatea la locul de muncă, dar și despre folosirea AI pentru a îmbogăți experiența de utilizare pentru toate dispozitivele pe care le folosim zi de zi. Samsung este, în acest moment, într-o poziție unică în piață având capabilitatea de a dezvolta tehnologiile AI vertical, de la bază, adică de la hardware-ul necesar, până la software și produsele care ajung în mâinile utilizatorilor, iar acest lucru ar putea să îi asigure un avantaj în cea mai importantă cursă a momentului din domeniul tehnologiei.

Totul începe de la hardware, iar Samsung are capacitatea de a produce componentele necesare pentru procesare AI

Vom începe cu partea pe care nu prea o vedem, de obicei: hardware-ul. Samsung este una dintre puținele companii din piață care deține fabrici de procesoare destul de avansate pentru a dezvolta procesoare și memorii necesare pentru rularea aplicațiilor AI. Aici vorbim atât despre hardware care ajunge în centre de date, dar și despre cel care este integrat în dispozitivele pe care le folosim zilnic, precum smartphone-uri, tablete, laptop-uri sau electrocasnice.

Samsung este unul dintre cei mai mari producători de memorii DRAM pentru dispozitive pentru consumatori din lume, iar estimările sale sunt că în următorii 2 ani, cererea pentru memorie va crește cu 41%. Astfel, ne putem aștepta ca smartphone-urile care rulează AI local, să fie echipate cu mult mai multă memorie RAM decât în prezent. Probabil că nu vom mai vedea flagship-uri cu doar 8 GB memorie în viitorul apropiat.

Totodată, compania a vorbit despre faptul că dezvoltă acum cipuri de memorie HBM3E, cu lățime de bandă de peste 1 TB/s, o îmbunătățire a performanței de 320 de ori față de cea a memoriei DDR5 care se regăsește în PC-urile de nivel „consumer”. Avantajul HMB3E este însă că poate oferi acest aport de performanță în timp ce reduce consumul de energie cu până la 72%. Acest lucru va fi foarte important pentru a dezvolta centre noi de date care să ruleze aplicații AI complexe în cloud, la costuri mai mici. Aceste centre de date sunt deja folosite pentru rularea de LLM-uri gigant în cloud, precum ChatGPT, dar și pentru a prelua sarcini AI de pe dispozitivele utilizatorilor, atunci când hardware-ul local nu este destul de performant pentru ele.

Pe lângă memorii de capacitate înaltă și la viteză mare, Samsung produce și procesoarele care permit, de fapt rularea sarcinilor AI. Deja compania livrează procesoare AI integrate în produsele care pot fi cumpărate chiar acum din magazine. Galaxy S24 și S24+, echipate cu Exynos 2400 au demonstrat deja că pot rula sarcini AI local prin intermediul Galaxy AI, în timp ce televizoarele NeoQLED 8K, chipate cu procesorul NQ8 AI Gen 3 pot realiza îmbunătățiri majore cu ajutorul inteligenței artificiale la nivelul imaginii și sunetului, în timp real. Deși Samsung nu a vorbit despre planurile de viitor în acest domeniu, putem presupune că aceste serii de procesoare vor continua să fie îmbunătățite în anii următori pentru a rula sarcini AI din ce în ce mai complexe.

Samsung se declară un „explorator” al tehnologiilor AI, adoptând atât soluții proprii, cât și de la partenerii din piață pentru a oferi cea mai bună experiență clienților săi

Samsung a prezentat în cadrul conferințelor ținute în Coreea și ce face deja în materie de AI la nivel software. Compania sud coreeană a dezvoltat propriul model fundamental AI, cu propriul LLM (Large Language Model), Gauss, similar cu ceea ce vedem de la OpenAI și Google cu ChatGPT și Gemini. Compania nu plănuiește însă să facă acest model public și nici să îl ofere în format open source către alți dezvoltatori.

„Am dezvoltat propriul nostru LLM. Știu că a fost săptămâna trecută OpenAI și Google au avut evenimente grozave pentru a arăta cât de avansată este această nouă tehnologie, aproape că se apropie de capabilitățile oamenilor. Lucrăm cu ei, dar în același timp, intern, am dezvoltat propriul nostru model LLM. Scopul nostru este să ne îmbunătățim productivitatea, astfel încât folosim propriul nostru model LLM, integrat în portalul Gauss. Acesta este un site intern accesat de inginerii și angajații noștri. Folosind acest LLM, ei lucrează deja cu acest instrument pentru a-și ajuta activitatea zilnică. Un exemplu este, așa cum am explicat, traducerea. Ori de câte ori unii dintre angajații noștri trimit un e-mail către lucrători din străinătate, folosesc acest instrument. […] În același timp, funcția care îmi place cel mai mult este rezumarea. Uneori trebuie să citesc cinci pagini de documente, alteori zece pagini de documente, dar nu am suficient timp. AI-ul este foarte bun la rezumare.”, a declarat Daehyun Kim, Șeful Centrului Global de AI de la Samsung Research

În dezvoltarea Gauss, Samsung se declară un „explorator” al tehnologiei. Eforturile de dezvoltare ale acestui model au fost mai degrabă pentru a putea înțelege mai bine domeniul AI și cum poate fi folosită tehnologia mai bine în produsele sale. Din acest motiv, Samsung nu se consideră un concurent pentru Google sau OpenAI și promite că va dori întotdeauna să adopte tehnologia AI cea mai bună pentru clienții săi, indiferent de unde vine. Atunci când o companie va oferi un AI mai performant, Samsung va dori să îl integreze pe dispozitivele sale.

Daehyun Kim, Șeful Centrului Global de AI de la Samsung Research. Foto: Samsung

„Google este un partener foarte apropiat. Deja lucrăm cu ei pentru a oferi produsul lor, Gemini Pro. Suntem deschiși și altor companii. Dar uneori trebuie să dezvoltăm propriul nostru model. În primul rând, ne vom concentra pe AI-ul integrat în dispozitive, așa că pentru modelul AI mare probabil vom lucra cu partenerii noștri în interesul clienților noștri. Pentru a integra cel mai bine AI în dispozitive, trebuie să înțelegem tehnologia în sine, așa că am dezvoltat propriul nostru model. Acesta însă s-ar putea dovedi să nu fie util pentru clienți, așa că vom oferi cel mai bun LLM disponibil. Ar putea fi al nostru, ar putea fi al partenerilor noștri, dar vom oferi cel mai bun LLM din piață către clienții noștri. Din punct de vedere tehnologic, trebuie să dezvoltăm propriul nostru LLM pentru a înțelege tehnologia.”, a continuat DH Kim.

Intern, Samsung folosește Gauss deja. AI-ul a fost antrenat pe datele interne ale companiei, precum tehnologii, cod sursă și alte informații necesare angajaților. Cei care lucrează la Samsung pot folosi LLM-ul proprietar pentru a primi răspunsuri rapide la anumite întrebări, sau îl pot folosi pentru traduceri sau pentru realizarea de rezumate. De asemenea, pot folosi acest LLM pentru a scrie e-mail-uri sau chiar pentru a completa părți de cod atunci când programează. Probabil că toate aceste cazuri de utilizare sună familiar, întrucât unele dintre ele au debutat public pe seria Galaxy S24, la începutul acestui an, sub umbrela Galaxy AI. Cu siguranță, Galaxy AI a fost mai întâi testat intern ca parte din Gauss, înainte să fie lansat către public.

Compania a dezvăluit și că lucrează la dezvoltarea de soluții AI pentru analizarea datelor din fișiere, sau interpretarea și realizarea de grafice pe baza datelor din acestea. Putem presupune că, odată finalizate, aceste funcții vor fi disponibile și pe dispozitivele Galaxy AI în viitor. Compania spune că a început utilizarea acestui stil de muncă cu AI încă de la sfârșitul anului trecut și că urmează să analizeze felul în care productivitatea a fost îmbunătățită de atunci.

Reprezentanții companiei spun că cele mai importante funcții AI pentru utilizarea pe dispozitive mobile sunt cele pe care le-am văzut deja pe Galaxy AI. Vorbim despre traducere în timp real, rezumate pentru texte, reformulări, sau generare de imagini. Toate acestea vor fi îmbunătățite în timp prin utilizarea de LLM-uri mai avansate. Folosind chipset-uri cu procesoare neurale integrate, compania va încerca să facă cât mai multe direct pe dispozitiv, local, în special pentru a asigura confidențialitatea datelor. Totuși, AI-ul local ar putea limita capabilitățile, în funcție de resursele necesare pentru fiecare sarcină. De aceea, Samsung va face o prioritate din a micșora cât mai mult posibil modelele AI. Un exemplu dat a fost chiar, modelul fundamental Gauss care rulează în cloud. Acesta a putut fi miniaturizat de 10 ori printr-un proces care se numește „cuantificare”. Astfel, acesta devine destul de compact pentru a putea rula local pe un smartphone, fără a compromite calitatea rezultatelor.

Probabil că cea mai mare îmbunătățire pe care o vom vedea la nivel software imediat este în Bixby, care, folosind acum AI generativ, va putea înțelege mult mai ușor limbajul natural și comenzile vocale complexe. Spunând „Hi Bixby” și apoi o comandă complexă precum „pornește aerul condiționat, aprinde lumina și setează o alarmă pentru ora 5”, totul va fi înțeles și executat fără erori. Anterior, comenzile vocale trebuiau să fie simple și precise, fiind necesare mai multe comenzi succesive pentru a ajunge la acest rezultat.

AI-ul este deja disponibil „acasă”, pe televizoare si în dispozitivele smart home

Dar Samsung folosește AI de multă vreme deja, AI-ul generativ fiind doar cea mai recentă adiție. Atunci când vine vorba despre electrocasnice și televizoare, Samsung beneficiază de unii dintre cei mai avansați algoritmi de machine learning din piață, care, în 2024 pot realiza multe lucruri care erau considerate imposibile cu doar câțiva ani în urmă.

Dacă vorbim despre televizoare, cele mai avansate sunt modelele NeoQLED 8K din seria QN900D, echipate cu procesorul NQ8 Gen 3. Procesorul beneficiază de 512 rețele neurale individuale, fiecare fiind antrenată special pentru îmbunătățiri pentru anumite aspecte ale imaginii sau sunetului. Folosind AI Upscaling, televizoarele Samsung 8K pot transforma imagini înregistrate original în SD, HD sau 4K în imagini foarte apropiate de calitatea 8K nativă. AI Motion Enhancer Pro poate genera noi cadre care pot fi inserate între cele deja existente, pentru a dubla fluiditatea mișcărilor de pe ecran, în timp ce Real Depth Enhancer Pro poate identifica subiectul principal dintr-o scenă, pentru a îl separa mai bine de fundal prin îmbunătățirea contrastului. Tot prin AI, televizorul poate automat să detecteze tipul de conținut la care te uiți și să aplice automat setările tale preferate pentru ele.

La capitolul sunet, Samsung folosește Active Voice Amplifier Pro pentru a separa vocile de efectele de fundal și poate automat să te ajute să auzi mai bine ceea ce zic personajele de pe ecran în secvențe zgomotoase. De asemenea, pentru o experiență mai captivantă, Object Tracking Sound Pro poate recunoaște poziția surselor de sunet de pe ecran și redă în difuzoare efectele și vocile din direcția corectă. Există și funcții AI pentru recunoașterea jocurilor rulate pe PC sau console și aplicarea automată de profiluri de imagine și sunet, sau pentru reducerea consumului de energie prin reducerea luminozității pentru elementele din fundal, fără degradarea imaginii.

AI-ul este acum integrat și în majoritatea categoriilor de electrocasnice. De la combina frigorifică AI Family Hub, cu ecran de 32”, echipat cu camera, și până la mașinile de spălat Bespoke Wash & Dry sau aspiratorul robot Bespoke Jet Combo. Frigiderul cu ecran nu doar că poate să țină minte ce produse ai introdus în el și când expiră fiecare, dar îți poate recomanda rețete și poate să regleze automat din stilul de utilizare consumul de energie, bazat pe cât de des deschizi ușile și când faci asta. Iar același frigider poate deveni și centrul de comandă pentru întreaga casă inteligentă, putând oferi o privire de ansamblu asupra tuturor dispozitivelor conectate la SmartThings.

Tot în bucătărie, avem AI în cuptorul echipat cu cameră video, care poate filma procesul de coacere și poate oferi recomandări de setări pentru gătit. Poți monitoriza progresul prin smartphone în timp real, sau poți crea chiar un timelapse, iar, folosind AI, cuptorul recunoaște anumite etape ale gătirii și îți poate da notificări atunci când ar trebui să treci la următorul pas. Samsung promite să includă ecrane pe cât mai multe electrocasnice, precum pe plita cu inducție, putând vedea  notificări sau monitoriza alte dispozitive inteligente din casă fără să ai smartphone-ul la îndemână.

Folosind AI în mașina de spălat, Samsung poate seta automat programul de spălare, folosind parametri precum nivelul de murdărie, vremea de afară sau temperatura din casă, pentru rezultate optime. Nu doar că setează automat cantitatea de detergent și apă sau temperatura de spălare, dar poate să decidă și dacă programul de spălare să fie mai rapid sau mai lent, în funcție de urgența spălării. Dacă pornești un program de spălare și pleci de acasă, de exemplu, cu modul AI Energy activ, mașina de spălat poate să reducă consumul de energie cu un program mai economic.

Tot la capitolul curățenie avem Bespoke Jet Bot Combo AI, aspiratorul robot inteligent care poate să curețe întreaga casă fără să fie nevoie să iei din calea lui obiecte mici sau mari. Robotul este echipat cu o cameră care permite recunoașterea obstacolelor dintr-o bază de date cu 1,7 milioane de imagini pe care a fost antrenat. Prin inteligență artificială, aspiratorul detectează orice, de la persoane, telefoane lăsate pe jos, sau cabluri de încărcare, șosete sau chiar murdăria lăsată de animale de companie. În funcție de gradul de „risc”, aspiratorul ocolește aceste obstacole la distanță mai mare sau mai mică. Practic, poți lăsa robotul să facă curat fără să rămâi cu grijă că ar putea greși ceva.

Samsung pregătește parteneriate cu multe companii importante din industrii precum automotive și energie, pentru a asigura optimizări pe întreaga plajă de dispozitive conectate. Recent, a anunțat un parteneriat cu Tesla pentru integrare în SmartThings și pentru control inteligent al energiei alimentate către mașină, pe lângă parteneriatele deja existente cu producătorii coreeni Kia, Hyundai și Genesis. Urmează parteneriate cu IKEA și producători de energie solară sau chiar de echipamente solare pentru acasă.

O capabilitate interesantă, dar care va fi greu de implementat la nivel global, este cea care va folosi AI pentru a încuraja alimentarea dispozitivelor cu energie verde. Practic, sistemele de smart home de la Samsung vor folosi rutinele AI pentru a calcula când este momentul optim pentru a consuma energie verde din sistemul electric, atunci când există un exces de energie solară. Altfel, ar putea să limiteze consumul atunci când energia disponibilă este generată prin metode poluante.

Securitatea în era AI: Knox Matrix, un sistem bazat pe blockchain

Desigur, în toată discuția despre AI, Knox a apărut de câteva ori, însă nu în forma sa pe care o știm deja. Odată cu trecerea la dispozitive cu AI interconectate, Knox devine Knox Matrix, un sistem de securitate descentralizat, nu foarte diferit de un blockchain. Practic, toate dispozitivele din sistem sunt noduri independente ale sistemului de securitate, care se verifică constant unele pe celelalte, pentru a descoperi dacă vreunul este compromis.

Atunci când unul dintre dispozitivele inteligente este atacat, iar celelalte descoperă acest lucru, acel dispozitiv este izolat din rețeaua Knox Matrix, pentru a evita răspândirea atacului. Vorbim aici despre eventuale vulnerabilități exploatate de actori externi, viruși sau alte tipuri de atacuri.

Securitatea funcțiilor cu AI de pe dispozitive este de asemenea o prioritate. Din acest motiv, Samsung încearcă să păstreze cât mai multe date local, pe dispozitiv. Iar atunci când sunt necesare date pentru servicii AI în cloud, Galaxy AI folosește doar informații relevante minime, nu seturi de date complete, care să permită identificarea ușoară a utilizatorului.

Deja am văzut pe dispozitivele Galaxy S24 și restul celor care au primit update cu Galaxy AI că Samsung permite activarea sau dezactivarea funcțiilor AI una câte una, sau limitarea lor pentru a rula cât mai mult local. Aceste setări vor rămâne disponibile și în viitor și chiar vor fi îmbunătățite, spune Samsung. Promisiunea companiei este însă că activitatea realizată prin funcțiile AI nu va fi stocată nicăieri, iar datele nu vor fi niciodată transmise către companii terțe. Practic, doar tu știi exact ce faci prin intermediul AI-ului, nu Samsung și nici partenerii săi.

Knox-ul „clasic” rămâne și el disponibil, fiind, la fel ca și până acum integrat încă de la nivel hardware, direct pe procesoarele de la interiorul dispozitivelor. Knox va cripta în continuare datele de pe dispozitive și va oferi posibilitatea de a avea profiluri separate pentru muncă și viața personală pe cele mobile. Cele mai importante date pot fi găzduite în continuare în Knox Vault. Knox oferă o protecție continuă încă de la prima pornire, care continuă pe perioada funcționării dispozitivului. Acesta poate bloca diverse atacuri cunoscute, poate bloca rețelele Wi-Fi malițioase sau poate asigura securitatea transferurilor de date între dispozitive, fără riscul că acestea ar putea fi interceptate.

Cât de aproape suntem de viitorul AI propus de Samsung?

Poate că momentan este greu de imaginat acest viitor pe care Samsung îl propune, însă acesta este mai aproape decât mă așteptăm înainte de această vizită la sediul Samsung. Am văzut în cadrul acestei vizite scurte o casă inteligentă complet conectată, cu lumini, draperii, aer condiționat, pat, proiector, televizoare, senzori de tot felul și toate electrocasnicele funcționând în armonie, cu control bazat cel mai mult pe baza comenzilor vocale, în limbaj natural. Aici AI-ul tradițional de tip „machine learning” și cel de generație nouă „Generative AI” funcționează împreună pentru a oferi un confort care era greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani.

Suntem pregătiți pentru asta? Este AI-ul soluția la toate bătăile de cap pe care le avem constant cu dispozitivele din jurul nostru? Nu rămâne decât să așteptăm și să vedem, însă prima impresie este promițătoare. Cert este că nicio altă companie din piață nu are la fel de multe exemple de implementare AI de succes în produse destinate utilizatorilor de rând, precum Samsung, iar faptul că a început integrarea AI de câțiva ani deja în sistemele smart home se va dovedi, cel mai probabil, a fi un avantaj competitiv în piață.

Am aprofundat pe larg integrarea AI în casele inteligente și pe televizoarele NeoQLED 8K în articole separate, pe care vă invităm să le citiți, de asemenea.

Articol realizat cu sprijinul Samsung România.

Etichete: , , , , , ,