Energy Expo - Join the revolution

Mac Mini cu procesor M4 va fi cel mai mic computer Apple de până acum

Scris de | 9 august, 2024
Mac Mini cu procesor M4 va fi cel mai mic computer Apple de până acum

Primul dispozitiv echipat cu procesorul Apple M4, iPad Pro, este deja pe piață de câteva luni, dar ne putem aștepta la actualizări bazate pe acest procesor pe întreaga plajă de computere cu macOS. Se pare însă că trecerea la M4 va aduce și un nou design pentru cel puțin un produs din oferta companiei Apple: Mac Mini. Acesta va fi redus în dimensiuni, urmând a deveni cel mai mic computer lansat până acum de Apple. Desigur, dimensiunile nu vor afecta performanța, acesta urmând să fie și unul dintre cele mai performante de până acum.

Mac Mini, următorul computer Apple care va primi un design complet nou

Mac Mini este doar unul dintre cele trei computere „desktop” pe care Apple le oferă în prezent. De altfel, acesta este și cel mai ieftin, iar noul Mac Mini cu M4 va oferi multă „valoare” celor care îl vor alege. În primul rând, acesta va fi extrem de mic, putând fi integrat în orice tip de setup de birou sau acasă. Mark Gurman de la Bloomberg spune că acesta va fi cam la fel de mare precum un dispozitiv Apple TV, integrând în schimb hardware performant pentru sarcini de productivitate și creativitate.

Deși baza dispozitivului va fi mult mai mică, noul Mac Mini ar putea fi puțin mai înalt decât modelul Mac Mini din prezent. Pe partea din spate vor fi integrate port-urile de conectivitate, precum trei port-uri USB-C, un port HDMI și un port de alimentare. Se pare că Apple va renunța la conexiunea Ethernet integrată, probabil alegând să o mute pe încărcător, așa cum am văzut și în cazul generațiilor recente de iMac.

Așa cum oferă și în prezent, Apple plănuiește să aducă noul Mac Mini cu procesor M4 în două variante: o variantă „de bază” cu procesorul M4 „standard”, același pe care îl regăsim pe iPad Pro, și într-o variantă „Pro”, cu procesor M4 Pro, semnificativ mai performant pe partea de GPU. În timp ce modelul de bază ar fi deja gata și va începe să fie livrat către Apple de parteneri, modelul Pro ar putea fi gata abia prin toamnă. Ambele vor fi însă disponibile pentru lansare prin octombrie-noiembrie, când Apple ar putea livra primele computere cu procesoare M4.

Pe lângă Mac Mini, și laptop-urile MacBook Pro ar putea fi actualizate cu procesoare M4 cam în aceeași perioadă, dar și Mac Studio, versiunea și mai performantă de computer desktop, care poate fi configurat și cu procesor din clasa „Ultra”, sau Mac Pro-ul, cel mai mare computer al companiei.

Modelele MacBook Air și iMac ar putea fi actualizate mai târziu, poate chiar în 2024.

Etichete: , , ,

Sursa: Bloomberg