Anul trecut, Motorola lansa primul său telefon ThinkPhone dedicat zonei de business, iar în 2024 vine succesorul său, ThinkPhone 25. Dispozitivul reține o parte din aspectul mai sobru și mai elegant al primei variante, dar vine și cu o serie de specificații noi, care se aseamănă destul de mult cu ce găsim pe Motorola Edge 50 Neo. De asemenea, ThinkPhone 25 aduce integrare cu PC-urile Lenovo și tabletele Motorola, inclusiv o funcție de sincronizare automată, notificări centralizate și posibilitatea de a folosi camera principală a telefonului drept webcam, în conferințe. Motorola oferă clienților B2B și posibilitatea de a accesa Moto Device Manager, ceea ce va oferi departamentelor IT din companii să acceseze aceste dispozitive de la distanță.
Compania promite 5 ani de update-uri ale sistemului de operare, precum și de securitate, până în 2029. Fiind vorba de un telefon „corporate” vine și cu posibilitatea de detectare de malware sau phishing, și securitate extra cu privire la rețelele Wi-Fi la care te conectezi. Telefonul este disponibil într-o singură variantă de culoare, Carbon Black, cu rezistență de tip IP68 la praf și apă și certificare militară de tip MIL-STD 810H.
Ecranul este un pOLED de 6,36 inchi cu rezoluție 1220p, rată de refresh de 120Hz și protecție Gorilla Glass 7i. La interior se află un Dimensity 7300, care vine la pachet cu 8GB de memorie RAM și 256GB stocare. Pe spate se află trei camere, una principală de 50MP, care se folosește de senzorul LYTIA 700C de la Sony, cu stabilizare optică, un modul telefoto de 10MP, cu zoom optic 3x și o lentilă ultrawide de 13MP. Bateria are 4310mAh și se poate încărca cu până la 68W pe fir, respectiv 15W wireless.
ThinkPhone 25 va fi disponibil în România începând cu luna noiembrie. Prețul nu a fost confirmat încă pe piața locală, însă la nivel european va costa 499 de euro.