Periferice de gaming pe care merită să le urmărești de Black Friday 2024

Scris de | 1 noiembrie, 2024
Periferice de gaming pe care merită să le urmărești de Black Friday 2024

Popularitatea gamingului ca hobby a explodat în ultimii ani, iar asta a determinat producătorii să lanseze produse din ce în ce mai interesante dedicate acestei activități. De-aici a apărut și expresia cu produsele de gaming, iar astăzi vreau să aruncăm o privire la câteva dintre perifericele anului 2024 pe care merită să le urmăriți de Black Friday.

Selecția pe care am făcut-o aici include atât modele de mouse sau tastaturi, cât și căști de gaming pe care le recomand. Nu am ales o ordine anume, deci nu este vorba despre un top al calității sau preferințelor. Dintre produsele prezentate, majoritatea au fost lansate chiar anul acesta. Am ales așa, ca să fim totuși în pas cu moda.

Citește și: Catalogul (aproape) complet de reduceri eMAG de Black Friday 2024. Pune-le acum la favorite

RAZER Viper V3 HyperSpeed

Începem această listă cu un mouse de gaming mid-range de la RAZER pe care l-am testat de curând într-o sesiune prelungită de Call of Duty: Black Ops 6 multiplayer. Producătorul se laudă cu faptul că forma mouse-ului este ergonomică și se simte natural în mână, lucru foarte real în practică. În plus, Viper V3 HyperSpeed este dotat cu tot felul de tehnologii interesante, în special pentru prețul său. Senzorul este un Razer Focus Pro cu 30.000 DPI care oferă o acuratețe de 99.8% a mișcărilor. Partea cea mai bună este că nici măcar nu ai nevoie de un cablu pentru el, întrucât se conectează la PC wireless prin intermediul unui dongle USB, iar alimentarea este asigurată de o baterie AA care iți oferă până la 280 de ore de gaming.

Razer Viper V3 HyperSpeed joacă într-o categorie de preț foarte competitivă în care atât producătorii consacrați, cât și cei mai mici oferă produse interesante și încearcă să se depășească între ei. Cu toate astea, din marea de mouse-uri disponibile pe la 300 – 350 de LEI, mi se pare că modelul de față oferă un raport calitate/preț destul de greu de bătut.

Cumpără de la eMAG

Cumpără de la evoMAG

Cumpără de la PC Garage

Logitech G915 X Lightspeed TKL

Când vine vorba despre tastaturi, elvețienii de la Logitech fac o treabă foarte bună. Toată experiența producătorului se face simțită în cazul modelului G915 X Ligthspeed TKL care vine ca o reîmprospătare a unei serii de tastaturi care deja a făcut furori. Noul model de G915 (articol connect) păstrează tot ce avea mai bun prima versiune și îmbunătățește câteva aspecte importante. Formatul de tastatură mecanică slim va fi pe placul multora, în special a celor care lucrează mult pe laptop, iar nivelul de personalizare foarte mare permite fiecărui utilizator de Logitech G915 X Lightspeed TKL să-și configureze tastatura așa cum dorește.

Modelul propus de mine este cel TKL (tenkeyless) care vine fără NUMPAD deoarece micșorează spațiul ocupat de tastatură pe birou. Majoritatea gamerilor nu folosesc toate tastele disponibile, astfel vor aprecia cât de puțin loc ocupă tastatura pe birou. Conectivitatea tri-way îți permite să conectezi Logitech G915 X Lightspeed TKL la PC atât prin cablu Type-C, cât și prin intermediul unui dongle wireless 2.4GHz sau a conexiunii Bluetooth, iar partea cea mai bună este că poți folosi aceeași tastatură pe mai multe sisteme printr-o simplă apăsare de buton.

Cumpără de la eMAG

Cumpără de la Flanco

Trust GXT 867 Acira

GX-Trust-Acira-front-RGB

Nu toată lumea își permite să cheltuie sute de lei pe o tastatură, dar asta nu înseamnă că gamerii cu bugete limitate nu se pot bucura de periferice decente. Așa că vin și cu o propunere din gama entry-level, și anume Trust GXT 867 Acira (review connect) – o tastatură mecanică în format 60%, care vine cu mult mai puține taste decât un model standard. Tastele sunt mecanice și folosesc switch-uri Outemu, deasupra cărora stă un set de keycap-uri din ABS cu strat dublu, pentru a preveni curățarea acestora după o perioadă de utilizare.

Trust Acira are un design minimalist, vine cu iluminare RGB, iar pentru a fi mai ușor de transportat și personalizat, cablul USB-C al tastaturii este detașabil. Cu ocazia Black Friday 2024 probabil că va scădea pe la 100 de LEI, ceea ce o face o alegere entry-level excelentă pentru cei care vor să experimenteze gamingul pe o tastatură mecanică fără să scoată prea mulți bani din buzunar.

Cumpără de la eMAG

Cumpără de la evoMAG

Cumpără de la PC Garage

SteelSeries Arctis Pro + GameDAC DTS

Un setup de gaming nu este complet fără o pereche de căști; dar nu toate căștile sunt egale. Cele dedicate redării de muzică nu sunt neapărat potrivite pentru gaming, la fel cum nici cele de gaming nu dau rezultatele dorite atunci când le folosești pentru audiție. Deci este bine să avem perechea potrivită pentru activitatea noastră, așa că pentru gamerii interesați de niște căști serioase recomandarea mea merge către SteelSeries Arctis Pro + GameDAC DTS. Vorbim despre un produs complet, care la prețul destul de piperat pe care-l poartă, îți oferă cam tot ce ai nevoie pe partea de gaming audio.

Mi-ar trebui un articol separat doar ca să enumăr funcțiile pe care le îndeplinesc căștile SteelSeries Arctis Pro, dar mă voi concentra pe cele mai importante. Componentele audio de la interior sunt de cea mai înaltă calitate, iar pentru a le scoate în evidență, producătorul a inclus în pachetul căștilor și un DAC pentru a evita diferitele interferențe sau artefacte auditive care mai apar atunci când folosești soluția audio integrată de pe placa de bază a PC-ului sau a consolei.

Cumpără de la eMAG

Cumpără de la evoMAG

Cumpără de la PC Garage

Cumpără de la Flanco

Logitech G435 Lightspeed

Altă pereche de căști pe care o pot recomanda celor care vor să-și cumpere periferice de gaming de Black Friday 2024 este Logitech G435 Lightspeed. Modelul ăsta oferă un format ușor și confortabil, care permite utilizarea îndelungată fără a crea disconfort. Se aud bine, conexiunea se realizează wireless cu ajutorul unui dongle USB și oferă o rază de acoperire de circa 10m, iar atunci când vrei să asculți muzică în mișcare le poți conecta și la telefon via Bluetooth. Durata de viață a bateriei este și ea destul de mare, iar încărcarea se realizează prin cablu USB-C.

Căștile folosesc în construcția lor și materiale reciclate, au o greutate de numai 165 de grame și sunt disponibile în mai multe culori, de la clasicul negru, până la combinații de roz cu albastru. Sunt populare, deci mă așept să le găsim la prețuri bune în perioada campaniei de reduceri.

Cumpără de la eMAG

Cumpără de la evoMAG

Cumpără de la PC Garage

Cumpără de la Flanco

Advert 61

Etichete: , , , , , , , , , ,