Am vorbit de telefoane scumpe – sau flagship-uri, dacă vrei să le spui așa – și de cele accesibile, așa-numitele midrange-uri disponibile pe la 2000 de lei, însă acum a venit momentul să trecem la dispozitivele care pot fi numite cu adevărat ieftine, și care, sperăm noi, vor fi și mai ieftine cu ocazia zilei de Black Friday. Am reunit mai jos câteva dintre modelele pe care credem că ar trebui să le ai în vedere de Black Friday 2024, dacă ești în căutarea unui telefon ieftin fie pentru job, fie pentru o rudă mai în vârstă sau un copil.
Citește și Catalogul (aproape) complet de reduceri eMAG de Black Friday 2024. Pune-le acum la favorite
Samsung Galaxy A55
„Blasfemie! Cum să pui Galaxy A55 pe o asemenea listă, e un telefon midrange foarte bun!” Ei bine, da, este un telefon midrange foarte bun, dar este de asemenea și la un preț extrem de atractiv, doar 1449 de lei la eMAG la momentul la care scriu acest articol. Presupunând că va scădea și mai mult, varianta aceasta de 128GB stocare și cu 8GB de memorie RAM este extrem de interesantă pentru oricine vrea cel mai bun telefon midrange de la Samsung, pe care l-am testat și noi aici.
Samsung Galaxy A35
Tot Samsung, tot din seria A, dar ceva mai ieftin, Galaxy A35 ar fi o soluție bună în cazul în care se termină rapid stocul de A55 sau beneficiază de o reducere mai mare decât fratele său din această serie. Și pe Galaxy A35 l-am testat, și s-a dovedit a fi un telefon capabil la mai toate capitolele, cu minusurile de rigoare datorate prețului mult mai scăzut. Review-ul îl găsești aici, iar ca preț la Black Friday 2024, zic să te aștepți la o reducere de 100-200 de lei, care să îl aducă undeva în zona de 1000-1200 de lei, în funcție de varianta pe care o dorești.
Motorola Edge 50 fusion
Disponibil în două variante de stocare, de 256GB și 512GB, Motorola Edge 50 Fusion nu arată deloc ca un telefon de aproximativ 1500 de lei, preț la care îl vei găsi probabil de Black Friday 2024, dacă se aplică reducerile normale. Vine cu autonomie mare, un procesor Snapdragon 7s Gen 2, și un ecran mare de 6,7 inchi, de tip pOLED. La astea se adaugă și o cameră de 50MP pe spate, pentru un pachet foarte competent, la un preț bun.
Motorola Moto g54 Power Edition
Rămânem tot la Motorola, pentru că producătorul și-a făcut un renume în anii anteriori cu dispozitivele ieftine, și deși a început să scape de această reputație, rămâne o alegere foarte bună pentru cei care doresc astfel de telefoane. Moto g54 Power Edition se înscrie astfel în povestea clasică Motorola, de a oferi un dispozitiv care iese în evidență cu un anumit tip de specificație, iar în acest caz vorbim de baterie, care este uriașă, numărând 6000mAh. La asta se adaugă și un ecran frumos, de 6,5 inchi și cu rată de refresh de 120Hz, pentru o rețetă care la Black Friday ar trebui să fie undeva sub 1000 de lei.
Realme C67
Realme e o companie asociată în general cu calitate bună la prețuri mici, deci nu aveam cum să nu includ un model de-al lor pe această listă, iar alesul este Realme C67, un telefon care la momentul actual e disponibil pe undeva pe la 729 de lei, și ar putea scădea și mai mult de Black Friday. Cu ce se laudă la acest preț? Ei bine, e foarte simplu – o cameră foto de 108MP pe spate, ceva absolut incredibil în acest segment de preț. Nu o să găsești probabil un telefon cu o cameră mai bună la sub 1000 de lei, deci dacă asta cauți la un telefon ieftin, poți să te uiți cu siguranță la Realme C67.
Xiaomi Redmi 13C
Bineînțeles, dacă vorbim de raportul calitate-preț, nu prea avem cum să uităm de Xiaomi, care a devenit celebră tocmai evidențiind acest lucru la dispozitivele sale. Cu varianta de 8GB RAM și 256GB stocare, Xiaomi Redmi 13C este disponibil momentan la doar 666 de lei (puțin scary) și vine cu o cameră de 50MP pe spate și un ecran rapid, de 90Hz. Are și o baterie mare, de 5000mAh, și dacă vrei un telefon secundar, nu prea ai avea cum să dai greș cu această alegere.
Huawei Nova 12i
Asta e alegerea hipster-ului de pe această listă, dar e una destul de frumoasă cât să fie menționată. Cu siguranță telefonul cu cel mai plăcut design de pe această listă, Huawei Nova 12i se confruntă cu clasicele probleme Huawei, de care știți deja – nu are acces la serviciile Google decât prin Gbox sau alte workaround-uri. Totuși, dacă nu te deranjează să muncești doar puțin mai mult decât în mod normal, Nova 12i ar putea fi o variantă excelentă de Black Friday, venind cu încărcare pe 40W pentru cei 5000mAh ai săi, un ecran mare de 6,7 inchi și fotografii cu cameră de 108MP. Și prețul ar trebui să fie unul destul de atractiv, deci stai cu ochii pe el.