Știu că mulți dintre cei care citesc acest review se gândesc să cumpere acest telefon. Și de ce n-ar face-o, pânxă la urmă? E un Samsung, deci un brand cunoscut, e dintr-o serie de telefoane și ea foarte cunoscută și populară în România, are și culori frumoase. Ce să mai, pare perfect pentru cineva care folosește telefonul pentru Facebook, TikTok, poate și făcut câteva poze. Însă mai e descrierea asta potrivită pentru un telefon midrange? Rămâne să vedem asta în rândurile următoare.
Galaxy A35 nu vine cu foarte multe modificări față de A34, dar unele dintre ele sunt semnificative. În primul rând, construcția este acum mult mai solidă: A35 vine cu sticlă și pe spate și pe față, iar cea din urmă este chiar Gorilla Glass Victus+. Cadrul telefonului a rămas din plastic, dar avem o rezistență la praf și apă de tip IP67, cam ce găsești și pe majoritatea telefoanelor de top din industrie. E și cu vreo 10 grame mai greu decât telefonul de anul trecut, având o dimensiune mai mare, pe care nu o sesizezi însă decât pe hârtie. În cutie, vei regăsi pachetul deja clasic – telefon, cablu de încărcare, cheiță pentru SIM și atât, fiindcă pentru toate celelalte va trebui să plătești.
Key Island nu e „cheia”
Spatele e lucios, dar nu prea vezi amprentele pe el, și reflectă foarte frumos culorile. Insula camerei nu e chiar o insulă, sunt doar cele 3 lentile care sunt ieșite în relief, iar pe margine vei regăsi acel Key Island, noul design al Samsung pentru această serie, care scoate puțin în relief butoanele de Power și de Volum. E..ok, I guess, nu mi se pare nimic special sincer, e o schimbare pe care mi-ar fi luat ceva să o sesizez, dacă nu știam de ea. Colțurile sunt rotunjite, marginile drepte, similare cu cele de pe A55, dar pe mine nu m-au deranjat foarte tare. Și dacă nu ești neapărat fan roz, fii fără grijă, există și alte 3 variante de culoare care poate te atrag – clasicul negru, un albastru deschis și un galben.
Ecranul are 6,6 inchi și e foarte bun. Știm deja, dacă e să pariem pe un capitol la care Samsung excelează într-un telefon, acela e ecranul, pentru că sud-coreenii mai mereu vin cu un panou luminos, cu o reprezentare a culorilor bună și la care îți face plăcere să te uiți. Așa stă treaba și cu cel de pe Galaxy A35, care este un Super AMOLED Full HD care atinge 1000 de niți în High Brightness Mode și are o rată de refresh de 120Hz. Se mișcă bine, e fluid, oferă o experiență plăcută de vizionare de conținut și rămâne în continuare acea categorie la care Samsung impresionează chiar și cu midrange-urile. Problema principală ar fi că nu mai e singurul producător care poate face asta.
Sunetul este stereo și e ok, pentru un midrange. Nu îți oferă cine știe ce calitate, dar nici nu e nevoie, și distorsionează puțin la volum mai înalt. Cu toate astea, dacă faci ca mine și asculți chestii când mai strângi prin casă sau faci lucruri similare, atunci nu o să te deranjeze prea tare.
Un upgrade de performanță
La interior se află un procesor Exynos 1380, realizat pe un proces de 5nm, cu 8 nuclee, o altă modificare importantă față de varianta de anul trecut, care folosea un Dimensity 1080 de la Mediatek. Acum, Samsung a integrat pe seria A noile sale procesoare Exynos concepute special pentru midrange-uri, iar performanța pe care o oferă este decentă. Spre exemplu, scorul din AnTuTu este mai bun decât cel al lui Galaxy A54 de anul trecut, într-o configurație de 6GB + 128GB stocare, identică cu cea pe care o avem și noi în acest telefon. Am rulat și Geekbench 6, 3D Mark și PC Mark, și poți vedea rezultatele pentru fiecare mai jos.
Pentru a vedea cum se descurcă în jocuri, am descărcat Asphalt 9, Call of Duty Mobile și Call of Duty Warzone. Pe ultimul l-am încercat mai mult de amorul artei, pentru că știam că nu va aduce rezultate extraordinare – în sfârșit, avem un joc de mobil care „pune în cap” telefoane din nou. Asphalt 9 și Call of Duty în varianta „normală” s-au mișcat bine, fără să fac vreun compromis la capitolul grafică.
Varianta pe care am primit-o noi este cea mai accesibilă. Din fericire, Samsung a renunțat complet la versiunea cu 4GB de RAM, care încă exista anul trecut, și oferă pentru A35 și două modele ceva mai puternice, cu 8GB de RAM și stocare tot de 128GB sau de 256GB. Există însă și un slot pentru cardul microSD, dacă nu vrei să plătești în plus pentru cea din urmă.
La baterie nu au apărut modificări. Aceiași 5000mAh se încarcă pe 25W pe fir, fără vreo posibilitate de încărcare wireless. Este însă destul de bine optimizată și eu am reușit să scot o utilizare de 2 zile din el atunci când nu l-am stresat în testele de performanță.
Update-uri pe termen lung și garanția Knox
Interfața este OneUI 6.1 și dacă ai mai folosit un telefon Samsung în ultimii ani, știi deja la ce să te aștepți. E destul de aerisită, simplă și ușor de folosit, și nu pot să zic că m-am confruntat cu vreo problemă. Nici bloatware nu avem, un avantaj pe care Samsung îl menține față de competitorii chinezi din acest segment.
În fine, ultima noutate majoră a lui Galaxy A35 este reprezentată de faptul că întreaga serie A a primit un upgrade la capitolul securitate, pentru că integrează acum arhitectura Samsung Knox Vault. Nu e ceva ce poți vedea în telefon sau prin setări, pentru că rolul său este de „gardian tăcut”, care îți păstrează datele în siguranță. Avem și un video pe canal, făcut acum ceva timp de colegul meu Iulian, în care explică mai multe despre ce face mai exact Knox pe un device și cum funcționează. Tehnologia asta era până acum rezervată doar pentru flagship-uri, deci e bine că ajunge și în zona midrange.
Samsung Galaxy A35 rulează Android 14 și, o veste foarte bună, vine cu până la 4 ani de update-uri pentru sistemul de operare și 5 ani de actualizări de securitate. E un alt plus important pentru producătorul sud-coreean, mai ales în acest sector midrange, unde mulți nu își permit să își schimbe telefonul foarte des.
Culori vibrante, specifice Samsung și o cameră greu de înțeles
În ceea ce privește camerele, avem o singură modificare față de anul trecut, cu un senzor principal de 50MP cu f/1.8 și stabilizare optică, care îi ia locul celui de 48MP de pe A34. În rest Galaxy A35 vine cu aceeași cameră ultrawide de 8MP și f/2.2 și macro de 5MP cu f/2.4. Pe față se mai regăsește o cameră de selfie de 13MP, cu f/2.2. Ultrawide-ul reprezintă singura diferență față de Galaxy A55, la acest capitol.
Deci, să le luăm pe rând.
Principala îmi place, deși suprasaturează culorile, lucru des întâlnit pe device-urile Samsung. Cerul nu e chiar atât de albastru, terenul nu atât de verde din nefericire, și nici pălăria de la Mexican Bizness nu are nuanța aia de roșu. Dar, sunt fotografii care pot fi puse instant pe social media, fără vreo editare, de 99,9% dintre cei care vor utiliza acest telefon, deci nu prea am de ce să le reproșez celor de la Samsung prea multe aici. Dynamic range-ul este bunicel, sunt niște probleme uneori la mulțimile de elemente, însă per total aș zice că, pentru o cameră de midrange, se descurcă suficient de bine.
Nici fotografiile cu zoom nu arată rău, atât timp cât te limitezi la un 2x, pentru că zoom-ul este, evident, digital, nu optic. O să pierzi astfel unele detalii, dar pozele realizate în acest mod mi se par în continuare bune.
Ultrawide-ul stă mai slab la toate capitolele. Culorile sunt și mai saturate ca pe principală, dynamic range-ul e slăbuț, deformarea e vizibilă și calitatea are de suferit datorită celor doar 8MP ai camerei. Are rezultate bunicele în condiții de lumină bună, dar atunci când o forțezi puțin, își arată limitările.
Camera macro. Offff, camera macro. De ce insistă producătorii de telefoane să aducă aceste camere macro pe device-uri în anul domnului 2024, nu voi putea să înțeleg. Ok, în cazul de față, cea de pe Samsung Galaxy A35 poate să scoată o poză bună din 5 încercări, dar tot trec de bariera ecranului cei 5MP pe care îi are.
Fotografiile de noapte nu sunt extraordinare, dar nici nu prea te poți aștepta la asta. Sunt destul de blurry odată ce dai zoom, dar nu există o iluminare exagerată a scenei din post-procesare. Ultrawide-ul este însă inutilizabil pe noapte, nu are deloc dynamic range și întreaga imagine e ștearsă.
Portretele ies bine, dacă subiectul stă complet nemișcat. Dacă încerci să fotografiezi câinele, pisica, papagalul sau orice alt animal de companie ai avea, va trebui să te rogi că stă locului, pentru că altfel vor ieși multe zone din focus. Decuparea este bună însă și tonurile pielii, deși nu cele mai precise, ar trebui să fie satisfăcătoare. Și camera pentru selfie-uri își face treaba, deși este parcă puțin prea roșiatică cu pielea. Reproduce suficiente detalii ale feței și bokeh-ul pe această cameră este surprinzător de bun, cu o decupare corectă.
Filmarea poate fi realizată până la calitate 4K la 30fps, la fel ca anul trecut. Problema este că nu există stabilizare optică pe video, astfel că trebuie să fii foarte sigur pe mâinile tale dacă vrei să realizezi niște filmări cu Galaxy A35. Sau cel puțin să nu bei un Red Bull înainte.
Ce mai înseamnă un midrange în 2024?
Și acum la final, înainte de concluzie, aș vrea să mai stabilim un lucru. Mă întrebam, în începutul acestui review, care mai este descrierea potrivită pentru un midrange. Înainte erau acele telefoane cu care puteai să faci mai toate lucrurile de zi cu zi – browsing, un Candy Crush, una-două poze, social media, dar destul de repede și de bine. Nu zbârnâiau telefoanele acestea, dar nici nu așteptai după ele prea mult. În ultimii ani însă, am văzut o groază de funcții și specificații care mai de care mai spectaculoase pe telefoanele midrange testate de noi, și care costă până în 2500 de lei. Realme 12 Pro Plus, recent lansat, are două camere foarte bune pe spate, de 50MP și 64MP. Nothing Phone 2a, testat de Claudiu, are un aspect și software spectaculos, Honor Magic6 Lite are un ecran fabulos și și acela vine cu o cameră de 108MP.
Ce vreau să spun, de fapt, este că zona midrange a evoluat în ultimii ani, chiar foarte mult. Telefoanele de aici sunt din ce în ce mai bune, oferă din ce în ce mai multe lucruri și funcții, și nu prea mai e suficient să dai copy/paste la un device. Asta mai merge doar la flagship-uri, dacă ești Apple 🙂
