PlayStation 5 Pro marchează un moment important în domeniul consolelor de jocuri, pentru că pentru prima dată intrăm într-o zonă de preț „premium”. Sony promite o experiență fără compromisuri, cu performanță și fidelitate grafică de top, dar cred eu că este și un test pentru direcția în care va merge înainte cu un eventual PlayStation 6. Lipsa unității de disc din pachet pune sub semnul întrebării viitorul jocurilor în format fizic, iar asta ar putea avea implicații majore pe viitor. Hai să vedem dacă este sau nu o mare diferență între PlayStation 5 și Pro, dacă există costurile ascunse pentru noul model și dacă merită sau nu să îl cumperi acum sau în viitor.
PlayStation 5 Pro are un preț premium, dar rămâne destul de „standard” în dotări și design
Nu există discuție despre PlayStation 5 Pro fără preț, care pornește de la 4.000 de lei. Aceasta este cea mai performantă consolă de până acum și totodată, cea mai scumpă dintre cele mainstream. Este ciudat însă că Sony poziționează PlayStation 5 Pro către zona „premium”, întrucât mie mi se pare că pachetul în care consola este livrată este cât se poate de „standard”.
Consola vine într-o cutie obișnuită, cu exact aceleași accesorii de bază ca un PS5 normal și nimic extra. Vorbim despre un controller DualSense standard, nu Edge, un cabl de alimentare, un cablu HDMI, un cablu USB-C pentru încărcarea controller-ului și două piciorușe transparente din plastic pentru poziționarea consolei în mod orizontal. Practic, avem exact aceleași acceosrii care sunt livrate în pachetul PlayStation 5 Slim. Și ambele sunt livrate fără un stand vertical, așa cum venea cu originalul PlayStation 5 din 2020.
În materie de design, PS5 Pro foarte similar în dimensiuni și construcție cu varianta Slim. Îl dau de gol cele trei fante din plastic, care îl și înalță puțin. Acestea au însă un rol pur decorativ, și nu fac parte din sistemul de răcire, așa cum m-aș fi așteptat. În comparație cu PlayStation 5-ul original, Pro-ul, deși este mai puternic, vine într-un corp semnificativ mai subțire și mai ușor. Similaritățile între Pro și Slim nu se opresc însă la design. Cele două console pot folosi aceleași accesorii precum standul vertical și unitatea optică, cu tot cu capacul de plastic al acesteia.
Mi se pare că la acest capitol, Sony pare că împinge ideea de DLC și în domeniul fizic. Dacă vrei un PlayStation 5 Pro „complet” trebuie să cumperi separat unitatea optică cu încă 600 lei, iar dacă vrei mai multă stabilitate atunci când ții consola vertical, trebuie să cumperi separat și standul vertical. În ultimii ani, Sony a realizat un întreg ecosistem de accesorii, care mai de care mai scumpe și extrem de opționale. De exemplu: vrei controller mai performant? DualSense Edge la 1.000 lei. Vrei un controller cu ecran pentru streaming de pe consolă, PlayStation Portal la 1100 lei. Vrei jocuri în realitate virtuală? Cel puțin 2.000 lei pe un PlayStation VR2. Ați prins ideea. Gaming-ul pe console începe să devină extrem de scump în această situație, iar când pui și jocuri la 80 euro în balanță… treaba începe să devină cu adevărat serioasă. Majoritatea sunt opționale, dar consider că o unitate optică, este absolut necesară și este un real cost „ascuns” al lui PlayStation 5 Pro, iar asta se leagă direct și de prețul jocurilor. Hai să vă explic.
Unitatea de disc este un cost ascuns, dar necesar
PlayStation 5 Pro este genul de produs dedicat, zic eu, aproape exclusiv fanilor brand-ului, deci sunt șanse mari ca aceștia să dețină deja jocuri pe disc pentru PS4 și PS5. Practic, atunci când faci upgrade la noua consolă, Sony forțează clienții vechi să cumpere și unitatea optică pentru a putea să își păstreze accesul la jocurile deja cumpărate. Dacă nu faci asta, ești limitat complet la oferta de jocuri digitale. Și nu, nu este aceeași situație ca pe PC, unde totul este acum digital și treaba merge foarte bine.
Spre diferență de PC, unde există multiple platforme precum Steam, Ubisoft Connect, EA App, sau GOG, cât și magazine independente care vând chei de jocuri pentru acestea, Sony are control absolut asupra PlayStation Store. Nu există posibilitatea de a cumpăra chei din alte surse, ci doar credit care poate fi cheltuit pe magazin. Asta înseamnă că pe o consolă complet digitală trebuie să accepți exclusiv prețurile și ofertele magazinului. Singura opțiune de a avea acces la jocuri mai ieftine, jocuri SH sau la schimburi între prieteni este să apelezi la discuri. Și ca să îmi întăresc argumentul iată un exemplu clar. Until Dawn Remake a fost lansat în octombrie și este disponibil pe PlayStation Store la preț întreg de 339 lei. Deja în oferta Altex, discul a fost deja redus la ofertă 278 lei, iar dacă intri pe OLX, îl poți găsi și la 200 lei, sigilat. Este o diferență mare de preț între cele trei surse, iar o consolă 100% digitală nu îți permite astfel de opțiuni.
Vestea bună este că acea unitate de disc există. Momentan. Vestea proastă este că nici dacă vrei nu prea poți cumpăra unitatea de disc la acest moment. Chiar înainte de lansarea PS5 Pro, stocurile s-au epuizat, iar de săptămâni bune rămân doar listări de la scalperi, care cer preț aproape dublu față de cel normal. Și Sony nu pare să se grăbească să aducă stocuri, iar când aduce aduce foarte puține unități, care se vând imediat. Interesul companiei pare să fie să vândă cât mai puține unități și să păstreze cât mai mulți utilizatori în ecosistemul său digital. Dacă vom vedea în câțiva ani un PlayStation 6 complet digital, viitorul consolelor va fi sumbru. Iar dacă PlayStation 5 Pro la 800 de euro se va vinde bine, ne putem aștepta la un preț cel puțin la fel de mare pentru următoarea consolă.
Există însă și o parte bună care, cred eu că se datorează concentrării pe distribuție digitală. PlayStation 5 Pro vine exclusiv cu stocare internă de 2 TB. Dacă mai instalezi și un SSD pe format M.2 pe lângă, sunt slabe șanse să ai vreodată probleme de spațiu. De exemplu, pe perioada testelor am transformat în câteva secunde această consolă într-una de 4 TB. Motivul a fost să instalez jocurile pe SSD pentru a le putea muta de pe Pro pe PS5-ul standard pentru teste, dar nu te oprește nimeni să descarci zeci de jocuri.
Jocurile rulează la rezoluție mai înaltă, dar nu toți vor beneficia de pe urma îmbunătățirilor grafice
Și totuși, ce promite PlayStation 5 Pro? Conform prezentării oficiale, scopul acestei console este să aducă rezoluție comparabilă cu modurile Fidelity de pe PlayStation 5, cu framerate la fel sau mai bun decât în modul Performance. Face asta folosind un GPU cu vreo 50% mai puternic, cu tehnologii de ray tracing noi de la AMD și cu PSSR, PlayStation Spectral Super Resolution, adică alternativa Sony la DLSS și FSR, care permite upscaling cu AI.
Cu acest GPU mai puternic și încă 2 GB de memorie disponibili, PlayStation 5 Pro ar trebui să țină calitatea grafică de pe console la un nivel înalt până la următoarea generație. Doar că nu toate jocurile beneficiază la fel de mult de pe urma noului hardware. Pe de-o parte, jocurile deja lansate necesită patch-uri pentru suport pentru PlayStation 5 Pro. Altele pot rula mai bine chiar și fără patch, dar nu primesc alte îmbunătățiri grafice, în timp ce pentru jocurile de PlayStation 4 există posibilitatea de a aplica un filtru de upscaling, cu rezultate destul de ciudate.
Trebuie să recunosc că în majoritatea titlurilor pe care le-am încercat, experiența oferită de PlayStation 5 Pro a fost foarte bună. Jocurile arată uneori simțitor mai bine și ai parte de mai puține scăderi de framerate în titlurile mai pretențioase. Problema este că nu pot spune nici că eram dezamăgit de experiența pe care o primeam de la PlayStation 5-ul „bătrân” de la lansare.
Și, zic eu, că mai intervine un aspect foarte important în decizia de a face acest upgrade. Dacă nu ai deja un televizor foarte performant, adică minim un un OLED sau QLED cu local dimming din seriile de top, nu mi se pare justificată trecerea la PlayStation 5 Pro. Asta pentru că nu vei putea beneficia de toate avantajele pe care consola le oferă. Vorbesc aici de rezoluție 4K sau chiar 8K în anumite jocuri, sau framerate-uri de până la 120 de cadre pe secundă.
Și chiar dacă ai un televizor bun, tot trebuie să stai destul de aproape de el, pentru a putea observa diferențe. În multe titluri cu suport pentru PlayStation 5 Pro, modurile noi de afișare pun rezoluția pe primul loc, dar fidelitatea extra se pierde dacă te depărtezi de ecran. Aș zice că cei care se joacă pe monitoare la un birou vor avea cel mai mult de câștigat de pe urma acestui upgrade, cât și cei care au televizoare foarte mari, de la 65” în sus. Upscaling-ul PSSR cu AI își face treaba destul de bine în majoritatea titlurilor, iar rezultatele sunt bune și evidente, atât timp nu stai departe de ecran. De pe canapea la o distanță normală de joc pe consolă, sau atunci când totul este în mișcare, mi se pare extrem de greu să observi majoritatea acestor îmbunătățiri.
Mi s-a părut ciudat că există încă titluri care încă oferă moduri de afișare la 30 de cadre pe secundă, chiar și pe Pro. Acestea adaugă rezoluție chiar și mai înaltă, dar și mai multe detalii decât existau pe modul Fidelity de pe PS5-ul standard. Totuși, nu pot să înțeleg de ce ai cumpăra consola Pro să te joci tot la un framerate scăzut. Aceste moduri sunt chiar în antiteză cu ceea ce zicea creatorul consolei, Mark Cerny, atunci când a anunțat consola.
Am încercat și jocuri de PlayStation 4 precum Bloodborne și Uncharted pentru a vedea cât de mare este diferența cu noul mod de afișare. Vă pot spune de la început că nu avem de a face cu un soi de „remaster” automat. Filtrul aplicat peste imagine în jocurile de PlayStation 4 poate uneori chiar să înrăutățească situația, ceva ce am observat în Bloodborne. Interfața jocului este mai clară, dar filtrul face imaginea semnificativ mai instabilă din cauza unui sharpness agresiv care amplifică defectele de redare. În Uncharted, în schimb, diferențele au fost foarte mici, aproape insesizabile.
Important este că, în foarte puține cazuri, îmbunătățirile s-au dovedit a fi cu adevărat importante. De departe, Stellar Blade mi se pare că oferă cea mai mare diferență între PS5-ul de bază și Pro. Dar aceasta este excepția, nu regula. Modurile Pro și în alte jocuri, precum The Last of Us Part II sau Horizon Forbidden West vin cu rezoluție vizibil mai înaltă, dar nu cât să merite un preț dublu față de un PlayStation 5 de bază. În alte jocuri însă trebuie să dai ceva zoom în imagine, sau să stai lipit de ecran pentru a vedea dacă patch-ul de PS5 Pro chiar face ceva.
Această consolă nu mi-a lăsat impresia pe care o am atunci când fac upgrade la PC, unde imediat ce instalez o placă grafică mai performantă diferențele sunt evidente imediat. Cu PlayStation 5 Pro nivelul de detalii rămâne tot pe acolo, rezoluția este îmbunătățită, dar nu cu foarte mult, iar framerate-urile sunt mai stabile. Dar pe un ecran cu refresh rate variabil nu simți întotdeauna fluctuațiile de framerate, oricum.
Avantajele PlayStation 5 Pro sunt greu de demonstrat și s-ar putea să nu conteze pentru mulți
Și aici este și problema reală a lui PS5 Pro, de fapt. Avantajele sale de performanță nu sunt imediat evidente. Diferențele nu pot fi demonstrate foarte ușor printr-un clip video pe internet. Și cred că mai e ceva: pentru majoritatea gamerilor de console astfel de îmbunătățiri incrementale sunt oricum irelevante. Atât timp cât jocurile încă merg și oferă performanță destul de bună și o grafică acceptabilă, mulți nu vor dori să facă upgrade.
Mai e și faptul că PS5 Pro poate în acest moment doar să ruleze titluri mai vechi precum Demon’s Souls, Spider-Man 2 sau God of War: Ragnarok la calitate mai bună, ceva ce nu este tocmai atrăgător pentru mulți jucători. Sigur, sunt peste 100 de jocuri cu suport oficial deja, sunt titluri deja disponibile, iar multi probabil că le-au jucat deja și nu se vor mai întoarce.
Și întregul context al lansării PlayStation 5 Pro este foarte ciudat. Sony a lansat consola într-o perioadă în care nu are jocuri noi cu care să îi demonstreze capabilitățile, ceea ce combinat cu prețul mare a dus la un nivel scăzut de hype în mediul online. Doar cu remasterizări și remake-uri precum Until Dawn este greu să convingi mulți fani să se entuziasmeze pentru hardware nou.
Cred însă că, pe termen lung, cel mai mare dezavantaj al PlayStation 5 Pro este faptul că vine cu exact același CPU ca PS5. Asta va asigura că jocurile care erau deja limitate de performanța procesorului nu vor putea rula la framerate-uri mai mari doar prin mărirea performanței GPU. Sunt deja informații neoficiale despre GTA 6, care spun că va rula la doar 30 de cadre pe secundă pe console din cauza acestui procesor. Asta înseamnă că nici măcar cel mai așteptat joc de console nu va justifica trecerea de la PS5 la PS5 Pro. Nu cred că vor fi mulți care vor plăti prețul dublu pentru rezoluție puțin mai înaltă și ray tracing la o calitate mai bună.
Concluzii
Cel mai bun lucru pe care îl face PlayStation 5 Pro momentan este să demonstreze cât de bun este în continuare PlayStation 5-ul original și confirmă din nou ce ofertă bună a fost încă de la lansare atunci când punem în balanță performanța oferită, care încă se ține destul de bine patru ani mai târziu. Acum este probabil cel mai bun moment să cumperi un PlayStation 5 dacă nu ai făcut-o deja. Fie că iei un Fat sau un Slim, nou sau second-hand, nu poți da greș.